Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Gurile de canalizare de pe Ţicăloiu, ori ridicate, ori afundate, ori înclinate. Dar nu la fel

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 514

b_400_250_16777215_10_images_2296_guri-canalizare.jpgNici pe paralela străzii Gruiului, Ion Ţicăloiu, proaspăta lucrare de canalizare nu arată fără cusur. Artera care mărgineşte Gruiul, pe lângă fosta Melana, şi se înfundă la producătorul de cărămidă Ceramus, face parte şi dintr-un proiect de asfaltare, dar, deocamdată, aidoma Gruiului, s-a introdus reţeaua de canalizare, pe care o plăteşte Ministerul Dezvoltării Regionale. Vă împrospătăm informaţia referitoare la primul proiect cu fonduri P.N.D.L. câştigat de Liviu Ţâroiu, în etapa I a Programului Naţional de Dezvoltare Locală, „Extinderea reţelei de canalizare menajeră pe străzile Carpaţi, Ion Ţicăloiu şi Zăvoiului”. Toamna trecută, a  fost realizat sistemul de utilităţi pe Carpaţi, în această primăvară, şi Ion Ţicăloiu, tronsonul necanalizat, pentru că zona de blocuri beneficia de reţea. Proiectul întocmit de SC Instal Intergaz 2020 SRL este ceva mai amplu decât arterele enumerate în titulatura investiţiei, cuprinzând străzile Ion Ţicăloiu, Carpaţi, Locotenent-colonel N.Popp, Privighetorii, Parcul Mirea, Zăvoiului (între străzile Dragoş Vodă şi Locotenent Oncica), zona de sub podul de la Jandarmi, până la Autobaza „Montana”.    

b_400_250_16777215_10_images_2296_guri-canalizare1.jpgLicitaţia ţinută în primăvara anului trecut, care a urmărit obţinerea preţului cel mai mic, a fost câştigată de firma omului de afaceri Ion Cornea, Cornea Ind. Construct, a cărui ofertă a fost aproape la jumătate din valoarea contractului: 1.182.011,81 lei, fără TVA. Lucrarea de execuţie a canalizării pe cele trei tronsoane de stradă enumerate i-a făcut să jinduiască pe 11 constructori, majoritatea venind „combinaţi”, sub forma unor asocieri menite să dea greutate ofertei şi capacităţii executantului. Prin contractul semnat de municipalitate cu ministerul, în decembrie 2016 - primul contract important al lui Liviu Ţâroiu, ca primar -, municipalitatea s-a obligat să asigure din bugetul local cheltuielile care nu se finanţează de la bugetul de stat, prin P.N.D.L. Cifra revizuită toamna trecută se ridica la 89.972 lei, fiind redusă cu aproximativ 10.000 de lei cofinanţarea municipalităţii, ca urmare a diminuării valorii totale a contractului, de la 2.475.000 lei, la 1.372.367 lei, valoarea produsă de licitaţie.  

Pentru cei interesaţi de cifre prezentăm în rezumat indicatorii tehnico-economici ai lucrării despre care relatăm:

1.Valoarea totală a investiţiei: 1.518.794 lei, inclusiv TVA, din care construcţii - montaj: 1.372.367 lei; 

2.Durata de realizare a investiţiei: 24 luni, eşalonată astfel: =anul I: 820.991 lei, inclusiv TVA; =anul II: 622.284 lei, inclusiv TVA.

3.Capacităţi: =Canalizare ape uzate menajere dimensionată pentru Qu orar max = 8,34 l/sec., lungimea reţelei ape uzate menajere: 4060 m tuburi PVC - KG SN 4, din care 2149 m Dn 250, respectiv 1911 m Dn 200; =Cămine de vizitare: 83 bucăţi; =Conducta de refulare PEHD De 90mm, L = 265 ml; =Staţie de pompare ape uzate menajere Q max = 30 mc / h, H = 18 mca.

b_400_250_16777215_10_images_2296_guri-canalizare2.jpg

Aflându-ne pe strada Ion Ţicăloiu, am remarcat pe partea stângă a drumului, cum te îndrepţi spre Ceramus, aspectul rudimentar al gurilor de canalizare, pentru care sigur există o explicaţie. Trebuie să existe, căci, bănuim, n-au cum să rămână aşa cum se prezintă momentan. Nefiind specialişti, ne vom limita la ce vede din afară omul simplu, fără pregătire în domeniul construcţiilor de utilităţi, cum, de multe ori, lasă impresia că sunt şi cei care le execută. Mergând pe lângă gurile de canal, am observat că nu seamănă una cu alta, fiind una prea ridicată, alta prea afundată, alta înclinată şi tot aşa, cât ţine strada. Primul canal, aflat în dreptul unei proprietăţi impunătoare, s-a afundat cu tot cu asfaltul şi cu bolovanii de deasupra. Al doilea se înaltă semeţ mult deasupra nivelului străzii, groapa fiind marcată, vineri după amiază, cu doi ţăruşi şi vreo doi bolovani. Următoarea gură de canalizare, aidoma celei dintâi, s-a scufundat, cu tot cu asfaltul de deasupra, capacul s-a înclinat serios, iar demarcaţia cu ţăruşi şi bandă alb-roşie a fost distrusă. Al patrulea canal, care n-a apucat să fie înconjurat cu asfalt, marcat cu cele două bucăţi de lemn şi ce a rămas din banda avertizoare, are aceeaşi poziţie înclinată în pământul înmuiat de ploi. Ceva se întâmplă şi nu pare în regulă surparea porţiunilor în care s-au executat gurile de reţea, dar, cu siguranţă, constructorul ştie mai bine ce face. 

The most visited gambling websites in The UK