Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Asfaltarea de la „Balada”, suspendată din motive de vreme şi personal insuficient

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 521

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Martie_2369_Clipboard05.jpgÎn timpul curăţeniei de primăvară, asfaltatorii sunt folosiţi şi la curăţat de şanţuri, şi la defrişări de arbori

Anunţata reparaţie a pietonalului din Vişoi, întreprinsă în continuarea campaniei de curăţenie de primăvară, a debutat la începutul acestei săptămâni. 18 martie 2019, o dată de reţinut, datorită deceniilor care o despart de momentul construcţiei esplanadei de la “Balada”, în decursul cărora nu s-a făcut nicio intervenţie de îmbunătăţire a aspectului şi condiţiilor de circulaţie. Primul tronson acoperit cu covor bituminos, luni după amiază, este cel cuprins între papetărie şi fostul Cinematograf „Balada”, care a căpătat o imagine mulţumitoare. Nu una de aplaudat şi asta din cauza comodităţii angajaţilor de la ADP, care au trecut cu asfaltul peste platforma de acces la fostul cinema, mai ridicată comparativ cu suprafaţa de circulaţie a pietonilor, creând un dâmb inestetic. Dacă era să se facă o treabă fără cusur, placa respectivă ar fi trebuit spartă şi eliminată, pentru ca aleea înnoită să aibă un aspect uniform. Însă responsabilii serviciului public merg pe aceeaşi gândire desuetă şi incorectă faţă de plătitorii lucrării: lumea să zică „mersi” că s-a făcut şi aşa! 

Până ne hotărâm să ne exprimăm gratitudinea pentru reabilitarea efectuată pe când oamenii locului nu mai sperau să vadă refăcut ceea ce vremurile au stricat, aşteptăm să vedem continuarea. Căci nu este drept faţă de restul deţinătorilor de prăvălii care continuă şi în jos, şi în sus, în dreptul cărora asfaltul sau cimentul este zob. După „Balada” urmează un şir de magazine frecventate de clienţi, între „Paloma” şi „Scooby” şi, puţin mai încolo, Poşta Vişoi, toate „beneficiare” de terasament sub orice critică, plin de gropi şi denivelări. Oricât ai căuta în Câmpulung, după demolarea scărilor de la CEC-ul central, nu găseşti altele mai prăpădite ca în centrul Vişoiului, unde e jale! Iar în sus, după papetăria de pe colţ, care are muşterii şi din alte cartiere ale Câmpulungului, fiind căutată pentru marfa variată şi preţurile bune, sunt atâtea magazinaşe alimentare, plus o croitorie, unde, de asemenea, ce e în faţa lor stârneşte plânsul. Noi avem o îndoială că zona de legătură cu strada George Topârceanu, ea însăşi o ruşine de arteră de cartier, va beneficia de o reparaţie cât de curând şi asta pentru că asfaltatorii care au livrat „minunea”, la începutul săptămânii, au plombat câteva spărturi mai sănătoase. Iar dacă au pus una-două plombe, e clar că n-au de gând să toarne binemeritatul asfalt de la un capăt la celălalt al străzii, până la ieşirea în principala ce duce la Şcoala Gimnazială „Theodor Aman”. Ca o paranteză, şi artera către şcoală, şi braţul către „Balada” poartă acelaşi nume, George Topârceanu, batjocorit de starea deplorabilă în care se găseşte aleea rutieră dintre blocurile B6 şi C2. 

Aşijderea esplanada din laterala blocului B2, la parterul căruia sunt destule spaţii comerciale. Dar nu numai pentru comercianţii cărora le trec pragul cumpărătorii trebuie îmbunătăţit pietonalul, ci pentru toată lumea care fie locuieşte, fie tranzitează zona. Repetăm, la Poştă e în permanenţă puhoi de cetăţeni, obişnuiţi cu scările prăpădite, asupra cărora nu s-a intervenit niciodată de la construcţie. 

Noi am vrut să aflăm intenţiile municipalităţii privind continuarea reparaţiilor, în privinţa cărora nu vrem să acceptăm că rămân în acest stadiu. De vreme ce autorităţile recunosc că nu s-a făcut nimic aici în ultimii 30 de ani, măcar acum să se revanşeze faţă de locuitorii cartierului, oferindu-le o lucrare care să se simtă. Or cu un petic de asfalt în dreptul fostului cinema, nu simţi prea mult plăcerea de a merge pe o suprafaţă proaspăt reabilitată. Viceprimarul Mărgărin Blidaru ne spunea, la mijlocul săptămânii, că dispariţia utilajelor şi a muncitorilor din zonă a fost cauzată şi de stricarea vremii, şi de alte urgenţe ale ADP-ului. Aici greşesc coordonatorii ADP-ului, care vor să mulţumească pe toată lumea, prin lucrări cu ţârâita şi nu fac o treabă completă nicăieri. În loc să te muţi cu calabalâcul la alte urgenţe, făceai boboc zona „Balada”, cu păienjenişul său de alei, după care duceai logistica în cartierul cu urgenţe de aceeaşi natură. 

Dar iată ce a avut de declarat pentru vişoieni viceprimarul Blidaru, care ne-a informat că n-a încheiat încă tăierea uscăturilor. „O să fac toată zona aceea, a precizat acesta referitor la asfaltare. Momentan, nu ne-a permis timpul, a fost şi ploaie. Toată aleea va fi reparată, de la intrare, până sus. Mai lucrează şi în altă parte, căci oamenii aceştia îi avem. Nu avem oameni special pentru asfalt, îi folosim la tot. Românul se pricepe la tot.” În „altă parte”, despre care vorbea vicele, erau şanţurile de pe Calea Pietroasă, plus curăţenia generală în oraş. „I-am avut şi la tăiat de pomi. Am tăiat câţiva brazi la blocul 25. Ce a fost marcat de Ocolul Silvic. Asociaţiile au venit cu solicitări de tăiere, temându-se la vânt… sunt multe de făcut, dar le luăm cum putem şi cu oamenii pe care îi avem.”, ne-a declarat viceprimarul Mărgărin Blidaru. M.B.

The most visited gambling websites in The UK