Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Aleşii locali şi-au actualizat declaraţiile de avere

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 533

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Iulie_2398_Clipboard01.jpgÎn luna iunie a acestui an, aleşii locali ai municipiului Câmpulung şi-au actualizat declaraţiile de avere din 2018, pe site-ul Primăriei. Mari modificări faţă de anul precedent nu sunt, în afară de faptul că li s-au mărit salariile bugetarilor, dar şi pensionarilor. Primarul Liviu Ioan Ţăroiu continuă să conducă în topul agoniselilor, dar îi suflă-n ceafă Manuel Zenovie, Anca Dumitrescu, Şerban Mărgărin Blidaru, Nicolae Dumitrescu şi Silviu Mănescu. La capitolul opus, cel mai prost stau Ionel State, Ionel Dumitrache, Marin Stanciu, Cornel Băjan şi Ion Iliescu.  

În această ediţie vă aducem în atenţie ce şi-au trecut în declaraţiile de avere şi interese primarul Liviu Ioan Ţâroiu, viceprimarul Şerban Mărgărin Blidaru şi consilierii locali Manuel Zenovie şi Anca Florentina Dumitrescu.

Ioan Liviu Ţâroiu - primar

Edilul şi-a depus declaraţia de avere pe 10 iunie 2019. Deţine trei terenuri intravilane: două primite în 2004, moştenite împreună cu soţia, Maria Daniela Ţâroiu, în Câmpulung, în suprafeţe de 3.105 metri pătraţi, respectiv 4.772 metri pătraţi. Al treilea teren, de 1.950 metri pătraţi, este situat pe raza comunei Corbi şi îl are moştenire din 2016. Mai are o casă de locuit în Câmpulung, din 2004, care măsoară 250 metri pătraţi, un apartament în Bucureşti, din anul 2000, de 66 metri pătraţi, moştenite împreună cu Maria Daniela Ţâroiu, şi o casă de vacanţă în Poiana Braşov, achiziţionată în 2004, cu o suprafaţă de 90 metri pătraţi, deţinută  împreună cu fiul, Bogdan Ţâroiu. Pe 1 noiembrie 2018, a vândut un teren intravilan către Intex Prim SRL, pentru care a primit 135.000 de euro. Are un depozit bancar la Idea Bank Câmpulung, deschis în 2018, în valoare de 195.000 lei.

La capitolul venituri, în 2018, indemnizaţia de primar al lui Liviu Ioan Ţâroiu a fost de 102.477 lei (8.539 lei lunar), la care se adaugă şi pensia, de 35.000 lei (2.916 lei lunar), dar şi pensia soţiei de 17.448 lei (1.454 lei lunar).

Potrivit declaraţiei de interese, este acţionar la SC IATSA Dacia Câmpulung, cu un număr de 8.300 de acţiuni, în valoare de 80.000 lei, şi la SC IATSA Aro Câmpulung, cu un număr de 500 acţiuni, în valoare de 5.000 lei.

Şerban Mărgărin Blidaru - viceprimar

Acesta şi-a înregistrat declaraţia de avere pe 14 iunie 2019. Conform acesteia, are două autoturisme, un Ford Fiesta, fabricat în 2004, şi un Mercedes Benz, fabricat în 2013. A înstrăinat un autoturism în 2018, în valoare de 13.500 lei, către Marin Stanciu. Are consemnate patru depozite bancare. La BCR-BPL Piteşti, deschis din 2013, în valoare de 6.032,18 lei, la Banca Transilvania Câmpulung, din 2016, în valoare de 9.321 lei, la Credit Europe Bank, făcut în 2019, în valoare de 12.000 lei, şi la BRD Group Piteşti, din 2019, în valoare de 22.813 lei. Are şi datorii, adică de rambursat un credit la Banc Post Câmpulung/Banca Transilvania, contractat în 2016 şi cu scadenţa în 2021, în sumă de 28.500 lei. 

Indemnizaţia de viceprimar al lui Şerban Mărgarin Blidaru, anul trecut, a ajuns la 73.356 lei (6.113 lei lunar). La bugetul familiei a participat şi soţia, Alina Mihaela Blidaru, cu salariul, voucherele de vacanţă şi sume din hotărâri judecătoreşti, angajată la Curtea de Apel Piteşti, în valoare de 58.899 lei (4.908 lei lunar). A mai înregistrat ca venit şi alocaţia fiului, de 1.008 lei (84 lei lunar).

În declaraţia de interese figurează ca membru în Biroul Executiv al PSD Câmpulung.

