Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Posturile deţinute de Ramona Simion şi Liviu Popescu, scoase la concurs

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 540

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2333_13.jpgÎn următoarea perioadă, Primăria Câmpulung organizează concursuri de recrutare pentru ocuparea a două posturi vacante. Este vorba de un consilier superior, la Compartimentul Resurse Umane, Registratură şi de şef al Serviciului Public Administrarea Domeniului Public şi Privat (SPADPP).

Locul lăsat liber de Ramona Simion, scos la concurs

Cei care doresc să concureze pentru locul de consilierul superior, grad I, la Compartimentul Resurse Umane, Registratură, pe lângă condiţiile generale, trebuie să îndeplinească şi unele specifice. Adică studii universitare de licenţă, absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, nefiind specificată specializarea. În concluzie, se poate înscrie oricine are absolvită o facultate, indiferent de profil, dar care are vechime în specialitatea studiilor de cel puţin 7 ani. Ca aptitudini, viitorul angajat trebuie să fie rezistent la stres şi adaptabil, dar şi cu abilităţi în gestionarea resurselor umane, de mediere şi negociere, capacităţi de planificare şi de a acţiona strategic, capacitate de a comunica, de consiliere în domeniul specific de activitate.

Ca cerinţe specifice ale postului, Primăria cere de la angajat disponibilitate pentru lucru în program prelungit, dar şi să aibă profesionalism, atenţie, răbdare, spirit de observaţie, conştiinciozitate, disponibilitate la sarcini suplimentare, capacitate de analiză şi sinteză, de asumare a responsabilităţilor, creativitate şi spirit de iniţiativă.

Perioada de primire a dosarelor de înscriere a debutat vinerea trecută, pe 2 noiembrie, şi se va încheia pe 21 noiembrie, la ora 15.00. Din 22 şi până în 28 noiembrie, va dura verificarea actelor, iar cei care le vor avea în regulă se vor prezenta pe 5 decembrie, de la ora 11.00, la proba scrisă. Cei care primesc cel puţin 50 de puncte sunt declaraţi admişi şi vor susţine interviul, programat pentru data de 11 decembrie 2018, la ora 11.00.

Este vorba de postul rămas vacant după ce Ramona Simion a promovat concursul de secretar al Municipiului Câmpulung, care va fi remunerat cu 5.425 lei.

Viitorul director al ADP trebui să nu fie dominat de vicii

Aşa cum vă spuneam, celălalt concurs se organizează pentru ocuparea locului vacant de director SPADPP, cu contract pe perioadă nedeterminată.

Recrutarea vine la mai mult de o lună după ce fostul manager, Liviu Popescu, a renunţat la post, iar acum este inspector superior la Direcţia Tehnică şi Urbanism, Compartimentul Transport Public Local. 

Ca la toate concursurile, dosarul aspiranţilor trebuie să conţină în mod obligatoriu o cerere de înscriere, copii de pe documentele de identitate, de studii, care dovedesc vechimea în muncă, cazierul judiciar, adeverinţă medicală, dar şi un Curriculum Vitae. Toate se depun la Sediul SPADPP din strada Maior Gâldău, la seră, la secretarul comisiei de concurs, Adrian Ionuţ Ţuţea.

La condiţiile specifice, necesare în vederea participării la concurs, angajatorul cere studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în ramura Ştiinţe Inginereşti, şi cu o vechime în specialitatea studiilor de minim 7 ani.

Viitorul titular al postului mai trebuie să fie cooperant, deschis dialogului cu largi disponibilităţi de înţelegere a celor din jur, să fie calm, să prezinte un bun potenţial energetic şi control comportamental, să nu fie dominat de vicii sau trăsături negative de caracter, să aibă o stare de sănătate bună, rezistenţă la suprasolicitări fizice prelungite. 

Perioada de depunere a dosarelor a început, urmând să se încheie pe 19 noiembrie 2018, la ora 15.00. Două zile mai târziu, pe 21 noiembrie, vor fi afişate rezultatele verificării dosarelor. Cei care îndeplinesc toate condiţiile vor merge la testarea scrisă, pe 26 noiembrie, de la ora 10.00, iar cei care o promovează, la interviu, pe 28 noiembrie, tot de la ora 10.00.

Conform grilei de salariu, directorul ADP va fi remunerat cu 7.600 lei.

The most visited gambling websites in The UK