Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

În speranţa că se vor găsi doritori, Consilierul superior de la Urbanism a devenit debutant

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 481

În aprilie, Primăria Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post de consilier, clasa I, grad debutant, la Direcţia Tehnică şi Urbanism, Compartiment Urbanism şi Amenajarea Teritoriului. Locul a fost ocupat de Aurelia Bleotu, care s-a pensionat din postura de consilier superior, dar pentru că au fost făcute mai multe încercări de angajare şi nu s-a înscris nimeni la concurs, administraţia l-a transformat în consilier debutant, cu speranţa că va face cuiva cu ochiul.

Aşa cum reiese din anunţ, pe lângă condiţiile generale, doritorii trebuie să îndeplinească şi nişte condiţii specifice. Adică să prezinte dovada că au studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul Ştiinţelor Inginereşti, în specializarea Construcţii Civile, Industriale şi Agricole sau în domeniul Arhitectură sau în domeniul Urbanism. Mai trebuie să aibă cunoştinţe medii de operare/programare pe calculator, abilităţi, calităţi şi aptitudini de comunicare, analiză, sinteză, planificare şi organizare, spontaneitate, lucru în grup, dar şi disponibilitate pentru lucru în program prelungit.

Fiind un loc pentru debutant, nu se solicită vechime în specialitatea studiilor. 

Data limită până când se mai primesc dosarele de înscriere a fost stabilită pe 1 aprilie 2019, până la ora 15.00. Urmează o săptămână în care se studiază actele depuse, iar pe 8 aprilie se vor afişa informaţii despre preselecţia dosarelor. Pe 12 aprilie, începând cu ora 11.00, se va derula proba scrisă, iar cei care o trec vor fi anunţaţi despre data interviului, care va fi programată în cel mult cinci zile lucrătoare de la data susţinerii testului grilă.

Viitorul consilier va trebui să verifice în teren starea construcţiilor aparţinând Municipiului Câmpulung, împreună cu celelalte persoane din cadrul Compartimentului Urbanism, Amenajarea Teritoriului, şi va întocmi note de constatare privind starea acestora. Va face grafice anuale pentru reparaţii, dar va verifica şi lucrările tehnice edilitare împreună cu SPADPP. Trebuie să sprijine şi să îndrume asociaţiile de proprietari, să studieze şi să soluţioneze sesizările din domeniul de activitate. Execută lucrări repartizate de către şeful direcţiei, după caz, şi şefii ierarhici superiori, referate pentru proiectele de hotărâri ce vor fi supuse spre aprobare în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea; cunoaşte legislaţia în vigoare, aplicabilă activităţilor desfăşurate în cadrul sarcinilor de serviciu. Pentru încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare şi nerespectarea atribuţiilor de serviciu, răspunde disciplinar sau penal, după caz. “E.M.”

 

 

The most visited gambling websites in The UK