Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Asfaltarea DC 21 - Sătic avansează

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 304

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Iunie_Clipboard13.jpgDupă două săptămâni de la procedura de predare a Drumului Comunal 21 Sătic către constructor, lucrările erau deja în toi. Începând de la capătul podului peste Barajul Pecineagu, muncitorii făcuseră, pe o distanţă considerabilă, rigolele de preluare a apelor pluviale, pe partea dreaptă a drumului, în direcţia spre intersecţia cu drumul naţional 73 Piteşti - Câmpulung - Braşov. La 20 mai, mai erau construite şi podeţe dalate.

Conform proiectului, drumul va fi asfaltat pe o lungime de 11.972 de metri şi costă 10.074.732,88 lei. Din această sumă, 190.400 lei sunt serviciile de proiectare, 27.846 lei, serviciile de asistenţă tehnică din partea proiectantului, şi 9.856.486,88 lei, execuţia lucrării. Pe 12 septembrie 2018, s-a parafat contractul de proiectare şi execuţie lucrări între comuna Rucăr, reprezentată de primarul Ionel Dulamă, şi asocierea formată din Comesad Drumuri SRL şi Centrul de Proiectare şi Consultanţă Rutieră SRL, având ca lider constructorul piteştean, condus de directorul general Daniel Grigorescu. Potrivit contractului, termenul de execuţie al ambelor servicii - proiectarea şi asfaltarea - este de 20 de luni de la data semnării, „cu respectarea graficului din studiul de fezabilitate. Termenul de execuţie se poate prelungi numai cu perioada de sistare a contractului, din motive legale (exemplu: prelungirea termenului de emitere a avizelor, acordurilor, autorizaţiilor şi/sau condiţii meteorologice nefavorabile  execuţiei lucrărilor)”.

În afară de asfaltarea propriu-zisă, vor mai fi construite podeţe şi apărători de maluri din gabioane. Vor fi amenajate rigole betonate pe aproape toată lungimea, pe partea stângă a drumului (pe direcţia Sud-Nord), dar şi pe partea dreaptă a drumului. Din cauza apelor de pe versantul drept, a fost afectat drumul în mai multe zone, apa formând şanţuri naturale de scurgere către albia Râului Dâmboviţa. Din acest motiv, pe traseul reamenajat vor fi 56 de subtraversări. Din totalul de 56 subtraversări existente, 12 preiau atât debitele de pe cursurile de apă existente în terasa de mal drept a Râului Dâmboviţa, cât şi de pe versanţi. DC 21 are 12 drumuri laterale, care vor fi amenajate folosindu-se acelaşi sistem rutier ca al drumului principal, pe o lungime de 15 metri. Pe noua şosea, care pleacă de la Podu Dâmboviţei, vor fi montate 79 de indicatoare rutiere. Asfaltarea acestui drum va avea drept rezultat direct o şi mai puternică dezvoltare turistică a zonei. “E.M.”

The most visited gambling websites in The UK