Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Primarului Miriţă nu-i ajung banii pentru cofinanţarea proiectului de canalizare

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 386

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Mai_2387_Clipboard07.jpgPrimarul de la Schitu Goleşti a anunţat Consiliul şi comunitatea locală că are pe agenda de investiţii viitoare etapa a doua a lucrărilor de canalizare, dar şi extinderea reţelei de gaze pe Valea Neagră şi Loturi. Deocamdată, se lucrează la etapa întâi a reţelei de canalizare şi, potrivit mărturisirii lansate de acesta în faţa forului legislativ al localităţii, el, ca şef al Executivului, este mulţumit de maniera în care acţionează câştigătoarele contractului. „Pe parcurs, vor fi, probabil, şi probleme generate de situaţiile neprevăzute, relocare de utilităţi.”, a susţinut acesta. Vasile Tudorel Miriţă a lansat un comentariu referitor şi la cealaltă lucrare de anvergură programată în 2019, alături de Căminul Cultural Schitu Goleşti, pregătit de reabilitare cu fonduri europene: podul de la Valea Pechii. Pentru această investiţie, conform edilului şef, „sunt necesare multe lucrări de armare, partea de lucrări manuale este anevoioasă”, dar, cu toate acestea, graficul de lucru se respectă.

Primarul de la Schitu Goleşti se declară mulţumit de constructorii canalizării

Legat de investiţia de canalizare, pentru realizarea căreia Primăria Schitu Goleşti a accesat o finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, la şedinţa de aprobare a bugetului local, primarul Vasile Tudorel Miriţă îi informa pe consilieri că sumele rezervate pentru susţinerea cofinanţării locale nu asigură în totalitate necesarul. „Din acest motiv, am solicitat şi la Consiliul Judeţean Argeş bani pentru investiţia „Reţea de canalizare menajeră şi staţie de epurare în comuna Schitu Goleşti”. Veniturile noastre sunt, totuşi, acceptabile. Mai sunt şi fondurile europene nerambursabile.”, preciza acesta. Excedentul bugetului local va suporta, pentru îndeplinirea acestui deziderat al administraţiei publice locale, 650.000 lei. 

Vă amintim că obiectivul despre care relatăm, etapa 1 a reţelei de canalizare menajeră, cu staţia de epurare aferentă, figurează în bugetul pe 2019 cu o valoare de 7.967.000 lei. Există, totodată, o prevedere financiară şi pentru etapa a doua, de 90.000 lei. În luna februarie a acestui an, autorităţile de la Schitu Goleşti au fost nevoite să reaşeze costurile lucrărilor pe prevederile articolului 71, alineatul 1, din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.114/2018, care stabileşte că, în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2019, pentru domeniul construcţiilor, salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 17,928 lei/oră. Asocierea de firme care a câştigat licitaţia pentru execuţia canalizării la Schitu Goleşti, formată din constructorii piteşteni SC Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă SRL, SC Zeus SA, SC Selca SA, a solicitat ajustarea preţului manoperei în cadrul contractului încheiat cu autorităţile locale pe 14 decembrie 2018.

Noii indicatori tehnico-economici, impuşi de creşterea cheltuielii cu personalul care  munceşte pe şantierul din comună, au fost aprobaţi în cadrul şedinţei Consiliului Local din 26 februarie 2019. Hotărârea adoptată mai prevede că „cheltuielile pentru lucrările care se vor deconta din suma alocată din bugetul local al comunei vor fi cu titlu de cheltuieli neeligibile.” În orice caz, povara aflată pe spatele comunităţii locale se îngreunează cu 300.597,71 lei, bani pe care îi plătesc beneficiarii investiţiei al cărei „gros” îl suportă Ministerul Dezvoltării Regionale. 

Dintr-un total de 9.752.933,71 lei, valoarea generală, incluzând partea de proiectare, bugetul naţional finanţează lucrarea cu 8.317.144 lei, în timp ce contribuţia bugetului local va fi de 1.435.789,71 lei. Iată în continuare cum se prezintă principalele repere ale devizului actualizat.                                             

=Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului: 644.138,98 lei;     

=Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului: 214.200 lei; 

=Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţa tehnică: 399.690,25 lei  

=Cheltuieli pentru investiţia de bază: 8.301.070,86 lei (reţea de canalizare menajeră pe partea stângă a drumului naţional, până la Staţia de Epurare; staţie de epurare; alimentare cu apă; evacuarea apei epurate (conducta şi canalul de evacuare către emisar, subtraversarea liniei CF); drum de acces; reţele electrice);

=Alte cheltuieli: 193.833,62 lei;    

Total general: 9.752.933,71 lei, din care 8.317.144 lei vor fi plătiţi din bugetul de stat şi 1.435.789,71 lei, din bugetul local. Construcţiile şi montajul se cifrează la 7.761.990,46 lei. Între varianta aprobată conform OUG 114 şi contractul din mai 2018, există o diferenţă de 300.597,71 lei, cauzată de majorarea cheltuielii salariale. “E.M.”

The most visited gambling websites in The UK