Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Ţâroiu, cel mai social primar al Câmpulungului, s-a afundat cu ambele mâini în buzunarele cetăţenilor. A mărit taxele şi impozitele chiar până la 40%

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 1531

b_400_250_16777215_10_images_2288_taxe-si-impozite.jpgDupă două runde de creşteri sfruntate ale salariilor la Primăria Câmpulung, n-a trebuit să aşteptăm prea mult efectul anticipat de ziarul nostru: majorarea scandaloasă, cu procente cuprinse între 10 şi 40%, a taxelor şi impozitelor datorate bugetului local în 2019, pentru ca Ţâroiu şi conţopiştii lui să se ţină de obiceiul umflării lefurilor de două ori pe an. Cel puţin în 2017, bugetărimea Primăriei a avut de două ori motiv să deschidă şampania când le-au intrat lefurile în cont: în februarie, când remuneraţiile au săltat cu 20%, şi în iulie, când comunitatea a fost şocată de nesimţirea administratorilor banului public. Vara trecută, s-a ajuns chiar până la dublarea câştigurilor în Primărie, unde economiile făcute de Andrei au asigurat un festin salarial apocaliptic în mandatul lui Ţâroiu. Revelionul calendaristic a fost dublat de un Revelion salarial, căci anul a început sub semnul belşugului, cu creşteri de până la 50%, deşi beneficiarii n-apucaseră să memoreze suplimentul căpătat cu o jumătate de an înainte. În mai, luna la sfârşitul căreia se aprobă taxele şi impozitele pentru anul următor, desfrâul salarial din Primăria Câmpulung a cauzat încă o rană dureroasă contribuabilului din municipiu. Cea mai socială conducere a Câmpulungului, la vârful  căruia „partidul celor mulţi” a impus 11 oameni, cu primarul, a făcut dovada grijii şi compasiunii faţă de locuitorii care trăiesc, poate, nici cu un sfert din lefurile lor de belferi, smulse tot din buzunarul omului de rând. „Cetăţenii municipiului Câmpulung trebuie să înţeleagă că, astăzi (n.r. 30 mai 2018, când s-a ţinut şedinţa ordinară a Consiliului Local), impozitele şi taxele se măresc între 10 şi 40%.”, este concluzia unei dezbateri amare, pe parcursul căreia Ţâroiu şi Iarca au făcut dovada lăcomiei, iar ciurda de marionete PSD-iste din Consiliul Local, a slugărniciei de partid.

Ţâroiu şi Iarca mint în privinţa majorării doar cu 10% şi doar „la unele” 

Concluzia pe care am citat-o în deschiderea relatării despre obligaţiile câmpulungenilor în 2019 îi aparţine liberalului Bogdan David, care, în numele grupului PNL, a solicitat fie reducerea procentului de 10%, aplicat celor mai multe categorii de dări la bugetul local, fie menţinerea sumelor plătite de câmpulungeni anul trecut. Nu l-a convins pe primar să accepte decât o singură modificare: reducerea impozitului pe clădiri datorat de persoanele juridice, de la 20%, cât intenţionau să scoată de la patronii locali Ţâroiu şi Iarca, la 10%. În rest, majoritatea puterii a votat contra câmpulungenilor, cărora le-au băgat pe gât biruri mai mari de la anul, cu 10%, cu 20-25% în destul de multe cazuri, chiar şi cu 40%, care îi sancţionează pe tupeiştii care îl deranjează pe Ofiţerul Stării Civile în weekend.

În încercarea de a bagateliza decizia de umflare a obligaţiilor câmpulungenilor, şi Ţâroiu, şi Iarca au căutat să ascundă că hotărârea le aparţine, dând vina pe lege şi pe indicele de inflaţie, care îi forţează să majoreze sumele pe care cetăţeanul le plăteşte pentru apartament, casă, teren, maşină ori diverse servicii oferite de instituţie. Atât primarul, cât şi directoarea economică au recunoscut adaosul de 10%, care ar fi „la unele” dintre taxele datorate de câmpulungeni. În realitate, la unele, destul de multe, este adaos de 20-25%, chiar 40%, excepţional, 10% fiind mărirea aplicată la majoritatea. 

În debutul dezbaterii acestui punct, care a acaparat discuţia la şedinţa Consiliului Local de săptămâna trecută, Liviu Ţâroiu şi-a început expozeul cu o minciună. Şi l-a continuat cu alta. „În principiu, impozitul pe clădiri şi terenuri se majorează cu indicele de inflaţie, 1,34%. Coeficientul de calcul al nivelului de impozitare se modifică. El este, potrivit Codului Fiscal, de la 0,08, la 0,2%, iar propunerea noastră este să-l modificăm de la 0,08, la 0,09%. În rest, toate celelalte taxe speciale, care sunt propuse în cele 18 anexe, sunt majorate cu indicele de inflaţie şi un adaos de 10% la unele.”, s-au revărsat în cascadă neadevărurile lui Ţâroiu, care ne asigură că n-avem de ce să ne impacientăm: „Una peste alta, vă spunem că sunt valori foarte, foarte mici de creştere. Nu sunt valori mari, care să ne îngrijoreze.” 

Şi-a susţinut şeful cu aceleaşi asigurări „liniştitoare” directoarea economică Violeta Iarca, pe care n-a durut-o să încarce cu furca taxele şi impozitele câmpulungenilor, că doar nu plăteşte dări la municipiu, ci la ea, la ţară, unde are proprietăţile. Pe declaraţia de avere a şefei Direcţiei Economice, cele patru terenuri, casa şi spaţiul comercial sunt înregistrate la Primăria Stoeneşti. Şi chiar să le fi avut la Câmpulung, la un salariu de bază de 10.070 lei, cât a considerat că merită să ia - că doar ea a calculat salariile -, majorat cu un spor de 25%, până la 12.587,50 lei, Violeta Iarca îşi permitea lejer să plătească impozitele ticluite împreună cu Ţâroiu. 

