Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Meniul zilnic al ştăbimii din Primărie este ţinut la loc de cinste: pe pianul din sala de festivităţi! Cea mai mare grijă a vicelui: „Unde mâncăm la prânz?”

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 1590

b_400_250_16777215_10_images_2262a_blidaru.jpgDacă ADP-ul „scârţâie”, după cum se lamentează, deloc dezinteresat, unii dintre tovarăşii de partid ai primarului, căutându-i pricină lui Liviu Popescu, care a zăbovit destul în funcţia de director, este din cauza coordonatorului. Adică viceprimarul Mărgărin Blidaru, sub a cărui oblăduire se derulează acţiunile serviciului criticat mai mult din obişnuinţă, la fiecare depunere de raport anual, decât din dorinţa de „decapitare”. Ideea lansată, în urmă cu patru zile, de trei dintre consilierii liberali, la o conferinţă de presă a PNL Câmpulung, este perfect valabilă în toate domeniile, fie ele de stat ori din privat. Lucrurile merg prost când şeful este slab. Cel mai elocvent exemplu este chiar Primăria Câmpulung, condusă de un şef excesiv de tolerant, care mai şi recunoaşte public lâncezeala din instituţie şi incapacitatea lui de a lua măsuri. Pentru că nu vrea, nu că nu poate. Să fi sancţionat câţiva şi să-i fi făcut de ocară, cum se întâmpla pe vremuri, cu elevii scoşi în careul şcolii, mai băga teama în subalterni. Or dacă el îi premiază pe cei care se ţin de shopping în timpul programului de lucru… o să vadă disciplină în instituţie când va zbura porcul în rând cu pescăruşii şi ciorile târgului! Toleranţa lui Ţâroiu are la bază dorinţa de votanţi, nu de angajaţi disciplinaţi, tocmai de aceea nu-i deranjează cu reguli şi sancţiuni aplicate incompetenţilor, de care se foloseşte al naibii de tare atunci când îi trebuie scuze pentru înţepenirea proiectelor. 

După Pieţe, a intrat în gura PSD-ului şi ADP-ul, în privinţa căruia, susţin oponenţii primarului, nu l-au auzit pe acesta niciodată, cât a fost viceprimar, vreme de opt ani, plângându-se de performanţele serviciului pe care îl coordona. Că doar nu era să spună singur: serviciul din subordinea mea lucrează prost, pentru că nu sunt eu în stare să-l conduc. Dintr-odată, asfaltatorii, măturătorii şi plantatorii de panseluţe n-ar mai corespunde pretenţiilor aleşilor majoritari, deşi tot PSD ghidează serviciul public, prin persoana lui Mărgărin Blidaru. Acesta, sunt de părere consilierii PNL, este cauza relelor, o dată, că nu se pricepe la ce face ADP, a doua oară, că e mai preocupat de meniul zilnic decât de ce face ADP. Masa staff-ului de conducere al Primăriei se pare că se consumă după un ritual care presupune pregătiri într-una dintre sălile de solemnităţi ale instituţiei, care se amenajează special pentru prânzul „greilor”. Vineri, 23 februarie 2018, la conferinţa susţinută de un reprezentant al unei fundaţii americane, meniul unui restaurant local, care oferă servicii de catering, trona la loc de cinste: pe pianul din sala de festivităţi. Şi ne mai mirăm că, în ochii autorităţilor, Cultura câmpulungeană nu valorează nici cât o ceapă degerată.               

Maşina de curăţenie stradală, confundată cu utilajul de deszăpezire. „Aşa a ştiut şi viceprimarul, dar noroc că l-a corectat primarul”  

ADP-ul, criticat şi lăudat în acelaşi timp, pe la şedinţele Consiliului Local, a ocupat o bună parte a expozeului liberalilor, care, la conferinţa de presă, de vineri, 23 februarie, au renunţat la subiectele politice în favoarea celor de administraţie publică, de care opinia publică este privată totalmente, prin înverşunarea primarului Liviu Ţâroiu de a nu organiza întâlniri cu jurnaliştii cu o frecvenţă rezonabilă. Măcar la o lună, dacă nu poate mai des. Ce-a fost contestată până acum munca ADP-ului, când tot mai avea ceva esenţă lista sa de investiţii, dar ce-o să fie criticată de acum înainte, când nu mai are nici investiţii planificate şi nici bani. De fapt, n-are investiţii, pentru că n-are bani, întrucât impozitele câmpulungenilor au fost dirijaţi masiv în salarii. Inclusiv ale ADP-iştilor, care primesc bani mai mulţi pentru muncă mai puţină. Asta pentru că bugetul serviciului de asfaltări şi salubritate locală a fost puternic zdruncinat prin insuficienţa alocărilor de la Primărie. Care, după ce că sunt pe sponci, sunt risipite şi pe ce nu trebuie. Iluminatul public, de pildă, a cărui extindere în 2018 beneficiază de o prevedere de 50.000 de lei. Ce rost are să consumi o jumătate de miliard de lei vechi - se întreabă Bogdan David - cu execuţia acestei lucrări, dacă, anul trecut, s-a votat un proiect pentru înlocuirea totală a iluminatului public, în vederea reducerii la maximum posibil a consumului, prin utilizarea unor lămpi de ultimă generaţie? 

