Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Deputatul liberal Dănuţ Bica: „Am fost şocat la prima audiere, am fost şocat la a doua. Credeam că nu se poate mai rău. Am constatat că se poate mai rău”

  • Written by M.B.
  • Hits: 3437

b_400_250_16777215_10_images_2255_11.jpgAnul 2017 a fost un eşec.”, este ideea pe care şi-a întemeiat prezentarea activităţii parlamentare deputatul Dănuţ Bica, prezent marţi, 30 ianuarie 2018,  la Câmpulung, pentru o conferinţă de presă. Cauza eşecului, îşi justifică parlamentarul liberal afirmaţia, constă în faptul că cele două partide care formează coaliţia de guvernare, PSD şi ALDE, şi cele două camere ale Parlamentului, Senatul şi Camera Deputaţilor, au în frunte personaje care au mari probleme cu legea. „Şi Liviu Dragnea, şi Călin Popescu Tăriceanu au căutat în tot timpul anului să iasă de sub „sabia lui Damocles”, aflată deasupra capetelor lor, din punct de vedere al relaţiei cu justiţia. Şi atunci, întreaga activitate a celor două partide şi a grupurilor majoritare din Parlament a fost dirijată pentru încercarea de rezolvare a acestor probleme.”, a precizat acesta, dând ca exemplu de strădanii ale „penalilor” de ieşire din starea de pericol Legile Justiţiei, Ordonanţa 13, Guvernele care s-au succedat şi modificarea masivă a unor legi la sfârşitul anului.

Cea mai importantă premieră, pe care s-a întemeiat eşecul total al anului trecut: trei Guverne, „uzurpate” nu de opoziţie, ci de puterea care a instalat prim-miniştrii căzuţi în dizgraţia şefului PSD. Potrivit acestuia, din punct de vedere al activităţii parlamentare, 2017 s-a aflat undeva între Caragiale şi Eugen Ionesco. „Au fost instalate trei Guverne, ultimul, ieri (n.r. luni, 29 ianuarie).”, a adăugat parlamentarul argeşean, care a avut ocazia să participe la audierea, în trei etape, a unor candidaţi la funcţia de ministru. „Am fost şocat la prima audiere, am fost şocat la a doua. Credeam că nu se poate mai rău. Ieri, am constatat că se poate mai rău. Pornesc de la neseriozitatea cu care se programează aceste audieri. În două ore s-a făcut audierea a patru candidaţi la funcţia de ministru, pe care eu, în calitate de membru al Comisiei de Industrie şi Servicii, am avut onoarea să-i audiez, împreună cu ceilalţi colegi din comisiile reunite, şi în ianuarie, şi în iunie, şi în ianuarie, anul acesta. Patru miniştri, de la ministere extrem de importante, Economie, Energie, Mediu de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Turism. O jumătate de oră pentru un minister: 20 de minute pentru prezentarea CV-ului şi a programului, cinci minute pentru colectarea întrebărilor din partea parlamentarilor şi cinci minute în care s-a răspuns. Iar la colectarea întrebărilor, cel puţin la comisia mea, fiind un preşedinte de comisie de la PSD, pe unii i-a văzut, pe alţii nu i-a văzut. Ieri, la audierea a patru miniştri, eu am stat cu mâna pe sus şi, înainte să mi se dea şi mie cuvântul, s-a epuizat timpul dedicat întrebărilor. Bineînţeles, întrebările au fost primite de la cine trebuie, de la colegii care le discutaseră cu acei candidaţi cu o zi înainte. S-a răspuns la două-trei întrebări… „ne pare rău, trebuie să întrerupem, este rândul următorului minister. S-a epuizat timpul, trebuie să eliberăm sala, urmează alţi colegi de la alte comisii.” În Statele Unite se dedică zile audierii unui ministru. Nu înţeleg de ce a trebuit să ne grăbim aşa, de ce nu puteam să facem măcar o zi audierea miniştrilor şi, a doua zi, să se voteze Guvernul, prin încadrarea în calendar. Nu înţeleg de ce mai multe grupuri de ministere trebuiau să fie audiate în aceeaşi sală şi să ni se spună: „la ora zece eliberăm sala”, când Parlamentul este o clădire imensă şi se putea găsi câte o sală pentru fiecare minister în parte.”, a descris Bica o acţiune încadrată perfect în lozinca ce a guvernat activitatea politică şi parlamentară în 2017, „pe repede înainte”. „De ce? Îl cităm pe domnul Codrin Ştefănescu: „Pentru că putem.” Asta înseamnă dispreţ faţă de parlamentari, inclusiv faţă de colegii din PSD şi ALDE şi, mai ales, pentru cei care ne-au trimis acolo.”, a adăugat deputatul. 

„Eu am fost în comisia care l-a audiat pe domnul Andruşca. A fost, efectiv, de „Cascadorii Râsului” 

Acesta a făcut câteva referiri şi la competenţa persoanelor cu care PSD a ales să conducă ţara. „Miniştri, care au fost consideraţi „extrem de performanţi” în ianuarie, la evaluarea domnului Vâlcov din iunie, au primit nota zero. Unii au plecat din Guvern, alţii au fost promovaţi, chiar în funcţia de prim-ministru. Domnul Tudose, care nu şi-a îndeplinit niciuna dintre promisiunile economiei. Ieri, această situaţie comică a atins apogeul. Nu cred că se poate ceva mai spectaculos decât autoprezentarea domnului ministru de la Economie. Eu am fost în comisia care l-a audiat pe domnul Andruşca. A fost, efectiv, de „Cascadorii Râsului”. Nu credeam că voi avea în faţă un om care nu poate să-şi citească textul, cum să mai şi răspundă la el! Despre competenţele lingvistice ale domnului ministru de la Învăţământ v-aţi convins cu toţii. Nu spun că nu e un inginer bun, un profesor bun de inginerie, dar este ministrul Învăţământului şi imaginea pe care dânsul a prezentat-o întregii ţări…. Vine „ministrul pamblică” după „ministrul genunche” exact în sectorul atât de sensibil al Învăţământului, este catastrofal! S-a început cu un Guvern slab, s-a continuat cu altul şi mai slab, în care repetenţii din primul Guvern au fost promovaţi şi, ieri, s-a finalizat această acţiune cu un Guvern catastrofal. Acest Guvern va exista pe toată perioada cât domnul Dragnea va fi şeful PSD, iar PSD va fi la conducerea ţării. A fost numit domnul Grindeanu despre care se credea că va fi un copil ascultător, a avut puseuri de personalitate şi a plecat.” La fel a păţit succesorul său, Mihai Tudose, experienţă care nu se va repeta, afirmă parlamentarul PNL, cu Viorica Dăncilă, colaboratoarea de-o viaţă a lui Liviu Dragnea. „Nu este Guvernul „Viorica Vasilica Dăncilă”, ci este Guvernul pe care Traian Băsescu l-a numit inspirat „Viorica Vasilica Dragnea”. Între Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea este aproape imposibil să apară nepotriviri de caracter. Dragnea, care n-a reuşit, din cauza legislaţiei în vigoare, să fie prim-ministru, este prim-ministru din umbră. În acest fel, se bagatelizează o decizie care ar putea fi lăudabilă: premiera cu un prim-ministru femeie - o femeie a ajuns prim-ministru într-o ţară în care femeile reprezintă mai mult de jumătate -, prin alegerea total neinspirată a premierului.”, a conchis Bica. 

 

The most visited gambling websites in The UK