Iarca zice aşa: „Nivelul taxelor şi al impozitelor a trebuit să fie actualizat cu rata inflaţiei, care, pentru anul 2019, este comunicată de Institutul Naţional de Statistică la 1,3%. Pentru restul taxelor, chiriile şi serviciile care se oferă populaţiei, s-a aplicat o cotă adiţională de 10%. (…) Este propunerea noastră, ţinând cont de faptul că am fost la limită cu procentul care se aplică pentru stabilirea nivelului impozitelor şi taxelor atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru contribuabilii persoane juridice. Codul Fiscal prevedea ca limita minimă să fie 0,08%, până la 0,2% (n.r. cota care se aplică valorii impozabile a clădirii), în cazul persoanelor fizice. Venim cu propunerea ca procentul de 0,08 să se majoreze la 0,09, în cazul persoanelor fizice.”

Directoarea economică a găsit repede scuza creşterii dărilor la buget, alta decât înfrigurarea soră cu sevrajul de a menţine trendul semeţ al lefurilor funcţionărimii calice. Chipurile, au căutat ca din banii luaţi în plus câmpulungenilor să acopere pierderea rezultată prin excluderea de la impozitare a suprafeţei de 400 de metri pătraţi, reprezentând curţi-construcţii, care erau obligatoriu taxaţi. Altfel spus, indiferent câte terenuri deţinea proprietarul în intravilanul localităţii, se percepea impozit pentru 400 de metri pătraţi ca fiind curţi-construcţii. „Această prevedere a fost exclusă şi, pe undeva, a trebuit să avem în vedere şi aceste aspecte la stabilirea taxelor şi impozitelor pentru 2019.”, astfel a sunat justificarea economistei şefe, de la care înţelegem că beneficiul creat de legiuitor contribuabililor aflaţi în această situaţie, profund nemulţumiţi de sumele mari pe care le plăteau, se întoarce împotriva întregii comunităţi, puse la plată, ca să compenseze pierderea încasării despre care discutăm.

Propunerea PNL pentru persoane fizice: creştere de 6,5%, în loc de 10%. Puterea lui Ţâroiu a respins-o   

Sesizând fofilarea principalilor responsabili de a pronunţa procente, Bogdan David, şeful opoziţiei liberale, i-a cerut directoarei economice să spună clar cu cât se măresc taxele şi impozitele pe clădirile de locuit deţinute de persoanele fizice. „Mai degrabă aş pleca de la un alt calcul, a fost încercarea nereuşită a directoarei Iarca de a se sustrage de la informaţia solicitată. Dacă luăm valoarea impozabilă, în acest moment, pentru un metru pătrat de construcţie, cu toate utilităţile, de la 1.000 de lei, se măreşte la 1.013 lei. Acestei valori impozabile i se aplică coeficientul de 0,08. Sunt coeficienţi de corecţie în funcţie de rangul localităţii, sunt mai multe elemente care intră în calcul.”

„Doamnă, spuneţi-mi procentul! Eu am calculat cât este de la 0,08, la 0,09 şi, dacă vreţi, discutăm şi matematic şi vă spun eu procentul. Dar spuneţi-mi-l dumneavoastră!”, a presat-o David să răspundă. „Se situează undeva la 10%.”, a pronunţat Iarca procentul aşteptat de liberali. Aşadar, Primăria cerea Consiliului Local să aprobe mărirea obligaţiilor persoanelor fizice cu 10%. Mai pe înţeles, pentru un apartament cu toate utilităţile, situat în zona B, cu o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, cu o valoare impozabilă de 138.600, dacă se aplică procentul de 0,08%, impozitul este 111 lei, dacă se aplică 0,09%, impozitul creşte la 125 lei, iar dacă se aplică 0,1%, impozitul ajunge la 139 lei. 

Dorinţa Direcţiei Economice a fost pentru 0,09%, însă liberalii au avut şi ei propunerea lor: „Ca să acoperim şi rata de inflaţie, şi o mică mărire a taxelor, să fie de 0,085% (cota care se aplică valorii impozabile). Mărirea reală este undeva la 6,5%, care este mulţumitoare pentru toată lumea, atât pentru administraţia locală, cât şi pentru populaţie. Noi propunem să scădem cu 3,5%.” Când a auzit de scădere, Liviu Ţâroiu a reacţionat: „Eu vă spun că acest coeficient probabil că la Câmpulung este cel mai mic. Peste minim n-am aplicat niciodată nicio mărire. (…) Din scoaterea celor 400 de metri pătraţi de la impozitare, avem o pierdere de venituri pe 2019, faţă de 2017-2018, şi am zis să venim cu o compensare, prin mărire.” „Cei 400 de metri pătraţi - a replicat liberalul Ionel State - au fost o binefacere pentru toate administraţiile şi o povară pentru oameni. Bine că s-au scos, oamenii erau nemulţumiţi, fiind foarte mult impozitaţi.” „Toate primăriile şi-au pus cote adiţionale de 20, 25%”, a sărit Iarca, speriată că opoziţia îi dă socoteala peste cap. N-am înţeles de ce jinduieşte şefa Financiarului după cote adiţionale de 25%, când ea, la Câmpulung, a instaurat unele de 40%!   

Varianta propusă de PNL, care aducea o scădere cu 3,5% faţă de cea a puterii PSD, n-a avut sorţi de izbândă. Maşinăria de vot a lui Liviu Ţâroiu, prezentă în formulă completă, a aprobat creşterea de 10%. 

The most visited gambling websites in The UK