Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Primarul de la Vlădeşti, Cristian Hristu Dică, supărat rău la Colegiul Prefectural, unde l-a bombănit pe şeful O.C.P.I. Argeş „Eu am trecut prin nişte procese fără să fiu vinovat. De-abia aşteaptă băieţii să mă duc în altele”

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 3078

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_februarie_2360_Clipboard13.jpgÎntre cei mai pătimaşi vorbitori pe teme de fond funciar şi cadastru - subiectul principal al şedinţei Colegiului Prefectural de joi, 14 februarie 2019 - s-a aflat şi primarul de la Vlădeşti, Cristian Hristu Dică. Mai mult şi mai înfierbântat ca Dică nu i-a dat nimeni replica directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, Iuliu Radu Bănică, aflat în tabăra şefilor de deconcentrate prezenţi la întrunirea festivă, care marca încheierea unui an de activitate a Instituţiei Prefectului. În 2018, potrivit raportului prefectului Emilian Dragnea, au fost emise 250 de titluri de proprietate, pentru o suprafaţă totală de 764,4 hectare (183 de titluri pentru 279,2 hectare de teren agricol şi 67 de titluri pentru 485,15 hectare de teren forestier). Iar 455 de astfel de documente au fost corectate. Dintre primarii şi viceprimarii din Muscel prezenţi la Colegiul Prefectural, care i-a avut invitaţi şi pe şefii Consiliului Judeţean, preşedintele Dan Manu şi vicepreşedintele Ion Mânzână, singurul intrat în dialogul cu autorităţile judeţene a fost Cristian Hristu Dică, de la Vlădeşti. Şi au fost destui edili musceleni la festivitatea de săptămâna trecută, derulată cu participarea majorităţii şefilor de servicii şi direcţii deconcentrate: primarii de la Aninoasa, Benonie Ştefan, Bălileşti, Victor Cătălin Turturică, Bughea de Sus, Nicolae Tarbă, Bughea de Jos, Dorel Tănăsescu, Boteni, Vasile Leau, Cetăţeni, Claudius Ciobanu, Dragoslavele, Ion Băcioiu, Dâmbovicioara, Dumitru Secăreanu, Lereşti, Marian Toader, Coşeşti, Nicolae Pană, Mioarele, Damian Poştoacă, Poienarii de Muscel, Ion Banzea, Vultureşti, Irina Poşircă, Ţiţeşti, Gheorghe Savu, viceprimarii Mărgărin Blidaru, de la Câmpulung, Nicoleta Machedon, de la Stâlpeni, şi Nicolae Ceauşescu, de la Valea Mare Pravăţ, şi secretarul Ion Vorovenci, de la Rucăr.  

Primarul Hristu Dică: „Nu avem voie să facem nicio schiţă cadastrală. Nu avem voie să dăm niciun ban. Iar Cadastrul spune: „Veniţi cu schiţa cadastrală!” 

Intervenţiile înflăcărate ale câtorva primari argeşeni - printre care şi cel de la  Vlădeşti -, în cadrul Colegiului Prefectural, l-au determinat pe prefectul Emilian Dragnea să organizeze în această săptămână o nouă întâlnire într-o formulă mai restrânsă. Doar cu şefii de administraţii publice care întâmpină dificultăţi pe „subiectul zilei”, cu speranţa că le vor lămuri împreună cu conducerea O.C.P.I. Argeş. Joia trecută, şi-au anunţat participarea la şedinţa pe care prefectul o doreşte cu mai puţini primari, ca să fie mai eficientă, edilii de la Rociu, Vlădeşti, Corbi, Miceşti, Suseni, Mărăcineni, Bascov, Boteni, Săpata. Nici n-a apucat şeful Prefecturii să-şi încheie invitaţia, căci singurul primar muscelean din lotul interesat de reluarea discuţiilor a anunţat primul că vrea să fie prezent.    

Fiind din zona noastră, vom reţine în acest articol ce a avut de spus şeful Executivului de la Vlădeşti, o comună care se confruntă, potrivit spuselor acestuia, cu o întârziere supărătoare pentru cetăţeni în eliberarea titlurilor de proprietate. „Legea scrie clar că Primăria se ocupă de toate actele premergătoare obţinerii titlului de proprietate. Conform legislaţiei şi secretarului comunei Vlădeşti, ca reprezentant al dumneavoastră la Vlădeşti, n-avem voie să plătim. Nu avem voie să facem nicio schiţă cadastrală. Nu avem voie să dăm niciun ban. Iar Cadastrul spune: „Veniţi cu schiţa cadastrală.” Şi cu tot planul, bineînţeles. Pe partea cealaltă, doamna secretar mi-a închis gura că avem acea înregistrare sistematică. Comunele din Sudul judeţului să zic că au ajuns la un procent destul de mare. Comunele din Nordul judeţului putem să spunem: Valea Bratiei, Aninoasa, Berevoeşti, Vlădeşti n-au fost colectivizate şi sunt împărţite foarte multe titluri de proprietate. Practic, noi avem 1.100 de roluri şi avem 6.000 de titluri de eliberat. Vă daţi seama că sunt în situaţia în care nu pot să le fac. Acea înregistrare sistematică… nu sunt în stare, nu reuşesc să strâng ce-mi trebuie pentru a rezolva. Cum fac să putem să intrăm în legalitate, să ducem la îndeplinire, pentru obţinerea titlului de proprietate?”, i-a întrebat Cristian Hristu Dică pe prefect şi directorul O.C.P.I. Argeş. 

