Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Bolnavii de plămâni suferă de frig şi n-au apă caldă

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1608

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Aprilie_2377_Clipboard13.jpgSituaţie revoltătoare la Spitalul de Pneumologie din Câmpulung. În saloanele de la „Vilă”, după cum ne-a semnalat un cititor al ziarului nostru, de mai bine de o săptămână, centrala termică nu mai funcţionează, iar bolnavii au rămas fără căldură şi apă caldă, într-o perioadă în care primăvara nu a intrat deplin în drepturi. Bolnavii, şi-aşa cu probleme pulmonare, se trezesc şi adorm în frig, şi este posibil să plece de acolo cel puţin cu o răceală. În saloane, caloriferele au devenit suporturi pentru haine, iar pacienţii se încălzesc cu pături, aeroterme şi radiatoare.

„La Spitalul de Pneumologie din Câmpulung, în saloanele de la „Vilă”, nu este încălzire de mai bine de o săptămână. Pacienţii stau în frig, a fost adus un radiator care nu face faţă, însă, frigului din saloane şi coridoare. De apă caldă nu mai vorbim... Motivul... o avarie! Piesa comandată la Braşov nu a ajuns. Explicaţia aceasta nu îmbunătăţeşte starea de sănătate a bolnavilor de plămâni care stau în frig. Cred că se putea face ceva mai mult, mai repede. Poate ziarul dumneavoastră trage un semnal de alarmă şi pune în mişcare conducerea spitalului. Vă mulţumesc pentru atenţie!”, este mesajul primit la redacţie de la un cititor. 

Directorul spitalului, ec. Ionela Costinela Dună, susţine că există o avarie la una dintre centralele termice, care este destul de veche, şi ne-a asigurat că bolnavii nu sunt ţinuţi în frig. „S-a ars o centrală, la Vila „Drăghiceanu”, nu că n-ar fi căldură în tot spitalul. Suntem pe radiatoare electrice, toată vila. S-a ars centrala, e veche, din 1998. Ştie domnul primar şi trebuie să găsim o soluţie. Este un singur importator în toată ţara pentru piese şi încercăm s-o reparăm. Una nouă costă în jur de un miliard şi jumătate (lei vechi), pentru clădirea de acolo este una foarte mare. În cazul în care nu se va putea repara, să vedem ce soluţie găsim, poate împărţim cumva clădirea, să punem 2-3 centrale mai mici. Acum, mergem pe radiatoare electrice, nu avem ce să facem. Nu sunt la baie şi pe holuri, pentru că nu duce instalaţia electrică să încălzeşti peste tot. În saloane nu sunt probleme, se merge pe calorifere electrice. Problema este doar la una dintre vile, nu la tot spitalul! Nu sunt foarte mulţi pacienţi în vila aceea, acum. Din prima zi am băgat radiatoare.”, ne-a declarat managerul unităţii medicale, Ionela Costinela Dună. Alex Barbu

The most visited gambling websites in The UK