Alt capitol investiţional care se limitează la o simplă plată, căci achiziţia a fost realizarea anului 2017, are în centrul acţiunii maşina de curăţenie stradală. „Cea mai mare investiţie a ADP este maşina de 780.000 lei, în privinţa valorii căreia avem mari dubii. Am cerut să ne fie puse la dispoziţie o copie a cărţii tehnice şi documentele ei, pentru a vedea dacă preţul este real, deoarece ni se pare foarte mult. Maşina a fost inaugurată cu fast într-o zi de iarnă. Eu am crezut iniţial, când am văzut maşina, că a luat-o pentru deszăpezire.”, a susţinut liderul liberal, completat de colegul State: „Aşa a ştiut şi viceprimarul, dar noroc că l-a corectat primarul.” 

Altă lucrare care îi va „impresiona” pe locuitorii străzii Alexandru cel Bun o reprezintă amenajarea locurilor de parcare, la care, se pare, nu mai este nimic de amenajat, fiind realizate anul trecut. „Ştiţi că sunt făcute şi acestea sunt toate investiţiile pe care le avem la ADP. De fapt, nu avem nicio investiţie la ADP, când cu nişte bani corect investiţi în ADP puteam să facem lucrările în Câmpulung. Aveam dotările şi capacitatea necesară să facem toate asfaltările cu ADP. Am văzut lucrări executate de celelalte firme de asfaltări. Nu sunt cu nimic mai performante. Să nu credeţi că aceia au super-oameni care fac asfaltări la Câmpulung. Au oameni pregătiţi la nivelul celor de la ADP, doar că la ADP poţi să faci la 30-40% din valoarea lucrărilor realizate de firmele respective.”, a mai precizat David. 

Lui Blidaru i s-a cerut raportul de activitate la un an de mandat, dar n-a avut ce să prezinte

În completarea acestuia, Ionel State a susţinut că ADP nu e aşa cum vor să-l scoată unii dintre consilierii de la putere, adică o societate care nu lucrează. „Acest serviciu, când a fost condus cum trebuie, a făcut destule lucruri bune. PSD a fost la putere în Câmpulung aproape zece ani, mai puţin perioada 2015-2016, când s-a schimbat majoritatea în Consiliul Local. În rest, nouă ani a fost la putere, fără să mai spună că ei n-au avut când să facă. Au avut viceprimar, apoi primar interimar. În perioada în care domnul David a fost viceprimar interimar, s-a executat cu ADP cea mai mare suprafaţă de asfaltări, în şase luni, mai mult decât s-a făcut în doi ani. ADP poate să-şi facă bine treaba, dar trebuie să ştii cum să lucrezi cu oamenii. Mai nou, colegii de la PSD se bat cu pumnii în piept că, în afară de ADP, mai sunt două societăţi în subordinea Consiliului Local, care trebuie restructurate şi reaşezate pe performanţă. Nu au niciun scop de a le performa. Singurul scop este de a-şi pune oamenii în funcţiile de conducere. Asta este ţinta, conducerea societăţilor, nu ce se întâmplă mai departe. Ar trebui să fie mult mai transparenţi în ceea ce spun în Consiliul Local, fiindcă altfel discută la şedinţele lor la partid şi alta este realitatea. Vor să-şi mulţumească oamenii cu funcţii de conducere, dar ştiu foarte bine că n-au oameni pregătiţi pentru aşa ceva. Să-i lase pe cei pregătiţi să conducă.”, a precizat consilierul State, amintind că, în timpul administraţiei PNL, nu a fost schimbat niciun manager bun, chiar dacă avea o simpatie pentru PSD.

Lui Liviu Ţâroiu i se recomandă de către oponenţi să lase la o parte ipocrizia, adică să înceteze să lovească în personal ca pretext pentru înlocuirea directorului Popescu, şi să spună franc: vreau să-l schimb, pentru că a venit rândul altuia. „Sau, poate, în momentul de faţă, cel care se ocupă de ADP, vorbesc despre viceprimar, nu prea se pricepe. E greu să te pricepi. ADP trebuie, totuşi, să fie condus de cineva care are cunoştinţe tehnice. Şi, cum spune Cristi Creţu, să fie câtuşi de cât gospodar. Acum, toată activitatea se referă la „unde mâncăm la prânz”, cred. E foarte greu să-l întrebi ceva pe domnul viceprimar… noi am avut câteva întrebări în Consiliul Local, dar nu prea e lăsat să vorbească. Nu ne-a spus nimic.”, a indicat David un posibil responsabil de stângăciile ADP-ului, căruia i s-a cerut un raport de activitate al primului an. Raport pe care nu l-au primit, pentru că, bănuiesc ei, nu există. „El să nu uite că este ales viceprimar de către Consiliul Local. Dacă nu ne-a dat acest raport la primul an de mandat, noi am înţeles că nu are, e simplu. Dar nu vorbim mai mult despre dânsul, că-l promovăm mai mult decât este cazul.”, a încheiat acesta.

 

The most visited gambling websites in The UK