Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Edilul a ieşit din cărţi pentru administrarea parcărilor publice cu plată. Rămân Pieţele şi ADP. Primarul vrea să se ocupe ADP-ul

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 910

După cum s-au înţeles la şedinţa ordinară a Consiliului Local, ţinută în ultima zi a lunii februarie, aleşii s-au revăzut într-un cadru neoficial, pentru a îmbunătăţi regulamentul de administrare a parcărilor publice ale municipiului. Dialogul s-a ţinut miercuri, 6 martie 2019, iar concluziile, foarte pe scurt, au fost prezentate de primarul Liviu Ţâroiu la conferinţa de presă de a doua zi. „Am adus câteva amendamente la regulamentul pe care îl avem. Am stabilit, în principiu, ca tarifele de parcare, abonamentele să fie puţin sub (n.r. cele inserate în conţinutul regulamentului care, pe 28 februarie 2019, a primit un vot de principiu în Consiliul Local). Ca administrare, suntem între Pieţe şi ADP, dar, mai mult ca sigur, vor rămâne la ADP, ca să nu influenţăm cifrele celor două societăţi comerciale, mai ales la Edilul, care îşi dorea să fie o compensare cu bazinul de înot şi care are şi o componentă privată. Îi dai 30% lui Văsâi din ce încasezi şi nu e normal. Vom rămâne pe ADP, ei pot încasa, virează Primăriei, iar Primăria, dacă este să susţină bazinul de înot, îl va susţine din fonduri proprii ale Primăriei. Şi aşa îl susţinem, căci noi plătim curent, gaz şi toate celelalte. Rămâne latura de personal, pe care trebuie să şi-o rezolve din încasări.”, a precizat acesta. M.B.

 

The most visited gambling websites in The UK