Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Uitucii lui Ţâroiu au omis programul ADP-ului pe 2019, care trebuia votat odată cu bugetul local

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Mai_2380_Clipboard07.jpgPrintre scăpările conţopiştilor lui Liviu Ţâroiu la buget, prezentat, şi de data aceasta, în faţa comunităţii câmpulungene, într-o manieră superficială, cu erori mai mult sau mai puţin obiective, se află programul ADP-ului pe 2019, care ar fi trebuit aprobat odată cu veniturile şi cheltuielile Primăriei şi ale instituţiilor subordonate. Dacă, în privinţa anexelor vărzuite, directoarea Violeta Iarca s-a scos dând vina ba pe tehnica şugubeaţă a Primăriei, ba pe ministerele care n-au transmis la timp subvenţiile în teritoriu, omisiunea ataşării calendarului de lucrări al serviciului condus de Bogdan Pătru îi aparţine în totalitate. În afara ei şi a colegelor din subordine, care au pregătit materialele de şedinţă cu gândul la miel şi cozonaci, nu există alt responsabil. Uite asta era o ocazie pentru primar să purceadă la economii, arzând salariile uitucilor, care au făcut scăpată agenda de lucru a Administraţiei Domeniului Public şi Privat al municipiului, obligatoriu de votat, ca anexă a bugetului local. Dar „la ţară” merge şi aşa… cu anexe pierdute pe traseul de la un birou la altul, că doar n-o şoma ADP-ul, pentru că n-are programul aprobat de Consiliu. 

Braţul din Dr.Fălcoianu, unde s-a găsit branşamentul ilegal la canalizare, adăugat listei de asfaltări   

Chiar fără enumerarea de intervenţii înaintea ochilor, fie în materia reparaţiilor stradale, fie în domeniul întreţinerii spaţiilor verzi, aleşii intraţi în dialog cu Liviu Ţâroiu au vrut să se asigure că vor fi adăugate listei câteva sugestii privind infrastructura rutieră. Aşa cum este un braţ al străzii Doctor Nicolae Fălcoianu, care duce către blocuri, pe partea stângă, cum urci. Strada arată jalnic, din cauza anilor mulţi trecuţi fără vreo reabilitare de esenţă dispusă de autorităţi, delăsarea edililor fiind concurată de gestul tupeist al unui proprietar de vilă din zonă, care a îndrăznit să taie asfaltul pentru un branşament fraudulos la reţeaua de canalizare. 

Şi nu este singura problemă depistată în cartierul trecut pe ultima sută de metri pe lista de sarcini ale asfaltatorilor de la ADP, care, şi să fi vrut să repare calea de acces, n-aveau posibilitate de intervenţie. Şi asta din cauza unor cetăţeni hrăpăreţi, care au înghiţit cu gardurile întinse mai mult decât era firesc proprietatea publică. „Au fost nişte probleme de proprietăţi pe Dr.Nicolae Fălcoianu, strada care duce către blocuri, dar acum este prinsă la asfaltare. Şi-au retras gardul.”, a justificat viceprimarul Mărgărin Blidaru de ce n-a reparat artera cu pricina până acum. L-a completat, în calitate de fost coordonator al ADP-ului, colegul Ţâroiu, care a vrut ca lumea să afle că Primăria n-a rămas impasibilă după ce a constatat ocuparea domeniului municipiului de către împrejmuirile localnicilor. „Am trimis cadastristul nostru să măsoare, îşi retrag gardurile, lăsăm o lăţime de cinci metri şi se va rezolva.”, a încheiat subiectul primarul. 

Ţâroiu renunţă la covorul elastic de cauciuc de pe pasarela de la Autogară în favoarea asfaltului 

Tot şefului Executivului îi aparţine schimbarea de plan în privinţa acoperirii suprafeţei podului de la Autogară cu un material elastic. De fapt, înlocuirea covorului cauciucat cu asfalt fusese anunţată de directorul Bogdan Pătru cu o săptămână înainte, la dezbaterea publică a bugetului local, când acesta a vorbit despre asfaltarea pasarelei, nu îmbrăcarea ei cu un material care ar fi furnizat „clienţi” pe bandă Secţiei Ortopedie, pe timp de îngheţ. Împrospătăm informaţia referitoare la planurile iniţiale ale şefilor administraţiei publice, care au alocat 130.000 de lei, din excedentul bugetar, unei investiţii planificate la ADP, privite de la început cu ochi îndoielnici. 

Până la expunerea bugetului la aşa-zisa dezbatere cu cetăţenii, s-au răzgândit şi unii, şi alţii, şi Primăria, şi ADP-ul, ambele părţi anunţând asfalt în locul cauciucului. Pătru a fost mai sigur decât Ţâroiu că pasarela de la „Kretzulescu” va fi îmbrăcată cu covor bituminos. Spre deosebire de primar, care a anunţat abandonul ideii iniţiale cu jumătate de gură. „Nu e bătut în cuie.”, a afirmat conducătorul Câmpulungului, la discuţia în Consiliu, din 25 aprilie 2019, referindu-se la cauciucul propus pe podul pietonal. „Nu ştiu dacă este soluţia cea mai bună. Vom vedea. Avem dubii… iarna, tartanul poate fi mai periculos decât asfaltul.”, a precizat acesta. 

