Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Primarul de la Cetăţeni şi-a luat consultant din Gorj pentru licitaţia de canalizare

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 304

Şi primarul de la Cetăţeni are nevoie de un consultant, pe care l-a găsit la sfârşitul săptămânii trecute. Vineri, 12 iulie 2019, a atribuit direct contractul în sumă de 17.850 lei unei societăţi din Turceni, Gorj. SC Teeacons MC Business SRL le va acorda lui Claudius Ciobanu şi subordonaţilor săi consultanţă pentru organizarea procedurilor de achiziţie publică ale obiectivului „Sistem centralizat de canalizare”. Partenerul de contract va asigura Primăriei Cetăţeni serviciile de asistenţă de specialitate în pregătirea şi derularea procedurilor de achiziţie publică, conform legislaţiei în vigoare, de la publicarea anunţului de participare şi până la încheierea contractului de achiziţie publică.

 

Canalul din cătunul Rudărie, decolmatat, ca să fie de folos la viituri

Câteva lucrări din categoria celor „mărunte”, propuse de două primării muscelene, au solicitat serviciile unui întreprinzător din Schitu Goleşti. Pe 1 iulie 2019, primarul Tudorel Vasile Miriţă a apelat la Solo Forest AG, un SRL din localitate, pentru execuţia unor lucrări de decolmatare a unui canal de scurgere a apei viiturilor, care asigură, totodată, accesul pe proprietăţi, în cătunul Rudărie. Intervenţia de drenaj, în lipsa căreia rudarii ar fi fost „măturaţi” la o furtună zdravănă, costă bugetul public al comunei Schitu Goleşti 11.427,39 lei.

Aceeaşi firmă din Lăzăreşti a fost contractată, pe 8 iulie 2019, de vecinul lui Miriţă, Gheorghe Matei, pentru reparaţia unui parc de joacă din Mihăeşti, la sala de sport, pe o platformă betonată cu o suprafaţă de 90 de metri pătraţi (12 metri x 7,50 metri). Preţul de 6.000 lei include materialele, manopera, utilajele, transportul, taxele legale, cheltuielile indirecte şi profitul societăţii. „Înainte de definitivarea achiziţiei în SICAP, ofertantul va depune devizul ofertă pentru lucrările de reparaţii ale parcului de joacă. Lucrările se vor executa pe baza unui deviz aprobat şi se vor factura în baza situaţiilor de lucrări acceptate.”, sunt cerinţele Primăriei Mihăeşti.  “E.M.”

The most visited gambling websites in The UK