Culmea birocraţiei: Primăria, obligată prin lege să facă toate formalităţile premergătoare obţinerii titlului de proprietate, dar nu poate plăti pentru nimic   

În opinia prefectului Dragnea, care a avut un scurt comentariu pe tema cadastrărilor pentru eliberarea titlurilor de proprietate, în zona Vlădeşti - Aninoasa, „acolo este vorba despre teren forestier, în cea mai mare parte. Discutăm cu domnul director şi vedem unde sunt problemele care au oprit această acţiune.”, i-a pasat acesta cuvântul şefului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, Iuliu Radu Bănică. „Principala problemă - susţine directorul O.C.P.I. Argeş -, în momentul de faţă, cred şi eu că o reprezintă regulamentul încheiat între noi şi Comisia Judeţeană. Şi eu consider că este foarte stufos şi că trebuie făcute modificări la acest regulament. O să ne întâlnim, o să stăm de vorbă şi o să-l simplificăm. Dar nu putem să simplificăm atât de mult cum îşi doresc unii. Tot o să avem nevoie de o schiţă, ca să putem să dăm un aviz tehnic. Aviz tehnic va exista şi schiţa aceea va trebui făcută.”

În ceea ce priveşte chestiunea reclamată de Hristu Dică, directorul Bănică a confirmat imposibilitatea plăţilor efectuate de Primării, care, culmea ironiei, sunt obligate să îndeplinească formalităţile eliberării actelor de proprietate. Formalităţi care costă! „Referitor la domnul primar de la Vlădeşti, într-adevăr, Primăriile nu pot să plătească banii, dar în unele localităţi au plătit oamenii. Oamenii care au interes. Nu avem cum să sărim peste acest lucru. Ne trebuie o schiţă, trebuie să vedem unde se suprapun terenurile ş.a.m.d. Asta n-o s-o scoatem. Eu înţeleg problema, dar nu are rezolvare aici, n-o să aibă nici Comisia Judeţeană rezolvare pentru asta.”, a precizat directorul Bănică.   

„N-am voie să deschid gura, să-i spun cetăţeanului că-l costă bani planul parcelar. Puşcăria ne mănâncă în secunda zero”

Auzind confirmarea unei situaţii care i-a adus o grămadă de reclamaţii la Prefectură, Cristian Hristu Dică a răbufnit: „Domnul prefect are nişte sesizări făcute de cetăţenii comunei Vlădeşti, că nu le duc titluri de proprietate. Prefectura, nu pot să spun că dânsul, mi-a trimis o recipisă în care scrie: „Duceţi la îndeplinire!” În lege scrie clar, domnul director: U.A.T.-ul are obligaţia să întocmească toate actele premergătoare titlului de proprietate. Dacă dumneavoastră îmi cereţi măsurătoarea, schiţa aia cadastrală, cum pot eu să-i cer bani proprietarului, domnul director? Eu am trecut prin nişte procese fără să fiu vinovat. De abia aşteaptă băieţii să mă duc în altele. Păi, dumneavoastră îmi cereţi să încalc legea?! Eu nu contest, aşa este, aveţi dreptate. Ca să punem în regulă terenurile respective, trebuie acea schiţă. Eu nu vă cer decât un singur lucru: în regulamentul acesta, pe care îl negociaţi dumneavoastră, negociaţi-l în aşa fel măcar să ne dea voie să plătim. Să scap de Bunea Gheorghe, de la care domnul prefect are şapte sesizări. Am avut un expert cadastrist, a venit, mi-a făcut schiţele cadastrale, a luat banii de la cetăţeni, le-a dat cetăţenilor şi nu sunt la dumneavoastră, nu sunt însuşite. Am venit personal la angajatul dumneavoastră şi mi-a spus aşa: „Găseşte un cadastrist ca să şi le însuşească.” Am vorbit cu ei. „Nu pun, domnule…” Acum, nu este vina dumneavoastră, nu e nici vina mea, nu e nici vina cetăţeanului. Cum rezolv problema, domnule?”

Cum o rezolvă şi dacă o rezolvă va afla la următoarea întâlnire cu prefectul şi directorul de la Cadastru, căci un răspuns pe loc n-a primit de la nimeni. Doar un sfat de la primarul Dumitru Voicu, de la Miceşti: nici să nu se gândească să ceară bani cetăţeanului pentru schiţele cu pricina, dacă nu doreşte să experimenteze răcoarea „beciului domnesc”. „Domnul primar, nici n-am voie să deschid gura, să-i spun cetăţeanului că-l costă bani planul parcelar. Puşcăria ne mănâncă în secunda zero. Există soluţii, domnul Bănică şi domnul prefect, această măsurătoare în extravilan, cum o numim noi folcloric, nici n-are treabă cu documentaţia forestieră. Asta ştim foarte bine că prezintă prioritate, terenurile în extravilan, astfel încât să închidă problema proprietăţilor în cartea funciară, pentru ca cetăţenii să poată să acceseze fonduri europene. Nici vorbă şi ştiţi foarte bine că toţi (n.r. cadastriştii) se feresc mai ales acolo unde sunt majoritate suprafeţe forestiere. Nu se bagă, domnule prefect.”, a pus punct primarul Voicu discuţiilor într-un cadru oficial, reluat într-unul neprotocolar zilele următoare. 

 

The most visited gambling websites in The UK