Manuel Zenovie - consilier local ALDE

Consilierul local ALDE şi-a depus declaraţia de avere pe 13 iunie 2019. Deţine nu mai puţin de patru terenuri, împreună cu soţia, Raluca, fiecare câte jumătate, după cum urmează: 

-un teren intravilan, în suprafaţă de 6.035 metri pătraţi, dobândit în anul 2007, prin contract de vânzare-cumpărare, în localitatea Valea Mare Pravăţ; 

-un teren intravilan, în suprafaţă de 1.073 metri pătraţi, dobândit în 2005, tot în urma unui contract de vânzare-cumpărare, în municipiul Câmpulung; 

-un teren forestier, în suprafaţă de 19.000 metri pătraţi, dobândit în anul 2017, prin contract de vânzare-cumpărare, în Bughea de Sus; 

-tot în bughea de Sus mai deţine un teren în suprafaţă de 18.887 metri pătraţi, obţinut prin contract de vânzare-cumpărare, tot în 2017, care se înscrie la „alte categorii extravilane dacă se află în circuitul civil”. 

Manuel Zenovie stă bine şi la capitolul clădiri, pe care le împarte tot cu soţia, mai puţin o casă pe care a primit-o drept moştenire. Are un apartament în Câmpulung, în suprafaţă de 70,11 metri pătraţi, dobândit în 1999; o casă de locuit, de 55 metri pătraţi, moştenită în 2004, în municipiul Câmpulung, despre care v-am vorbit anterior; o casă de vacanţă, cu 46,7 metri pătraţi, dobândită prin contract de vânzare-cumpărare, în satul Bilceşti, comuna Valea Mare Pravăţ; încă o casă de locuit, în suprafaţă de 246,23 metri pătraţi, obţinută în 2012, prin contract de vânzare-cumpărare, la Câmpulung. 

La capitolul maşini, are înregistrate un autoturism Daewoo Matiz, cumpărat în 2001, şi un autoturism ARO Spartana, cumpărat în 1998. La o asemenea avere, are şi datorii pe măsură. Manuel Zenovie are de înapoiat un credit de 35.000 de euro, la BRD, pe care l-a contractat în 2008 şi care este scadent în anul 2033. În afară de acesta, mai trebuie să achite la Raiffeisen Bank, până în 2021, suma de 5.754 lei, pe care a împrumutat-o în 2016, iar la UniCredit Bank un credit în valoare de 74.765 lei, contractat în 2018 şi scadent în 2021. 

În ceea ce priveşte veniturile, are balta peşte şi în acest caz: salariul anual de director la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare Argeş-Dâmboviţa, valoare de 101.776 lei (8.481 lei lunar). La acesta se adaugă salariul soţiei, care este administrator financiar de patrimoniu la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Stoeneşti, în valoare de 30.503 lei (adică 2.542 de lei lunar), plus indemnizaţia de consilier local, care a fost anul trecut de 8.664 lei (722 de lei lunar).

Manuel Zenovie şi-a consemnat în declaraţia de interese calitatea de acţionar la Zeco Proconstruct SRL Câmpulung, cu 50% din acţiuni, în valoare de 500 lei, şi la Zenom Grup 2003 SRL Câmpulung, cu 100% din părţile sociale, în sumă de 200 lei. Este membru al Sindicatului Îmbunătăţiri Funciare, al ALDE Argeş, şi vicepreşedinte al ALDE Câmpulung.

Anca Florentina Dumitrescu - consilier local PNL

Medicul pneumolog Anca Florentina Dumitrescu are datată declaraţia de avere pe 16 iunie 1019. După cum a scris în ea, are cumpărat, din anul 2007, împreună cu soţul, Dan Dumitrescu, o suprafaţă de 600 metri pătraţi de teren intravilan, în Câmpulung, şi un teren agricol în Constanţa, în suprafaţă de 500 metri pătraţi, împreună cu soţul şi cu Laurenţiu Susa. Împreună cu soţul are dreptul de proprietate asupra a două clădiri: o casă de 215 metri pătraţi în Câmpulung, cumpărată în 2015, şi o casă de vacanţă, de 120 metri pătraţi, tot în Câmpulung, moştenită de soţ în 2016. 

Familia are două autoturisme, un Logan, fabricaţie 2014, şi un Sandero, fabricaţie 2016.

Are deschise două depozite la BCR Câmpulung, unul din 2012, în valoare de 191.152 lei, si altul de 2.700 euro, din 2003. 

Venitul familiei, în 2018, a însumat indemnizaţia de consilier de a Ancăi Dumitrescu, de 7.039 lei (586 lei pe lună), salariul ca medic şef de Secţie la Spitalul de Pneumologie Câmpulung, în valoare de 215.633 lei (17.968 lei pe lună). La acestea s-a adăugat retribuţia soţului, Dan Dumitrescu, medic la Spitalul Municipal Câmpulung, de 150.401 lei (12.533 lei pe lună).

Conform declaraţiei de interese, Anca Florentina Dumitrescu este membru al Colegiului Medicilor din România şi al Societăţii Române de Pneumologie, şi preşedinta Organizaţiei de Femei a PNL Câmpulung. Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK