Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Secţia ATI de la „Municipal”, modernizată şi dotată cu echipamente de ultimă generaţie

  • Written by Isabela Filip
  • Hits: 2263

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2345_8-9-sectia-ATI.jpgÎn baza unui vechi parteneriat, Spitalul Municipal a beneficiat constant în ultimii 15 ani de susţinere din partea grupului Holcim România, prin sponsorizări cu aparatură medicală performantă. Lista acestor sponsorizări include: analizor de laborator, coagulometru, laparoscop, analizor automat de hematologie, analizor de gaze şi electroliţi în sânge, un Emulsificator pentru Oftalmologie, o maşină automată de spălat instrumentar, trei electrocardiografe, un monitor pacienţi şi multe altele. La sfârşit de 2018, parteneriatul este continuat cu o nouă donaţie, constând în aparatură şi echipamente medicale pentru Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, respectiv 4 paturi de terapie intensivă, o brancardă automată, 4 monitoare şi un aparat de mobil de ventilaţie. Valoarea totală a acestei investiţii este de aproximativ 47,5 mii  euro.

Valoarea lucrărilor, 2.081.000 lei

Echipamentele medicale oferite de Holcim România contribuie la îmbunătăţirea activităţii din Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, completând proiectul de reabilitare şi de modernizare a acesteia derulat de către Spitalul Câmpulung. „Ţinând cont de importanţa capitală a acestei secţii, împreună cu toţi cei implicaţi, am reuşit să finalizăm lucrările într-un interval de doar circa şase luni. Nu a fost vorba despre o simplă igienizare a spaţiilor, ci de lucrări complexe, inclusiv de recompartimentări şi de înlocuire a tuturor instalaţiilor şi a elementelor de arhitectură interioară. După modernizarea întregului bloc operator, această investiţie finalizează circuitul medical cel mai sensibil din orice spital, fiind locul unde, mai mult ca oriunde, capacitatea profesională a medicului se împleteşte cu puterea şi voinţa lui Dumnezeu. Valoarea efectivă a lucrărilor a fost de 2.081.000 lei, cu aproape 3% mai mică decât valoarea contractată, plata fiind asigurată din veniturile proprii ale spitalului, cu o cofinanţare de 4,5% din bugetul local al municipiului. Compania Holcim România a completat inventarul nou al secţiei printr-o altă donaţie. Este vorba despre 4 paturi de terapie intensivă, o brancardă automată, 4 monitoare şi un aparat mobil de ventilaţie, în valoare totală, fără TVA, de 47.500 euro. Sunt echipamente complexe, de ultimă generaţie, extrem de utile, de care vor beneficia foarte mulţi dintre cei aproape 1.400 de pacienţi, cât sunt internaţi într-un an în această secţie.”, a declarat managerul Grigore Stănescu.

Despre donaţia oferită în acest an a vorbit directorul Holcim Câmpulung, Cornel Banu: „A fost un proiect care a început în luna martie, când ne-am întâlnit cu reprezentanţii tuturor comunităţilor locale, de la Câmpulung a fost domnul primar, un reprezentant al Consiliului Local, de la comuna Boteni, comuna Stoeneşti, Primărie, directori de şcoli şi licee şi cineva de la Mănăstirea Nămăeşti a fost, am ţinut obiceiul domnului Raicov, Poliţia Locală, Spitalul, toată lumea a participat la o întâlnire, care a fost înainte de Paşte, şi rezultatele se văd. Suntem foarte fericiţi, pentru că ce am pus pe hârtie atunci, ce aceste comunităţi au nevoie, le-am dus la bun sfârşit. Ultima activitate este aceasta, din Spital, şi ne mândrim foarte tare că muscelenii vor avea posibilitatea după un act medical, după o intervenţie chirurgicală, să se bucure de facilităţile de aici. E o încântare să vezi totul alb, să vezi totul frumos, totul modern. Şi o grămadă de colegi ai mei au lucrat pentru a duce la bun sfârşit tot ce am făcut anul acesta. De exemplu, colegul de la IT, care a ajutat Colegiul „Dinicu Golescu”, Şcoala „Oprea Iorgulescu”. Colega de la Comunicare, care a rezolvat o problemă foarte importantă pentru o grădiniţă din Vultureşti. Din ce în ce mai mulţi responsabili de o anumită zonă, din Învăţământ, Spital, comunitate, vin către noi, ne aşezăm împreună şi lucrurile ies bune. Ultima întâlnire pe care am avut-o a fost cu primarul Ţâroiu vizavi de terenul de joacă din Grădina Publică. Chiar fostul meu şef de tară, pe România, a venit, a vizitat parcul şi a zis: eu am copiii mici şi, dacă-i duc în parc, o să le intre prin ghetuţe, prin săndăluţe criblura de acolo. Te rog să faci ceva! Am discutat cu domnul primar acum un an jumătate şi s-a făcut anul acesta. Nu putem să le facem pe toate în prima zi când le punem pe tapet, dar, oricum, ne ţinem de ce am pus pe hârtie când ne întâlnim în februarie.”

Vor urma şi alte investiţii

Veştile bune nu se opresc aici. Pe lângă toate acestea, în vederea eficientizării actului medical, conducerea Spitalului Municipal mai are în vedere pentru anul următor şi alte planuri de investiţii, pe care speră să le ducă la bun sfârşit. „Încheiem un an în care, din veniturile proprii, de la Ministerul Sănătăţii sau de la bugetul local am materializat şi alte investiţii, precum aparatură ORL, ecografe, analizoare de laborator, echipamente de screening auditiv şi altele. În mod deosebit ţin să menţionez realizarea proiectului de extindere şi de modernizare a compartimentului Oncologie, proiect care se află acum la Ministerul Sănătăţii, unde avem toată susţinerea pentru a fi inclus în planul de investiţii. Ne-am propus să diversificăm şi structura spitalului, prin înfiinţarea unui compartiment cu paturi pentru diabet şi boli de nutriţie şi a unui cabinet de hematologie în ambulatoriu. Toate acestea, ca şi celelalte de până acum, le-am realizat în echipă cu oameni a căror muncă este, de multe ori, ignorată. Le mulţumesc pentru colaborare, la fel după cum vă mulţumesc şi dumneavoastră tuturor pentru că sunteţi şi, cred, veţi rămâne alături de spital.”, a mai precizat directorul Stănescu, aflat astăzi pentru ultima zi la conducerea spitalului.

Vizavi de această demisie, primarul Liviu Ţâroiu a spus: „E un moment deosebit, cu lucrări deosebite. Trebuie să le mulţumim în mod expres celor care au coordonat această lucrare, conducerii spitalului în mod special, care a urmărit şi a dus toată la capăt proiectul. S-a debutat cu modernizarea UPU, după aceea cu Sala de naşteri, Blocul Operator şi altele. E o bucurie să vezi aşa ceva după o muncă asiduă. Mulţumim Holcim, care a fost tot timpul lângă noi, lângă Spital, lângă Primărie cu ajutoare financiare substanţiale. Văd o dotare cu totul de excepţie, cu un nivel ridicat de tehnologizare. Eu sper, atât pentru noi, cât şi pentru cei care vor urma după noi, în Consiliul Local şi Primărie, să susţin acest ritm de modernizare al spitalului şi învăţământului, pentru că şi de o parte şi din alta beneficiază toată zona Muscel, nu numai câmpulungenii. Totuşi, rămân cu o părere de rău că, după tot ce am făcut şi modernizat, conducerea spitalului, după ce s-a aşezat pe nişte rezultate deosebite, pleacă. Nu pricep, nu mă duce mintea de ce, după ce ai realizat un postament, ai totul la îndemână, pleci. Nu cer un răspuns acum. Poate Sărbătorile Crăciunului ne dau o minte mai luminată, mai corectă.” 

La Secţia ATI sunt doi medici, 12 asistente şi 8 infirmiere

Cel mai bine a descris activitatea şefa Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă, medicul Daniela Prunoiu: „Vă mulţumesc din tot sufletul în numele colegelor şi colegilor mei, al doctorului Sorin Moşteanu pentru bucuria momentului acesta. Pentru noi e o minune, ne simţim ca într-o navă spaţială, domnul arhitect a gândit pentru noi acest proiect, îmi pare rău că nu este aici să-i mulţumim direct. Domnul arhitect, domnii Cotescu şi Bivol au colaborat cu noi, au povestit, ne-au luat în seamă pretenţiile, ideile. Primăria, conducerea Spitalului, Holcim ne-au ajutat cu banii. Sponsorizarea este ultraconsistentă, până acum nu a mai fost o aşa sumă uriaşă. Ni s-au cumpărat nişte lucruri de foarte bună calitate şi de valoare. Paturile sunt chiar pentru terapie intensivă, aparatele Drager, monitoarele, ventilatorul, care este în celălalt compartiment, sunt foarte valoroase, sunt după o tehnologie deosebită, ca în alte spitale universitare. Sper să întoarcem această bucurie comunităţii, pacienţilor, tuturor celor care sunt în suferinţă, iar noi sper să-i ajutăm cum i-am ajutat şi până acum. Suntem o secţie tânără, eu am împlinit 23 de ani de când sunt aici, doctorul Moşteanu este la majorat, are 18 ani de când este aici. Ne-am făcut profesia şi în nişte condiţii poate mai grele, la un moment dat. Am început cu un aparat de anestezie, am început fără niciun monitor, iar acum avem ce învăţam noi din cărţi acum 25 de ani că există prin secţiile de  terapie Intensivă. Activitatea ne-o desfăşurăm aici şi în Blocul Operator, în sălile de operaţie, suntem doi medici, 12 asistente şi asistenţi, şi 8 infirmiere. Sperăm să ne ridicăm la nivelul acestor dotări. Vă mulţumim încă o dată pentru tot, vă dorim multă sănătate, nimeni să nu aibă nevoie de aceste servicii, dacă se poate, iar cei care au nevoie să se însănătoşească. Să ştiţi că medicii tratează bolnavi, dar Dumnezeu îi vindecă.”

Din partea celor două firme, care s-au ocupat de realizarea propriu zisă a lucrării, a vorbit managerul And Secom Intexim, Ion Cotescu: „Eu sunt bucuros că ne reîntâlnim aproape în aceeaşi formulă. Dacă vă uitaţi de jur împrejur, tot etajul este finalizat. Am început cu Sala de Naşteri, Blocul Operator şi acum, ATI. În fiecare an a fost câte o scadenţă. Aşi vrea să vă mulţumesc tuturor celor care aţi contribuit, care aţi finanţat. Acest obiectiv a fost realizat de la proiectare până la execuţie de o echipă din care am făcut parte eu (firma And Secom Intexim), Inic şi Axy Design, din Piteşti, deci, încredinţarea s-a făcut pentru proiectare şi execuţie. Rezultatele sunt cele pe care le vedeţi. Vreau să mulţumesc domnului şi doamnei doctor, care aţi fost totdeauna alături de noi, să-mi cer scuze pacienţilor că i-am deranjat o perioadă îndelungată. Aş avea un cuvânt special pentru domnul manager, Grigore Stănescu, care, cu perseverenţă, care cu gura uneori cam consistentă, a împins treburile de la spate, a ieşit ceea ce vedeţi, astfel încât, ieri (n.r. miercuri, 19 decembrie) la recepţie, oameni de specialitate care au venit au spus că sunt puţine spitale universitare în România care au aşa Secţie de Terapie Intensivă. Domnul director general, dumneavoastră aţi coordonat, cel puţin de când lucrez eu pe aici activitatea şi, e adevărat că pe vârfuri bate vântul mai tare şi că în pomul roditor se dă cu pietre, mai luptaţi doi ani, să mai aveţi nişte realizări şi după aceea vă promit că împreună ne retragem şi povestim. E păcat! Vă spun că am multe cunoştinţe, dar şi necunoştinţe de ale mele, prin intervenţii, mă roagă să intervin la domnul director să facă tomografie, ecografie, analize la Spitalul Câmpulung, şi aceste cunoştinţe sunt din Piteşti şi Mioveni, asta înseamnă că la Câmpulung dotarea şi cadrele medicale ridică la un standard care mie îmi creează o oarecare mândrie. Vă doresc Sărbători Fericite, să vă dea Dumnezeu sănătate şi toată lumea să iasă sănătoasă din aceste încăperi.”

The most visited gambling websites in The UK