Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Garsoniera cumpărată de părintele Ştefănescu de la lichidatorul Banu, introdusă în domeniul public după zece ani!

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 862

Scăpări după scăpări, semn că slujbaşii Primăriei dorm în front 

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2018_2324_89-garsoniera.jpgLa sfârşitul lunii septembrie, aleşii au avut două motive ca să corecteze domeniul public al Câmpulungului. Primul: suprafeţele clădirilor şi terenurilor TBC-ului, mai reduse, în realitate, cu câteva sute de metri pătraţi. Al doilea: preluarea în evidenţele municipalităţii a spaţiului din fostul „Bloc al Tineretului” de la Rotunda, în care funcţionează o filială a Bibliotecii Municipale „Ion Barbu”. „Este vorba despre Biblioteca de la Rotunda - a explicat preşedintele de şedinţă, Ionel State -, despre care am înţeles că nu figura pe nicăieri.” Aşa că omisiunea a fost corectată prin această hotărâre de Consiliu, votată pe 27 septembrie 2018, prin care s-a reluat în domeniul public garsoniera de 30,43 metri pătraţi, situată la parterul blocului care a aparţinut Uzinei ARO, achiziţionată în baza unui contract de vânzare-cumpărare din 16 mai 2008. Spaţiul bibliotecii a fost înregistrat în evidenţele Primăriei cu o valoare de 33.000 de lei (7.000 de euro) şi el va rămâne pe mai departe în administrarea instituţiei municipale de cultură condusă de părintele Ştefan Ştefănescu.

În urmă cu zece ani, Biblioteca Municipală „Ion Barbu” a cumpărat de la lichidatorul falimentarei ARO, Lichidări Info Consult, „Garsoniera nr.66”, „cu suprafaţa de 19,80 metri pătraţi, compusă din dormitor şi hol, situată în Câmpulung, strada Dr.Fălcoianu, nr.2, blocul 1, parter.” Tranzacţia parafată între lichidatorul Gheorghe Banu şi preotul Fănel Ştefănescu cuprindea şi cota indiviză de 1,22% din grupul sanitar cu suprafaţa de 60,03 metri pătraţi, compus din hol, spălător, WC, uscător; cota indiviză de 1,47%, respectiv suprafaţa de 37,66 metri pătraţi din terenul cu suprafaţa de 2.561 metri pătraţi, situat în intravilanul municipiului; cota indiviză de 1,47% din spaţiile de folosinţă comună: casa scării şi holul de la parter, casa scării, holul şi balcoanele de la etajul 1, casa scării, holul şi balcoanele de la etajul 2. 

Biblioteca a plătit pentru garsoniera uzinei 9.996 lei. Instituţia funcţiona în spaţiul respectiv încă din vara anului 1988, în baza unui contract de închiriere. În 2015, s-au întreprins la filiala de la Rotunda lucrări de extindere a spaţiului, cu acces din exterior şi modificări interioare. Luna trecută, preotul Ştefănescu a înaintat o solicitare Consiliului Local de a prelua în domeniul public garsoniera reevaluată în această primăvară la 33.000 de lei.

The most visited gambling websites in The UK