Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Primăriţa din Vultureşti a selectat constructorul unei lucrări la sistemul de alimentare cu apă

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 307

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Iunie_2391_Clipboard21.jpgPrimăriţa din Vultureşti a selectat constructorul unei lucrări la sistemul de alimentare cu apă

După drumuri şi iluminatul public, care fac obiectul unor contracte consistente ca valoare, primăriţa Irina Poşircă continuă recrutarea de constructori, de data aceasta, pentru lucrarea de „Suplimentare a sursei şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă în comuna Vultureşti, satul Bârzeşti”. Executantul unui contract atribuit direct, joia trecută, la valoarea de 418.437,32 lei, Aqua Drain System SRL, s-a angajat să realizeze: =sursa de apă formată din foraj de adâncime, existent, 141 m; =echipare foraj; =conducta de aducţiune 22 m; =staţie clorinare; =rezervor înmagazinare 150 mc; =staţie pompare; =reţea distribuție 671 m.

Contractul privind „Modernizarea reţelei publice de iluminat cu eficienţă energetică ridicată, prin tehnologii LED”, a revenit, după cum am relatat într-o ediţie anterioară, unei firme din Târgovişte, Amiras C&L Impex. Prestatorul dâmboviţean s-a angajat să îmbunătăţească şi calitatea serviciului de iluminat public la Vultureşti contra unui preţ de 280.713,63 lei, bani în contul cărora va oferi Primăriei cumpărătoare servicii de întocmire a proiectului tehnic şi execuţia lucrării. După această achiziţie, primăriţa Poşircă a mai întreprins una legată de aceasta: serviciile de supraveghere a lucrărilor. Dirigenţia de şantier revine unui PFA din Târgovişte, Ionel Marcel, expert tehnic judiciar şi diriginte de şantier, care şi-a oferit serviciile administraţiei muscelene la un preţ de 1.002,65 lei. Altă cheltuială legată de contractul mare de iluminat o presupune operaţiunea de verificare a proiectului tehnic al investiţiei. Pe 5 iunie, aceeaşi dată ca a contractului pentru dirigenţia de şantier, Niţescu Ştefan, tot din Dâmboviţa, verificator de proiecte autorizat ANRE, pentru lucrări de instalaţii electrice, a obţinut acest serviciu, la preţul de 600 lei.  

 

The most visited gambling websites in The UK