Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

La Godeni, cadourile pentru copii s-au luat din indemnizaţiile consilierilor, nu din bugetul local

  • Written by Claudiu VIŞAN
  • Hits: 3378

Autorităţile locale din comuna Godeni finanţează activitatea Centrului de Îngrijire Copii care funcţionează în satul de reşedinţă. Există o firmă de prestări servicii care se ocupă de centru, căreia Primăria îi decontează contravaloarea acţiunilor întreprinse în această facilitate care funcţionează independent de reţeaua şcolară a localităţii. Toamna trecută, în centru erau nouă copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani, dar numărul lor a fost mai mare până la acel moment, doi dintre ei, din anul şcolar 2017-2018, mergând la clasa pregătitoare. Consilierul Bogdan Sandu, care este şi administratorul Centrului de Zi, s-a aflat în postura de a răspunde câtorva întrebări lansate de colegul Ion Livezeanu, interesat să ştie, printre altele, cu ce firmă s-a încheiat contractul. „Contractul s-a încheiat cu C.M.I. Nelida Ghiţulescu din Piteşti. La centru sunt înscrişi şapte copii şi mai sunt două dosare în lucru, iar, ca personal, suntem cinci angajaţi: un administrator, un psiholog, un asistent medical, un educator şi un îngrijitor, cu fracţiuni de normă.”, l-a informat Bogdan Sandu. 

„Cer ca reprezentantul firmei să vină să vedem în ce condiţii s-a negociat contractul, pe ce perioadă este. Eu am înţeles că a fost pe un an. Eu, consilierul Ion Livezeanu, doresc să văd contractul, având în vedere că nu cunosc ce buget s-a alocat!”, a solicitat imperativ politicianul ales în Consiliul Local din partea Partidului pentru Argeş şi Muscel. Potrivit explicaţiilor primarului Ion Pădureanu, „Centrul de Zi este parte a unui proiect european, în care au fost încadrate cu o firmă cinci persoane. Este bugetul Primăriei, iar proiectul prevede că pot fi înscrişi zece copii.” La care Livezeanu a propus ca, din bugetul respectiv, copiilor să li se asigure mâncarea printr-o firmă de catering. „Eu nu găsesc o firmă care să asigure doar zece porţii de mâncare. Dacă dumneavoastră găsiţi o firmă, îmi spuneţi.”, a replicat şeful Executivului. „Sunt copii care nu îşi permit un pacheţel. Nu se poate să le dăm din bugetul local?”, n-a cedat consilierul PAM.

Primăria a ajutat, totuşi, conducerea centrului să le ofere copiilor cadouri la final de an. Înainte de eveniment, administratorul şi-a ţinut la curent colegii consilieri cu ceea ce urma să întreprindă. „Am avut o şedinţă cu părinţii copiilor de la centru şi voi organiza pentru aceşti copii o serbare şi le vom da nişte daruri. Domnul primar ne-a ajutat. Dacă şi dumneavoastră puteţi contribui cu ceva ar fi bine. Începând cu luna aceasta (n.r. noiembrie 2017), sunt zece copii la centru. Vor veni de la Colegiul Asistenţilor din România, cu daruri pentru copiii din centru. Au venit şi anul trecut.”, a anunţat acesta înaintea evenimentului.

Aleşii au făcut un gest frumos şi pentru restul şcolarilor şi preşcolarilor din comună. „Aş propune să păstrăm tradiţia şi să lăsăm îndemnizaţia de luna aceasta (n.r. noiembrie 2017) pentru daruri, pentru copiii din comună şi, separat, să dăm ceva pentru copiii de la centru.”, a propus Bogdan Pătru, ideea fiind continuată de Tudor Pătrana, care a şi punctat ce sume să doneze consilierii: câte 300 de lei pentru copiii de la şcoală şi câte 100 de lei pentru copiii de la centru. Constantin Dorcioman a plusat: 400 de lei de „căciulă” pentru şcoală şi, separat, fiecare să facă o donaţie din indemnizaţie şi pentru Centrul de Zi. Într-un final, a rămas bătut în cuie ca toţi aleşii locali să contribuie cu indemnizaţia de consilier pe luna noiembrie pentru a se cumpăra daruri pentru cei mici. Şi ca să nu fie bănuiţi că-şi fac campanie, Ion Tănase a recomandat ca pachetele să fie predate şcolii, iar directorul să le distribuie diriginţilor, învăţătorilor şi educatorilor, care, la rândul lor, să le împartă copiilor.                                      

 

The most visited gambling websites in The UK