Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Oamenii îl ceartă pe primar că le cere bani, fără să le explice povestea parcărilor plătite

  • Written by Claudiu VIȘAN
  • Hits: 1487

b_400_250_16777215_10_images_2282_parcari.jpgN-ar trebui să fie o problemă să aibă toată lumea loc de parcare, este de părere opoziţia lui Liviu Ţâroiu, conştientă, sperăm, că lumea doreşte acelaşi loc pe care îl avea înainte de introducerea noilor reguli anunţate fără a avea măcar parcările amenajate. Într-o lună şi jumătate se încheie campania de strângere a cererilor, termen incorect acordat de Primăria cea hrăpăreaţă, cu gândul la bani, care a pus un răgaz excesiv de strâns, în condiţiile în care mii de câmpulungeni sunt plecaţi la muncă peste graniţe şi n-au cum să depună dosarul la Primărie sau la administratorii intraţi în joc. Oponenţii primarului merg pe principiul că, până să avem un regulament de taxare a parcărilor de reşedinţă, toţi cetăţenii au avut unde să parcheze lângă bloc. Iar, după votarea regulamentului, avem acelaşi număr de maşini şi acelaşi număr de parcări. Dimpotrivă, ar trebui să fie mai mare numărul parcărilor după amenajările dispuse de Primărie, interesată să înghesuie cât mai multe autoturisme lângă blocuri. În ciuda tentativei de liniştire a populaţiei, pe care liberalii au încercat-o la conferinţa lor de presă, cetăţenii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi şi pe bună dreptate. Lipsesc în totalitate comunicările Primăriei, care nu ţine cont de faptul că atâtea imobile de locuinţe nu au asociaţii de proprietari. Locatarii înscrişi într-o asociaţie sunt ţinuţi la curent de preşedinţii şi administratorii care le preiau cererile, însă restul câmpulungenilor sunt pe lângă subiect, riscând să fie daţi la o parte la acţiunea de repartizare a loturilor. La una dintre şedinţele de Consiliu a răsunat, cu o dezinvoltură insultătoare, următoarea afirmaţie: în cazul cetăţenilor care n-au depus cereri la asociaţie, la şeful de scară (unde nu sunt asociaţii) sau la Primărie, se consideră că aceştia nu doresc locuri de parcare! Aşa că fiţi cu băgare de seamă, căci Primăria nu mai este de mult o instituţie în slujba cetăţeanului, ci în duşmănia cetăţeanului, căruia mai are să-i smulgă buzunarele cu totul. 

Un cetăţean îl anunţă pe Liviu Ţâroiu că îi scrie până îi răspunde

În locul Primăriei Câmpulung, restanţieră la capitolul transparenţă în relaţia cu plătitorul de taxe şi impozite, Evenimentul Muscelean v-a prezentat, în serial, ce prevede regulamentul de taxare a parcărilor de la blocuri. În această ediţie ne vom opri asupra sancţiunilor pe care le riscaţi dacă vă împinge nevoia (ori necuratul) să vă lăsaţi maşina pe parcela plătită de altul. Minimul amenzii este aproape dublul taxei de parcare pe un an. Ce faci dacă-l găseşti pe altul pe locul tău?, se întreabă un câmpulungean pe portalul dedicat audienţelor on-line ale primarilor din România, adresându-i-se lui Liviu Ţâroiu pe subiectul parcărilor. Ion Georgescu a ales neinspirat platforma domnuleprimar.ro, pe care solicitările adresate Primăriei Câmpulung nu mai beneficiază de răspuns de ani buni, chit că cetăţenii pun întrebări pertinente, de bun simţ. 

Aşa cum este şi chestiunea parcărilor, pentru care conducerea Primăriei datorează explicaţii câmpulungenilor, dacă tot îi pune la plată. Iată ce îi scrie, pe 5 mai, Ion Georgescu lui Liviu Ţâroiu: „Vă rog să ne explicaţi ce înseamnă LOC DE PARCARE PLĂTIT ÎN CÂMPULUNG? Şi anume dacă am plătit un loc şi plec dimineaţa de acasă cu maşina şi mă întorc la 11.00 a.m., găsesc locul ocupat? Ce fac? Mă încaier cu ăla care are maşina acolo, îi sparg cauciucul? Chem Poliţia? Pentru că locuiesc în centru, într-un bloc unde îşi lasă, de comoditate, foarte mulţi cetăţeni maşinile şi se duc la notariate, Stomatologie, cumpărături, etc. Cel de la Asociaţie a spus că nu ştie răspunsul la întrebări, aşa că mi-a zis să vă întreb pe dumneavoastră. A mai spus că a înţeles de la Primărie că, după ora 16.00, e garantat locul, că dimineaţa poate să-l folosească cine îl prinde gol. Cum vreţi banii dacă nu explicaţi întâi ce înseamnă parcare plătită în Câmpulung. Avem datoria să plătim, dar pentru ce? Ce drepturi avem? Vă rog să nu treceţi cu vederea mesajul meu, căci voi scrie până îmi răspundeţi.”

Să zicem că omul va avea noroc şi va primi un răspuns, însă nu este suficient la câte nedumeriri şi îngrijorări există în rândul populaţiei, care ar justifica o întâlnire la Primărie cu toţi cetăţenii care au întrebări de adresat primarului şi oamenilor săi. Referitor la ce a înţeles petentul de la administrator, care şi acesta a înţeles greşit de la Primărie, regulamentul votat de Consiliul Local nu mai conţine un interval orar - de la patru după-amiaza, până la opt dimineaţa - în care era garantat locul de parcare. În forma în care a trecut de votul Consiliului Local, parcarea este a cetăţeanului plătitor de taxă non-stop. Aşadar, şi ziua, şi noaptea, poate anunţa autorităţile în caz că-şi găseşte parcela contractată ocupată de altcineva. Sancţiunile prevăzute de ansamblul de norme prevăd amenzi de la 150 de lei la 500 de lei şi blocarea autoturismului, dacă cel lezat cere acest lucru. Cine aplică măsurile? Serviciul public al Primăriei, pe care Liviu Ţâroiu vrea să-l facă util, în scopul rotunjirii sumelor încasate la buget pe seama parcărilor. Dacă Poliţia Locală este cea care apără parcările cetăţenilor… este clar pentru toată lumea că, şi cu taxă plătită, riscaţi să vă uitaţi lung la parcarea ocupată de altul. 

 

The most visited gambling websites in The UK