Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

La Cetăţeni, dispensar modern cu bani de la Consiliul Judeţean

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 2614

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Martie_2369_Clipboard15.jpg

Învăţământul, sănătatea şi infrastructura sunt priorităţile acestui mandat al conducerii Consiliului Judeţean Argeş. Anul 2019 reprezintă anul implementării şi execuţiei proiectelor, asta după ce, din 2016 şi până în prezent, au fost alocate de la Consiliul Judeţean Argeş, către comunităţile locale, sume importante pentru realizarea acestora. Tocmai de aceea, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, împreună cu vicepreşedintele Ion Mînzînă şi cu administratorul judeţului, Maria Dinu, a demarat seria vizitelor în teritoriu pentru a verifica stadiul lucrărilor, unele aflate în execuţie, altele fiind deja încheiate.

În comuna Cetăţeni, CJ a investit, în ultimii doi ani şi jumătate, în special în sănătate şi învăţământ. Începând cu acest an, cei peste 2.700 de pacienţi înregistraţi, din care peste 1.000 sunt copii, beneficiază de un dispensar modernizat şi reabilitat, în care Consiliul Judeţean Argeş a investit 200.000 de lei. Pentru unităţile şcolare au fost alocate fonduri pentru reparaţii, modernizare sau extindere la Şcoala Gimnazială Nr.1 Cetăţeni, Şcoala Valea Cetăţuii, Grădiniţa cu Program Normal Lăicăi, Grădiniţa cu Program Normal Cetăţeni, Grădiniţa Valea Cetăţuii. Au fost realizate sisteme de încălzire centrală la Grădiniţa cu Program Normal Lăicăi şi la Grădiniţa Valea Cetăţuii. Numai pentru modernizarea Şcolii Gimnaziale Nr.1 Cetăţeni au fost alocaţi 400.000 de lei de la bugetul judeţean. Pentru susţinerea sportului de masă, în comuna Cetăţeni există un teren de sport cu teren sintetic pentru copii şi tineri. „Anul 2019 este anul implementării proiectelor, proiecte în care Consiliul Judeţean Argeş a investit sume importante în parteneriat cu administraţiile locale. În comuna Cetăţeni, am investit, în primul rând, în domeniul sănătăţii. Dispensarul a fost reabilitat şi modernizat în totalitate. De asemenea, am investit în unităţile şcolare, care au fost reabilitate şi modernizate, au fost realizate sisteme de încălzire, iar la această oră toate unităţile şcolare din localitate au toaletele în interior. Mulţumesc pentru buna colaborare, domnului primar, Consiliului Local, corpului didactic! În plus, prin programul guvernamental PNDL II, comuna Cetăţeni are în derulare un proiect de 5.314.244 lei, ce priveşte extinderea, reabilitarea şi modernizarea sistemului public de alimentare cu apă”, a declarat preşedintele Dan Manu. În completare, edilul Claudius Ciobanu a spus: „PNDL II ne-a adus o mare bucurie prin extinderea, reabilitarea şi modernizarea sistemului public de alimentare cu apă. Urmează canalizarea, care este, de asemenea, în atenţia noastră. Pe fonduri europene urmează să realizăm reabilitarea centrului civic şi dotarea şi modernizarea dispensarului stomatologic.” “E.M.”

The most visited gambling websites in The UK