Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Mircea Drăghici a scris pe Facebook Ce proiecte de investiţii în Argeş sunt bugetate în 2019

Conducerea Parlamentului a aprobat, sâmbătă, calendarul dezbaterii bugetului de stat pe 2019. Amendamentele au fost primite până luni, la ora 12.00, iar votul final este programat vineri.

Potrivit programului de dezbatere şi adoptare a bugetului de stat pe anul 2019, aprobat în şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, parlamentarii au putut depune amendamente până ieri, la ora 12.00, urmând ca, până la ora 14.00, acestea să fie centralizate. Bugetul pe anul acesta, adoptat de Guvernul României, este, la capitolul Investiţii în Infrastructură, probabil, cel mai consistent de până acum pentru judeţul Argeş. Secretarul Camerei Deputaţilor, argeşeanul Mircea Drăghici, propus de PSD pentru a prelua portofoliul de la Ministerul Transporturilor, a prezentat pe pagina sa de Facebook alocările din bugetul pe 2019 care vizează investiţiile în infrastructura din judeţul Argeş:

8Autostrada Piteşti-Sibiu: 110.170.000 lei (aferentă secţiunilor 1,4 şi 5 - proiectare şi execuţie lucrări):

-Pentru secţiunea 3 Cornetu-Tigveni, luna aceasta va fi lansată proceduri pentru realizarea de studii geotehnice suplimentare;

-Pentru secţiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeş, se aşteaptă validarea de către ANAP a documentaţiei pentru lansarea licitaţiei pentru proiectare şi execuţie;

-Pentru secţiunea 5, Curtea de Argeş - Piteşti, ofertele sunt evaluate, semnarea contractelor pentru proiectare şi execuţie este estimată în primul trimestru al anului acesta;

8Drumul Expres Piteşti-Craiova: 151.175.000 lei:

Reluarea procedurilor de licitaţie se va face după anularea procedurii iniţiate în 2017, cu termen estimat de transmitere a documentaţiei la ANAP în primul trimestru al acestui an:

8DN 73 Piteşti - Câmpulung - Braşov: 50.000.000 lei, pentru continuarea lucrărilor de modernizare;

8DN 7C Oeşti - Bâlea Lac (Transfăgărăşan): 1.093.000 lei;

8Pregătire documentaţie pentru procedura de atribuire realizarea expertizei tehnice, pentru reabilitare / modernizare. Estimare lansare procedură: februarie 2019;

8DN 67B, Scoarţa - Piteşti (Gorj, Vâlcea, Olt, Argeş): 4,1 milioane de lei; Procedura de licitaţie pentru elaborarea unei expertize tehnice este în derulare;

8Varianta de ocolire Piteşti Vest: martie 2019, termen de finalizare a documentaţiei pentru realizare studiu de prefezabilitate şi studiu de fezabilitate;

8Modernizare DN65D Albota - Bascov: Studiu Fezabilitate revizuit. Necesită PUZ;

8Drum de legătura A1 - DN 7 (Titu) (DJ 711A): 361.000 lei. Contractul de proiectare faza revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic şi detalii de execuţie în curs de semnare. “E.M.”

Evenimentul Muscelean