Cea mai insistentă petentă din mandatul lui Ţâroiu a obţinut promisiunea de asfaltare a străzii Uzina ARO

Insistenţele Liviei Solomon, o locuitoare a străzii Traian, pe care figurează trei case din zona lereşteană Marineşti, aflate în continuarea fostului CESAR, n-au fost în van. Bălăcăreala pe care şi-au luat-o cei doi „Liviu” cu responsabilităţi în privinţa reparării străzilor din Câmpulung - primarul şi fostul şef al ADP-ului -, pe aproape toată durata anului 2018, are ca deznodământ includerea tronsonului ciuruit, cum nu găseşti altul mai rău în tot Muscelul, în programul de lucrări în 2019. Strada Uzina ARO, care începe de la podul Uzinei şi ţine până la marginea complexului de blocuri foste muncitoreşti, figurează în primele trei artere câmpulungene propuse la asfaltare cap-coadă. Nu plombe, nu cârpeli, nu mânjeli, ci covor bituminos turnat pe o suprafaţă de 2.400 de metri pătraţi, menit să aducă teritoriul municipiului la o asemănare cu Marineşti, pe care primarul Marian Toader a asfaltat-o mulţumitor. 

Ce-i drept, petenta căreia lumea din zonă, nu numai simpli locuitori, câmpulungeni şi lereşteni care o tranzitează, ci şi personalul companiei Landmark Management şi al Facultăţii „Spiru Haret”, îi datorează obţinerea angajamentului de asfaltare al edililor, a avut un ajutor şi din partea autorităţilor centrale. Livia Solomon s-a adresat în mai multe rânduri Avocatului Poporului, şi la Bucureşti, şi la Piteşti, instituţii care, la rândul lor, au cerut şi obţinut răspunsuri de la Primăria Câmpulung. 

„În legătură cu obiectul petiţiilor pe care le-aţi adresat Biroului Teritorial Piteşti al instituţiei Avocatul Poporului, vă aducem la cunoştinţă că am finalizat demersurile la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al municipiului Câmpulung (…). Dumneavoastră aţi adresat o petiţie similară şi instituţiei noastre centrale (…), la care aţi primit răspunsul (…) conform căruia aţi fost informată că solicitarea va fi analizată şi propusă spre realizare „în bugetul anilor viitori”.  

Cu toate acestea, am considerat că este în interesul dumneavoastră să ne limităm la competenţele teritoriale şi să finalizăm propriile proceduri demarate în relaţia cu autoritatea locală, pentru îndreptarea efectivă a nemulţumirilor pe care le-aţi reclamat. Prin urmare, am revenit la Consiliul Local Câmpulung - Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat. Solicitarea de îndreptare a actului de administrare defectuoasă cea mai recentă, pe care am transmis-o acestei autorităţi, poartă nr.749/720 din 07.02.2019 şi a fost formulată în considerarea răspunsului pe care Biroul Teritorial Piteşti al instituţiei Avocatul Poporului l-a primit (…), conform căruia „programul de lucrări al S.P.A.D.P.P. pentru anul 2019 va face obiectul unei hotărâri a Consiliului Local pentru anul 2019.

Pe cale de consecinţă, prin adresa nr.327 din 6 martie 2019, Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat ne-a informat că strada Uzina ARO a fost propusă pentru asfaltare în cursul anului 2019. La intrarea în vigoare a bugetului local, aprobat pe anul 2019, pe această stradă se va executa aşternerea de covor asfaltic.”, scrie Mihaela Stănciulescu, consilier coordonator al Biroului Teritorial Piteşti al Instituţiei Avocatul Poporului. 

Programul ADP-ului cuprinde asfaltări în următoarele zone: =Strada Zăvoiului: 4.500 mp; =Strada Gării: 800 mp; =Strada Uzina ARO: 2.400 mp; =Strada Valea Bărbuşii (2 tronsoane): 2.060 mp; =Strada Dr.Nicolae Fălcoianu (2 tronsoane): 3.000 mp; =Strada Profesor Gheorghe Mitu: 1.800 mp; =Parcarea blocurilor B11 - B12 - General Simonescu: 400 mp; =Strada Pârşeni: 2.025 mp; =Străzile Colonel Alexandrescu - Valea Româneştilor (al doilea strat, de uzură): 4.500 mp; =Pod Turn (reparaţii): 600 mp; =Pod Braşov (reparaţii): 300 mp; =Parcare pe strada Alexandru cel Bun: 2.100 mp; =Parcări în Grui, Vişoi şi Flămânda: 2.000 mp; =Parcarea de la parcul central din Grui: 1.000 mp. Plus pasarela de la Autogară. Iar cu firma Group Concif, care a câştigat un contract de asfaltare vara trecută, se repară Ion Ţicăloiu şi Plăieşi, rămânând de onorat Drăceşti, după introducerea reţelei de canalizare. Magda BĂNCESCU   

Evenimentul Muscelean