Menu
TRAFIC

Aleşii de la Godeni i-au cerut doamnei care conduce Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă să fie verificate toate coşurile de fum

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 288

b_400_250_16777215_10_images_2249_Clipboard06.jpgToamna trecută, aleşii de la Godeni au fost de acord să reorganizeze Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii, în serviciu de categoria a II-a (TIP C2), după cum se precizează în hotărârea din 27 noiembrie 2017. Noile reglementări adoptate în comuna vecină se extind şi la organigrama SVSU, precum şi la Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului. Primarul Ion Pădureanu a fost împuternicit de Consiliul Local să încheie o convenţie de intervenţie cu SVSU din sectorul de competenţă stabilit conform ISU Argeş. Hotărârea votată în urmă cu două luni mai prevede că documentele de organizare, desfăşurare şi conducere a activităţii se întocmesc de către şeful serviciului şi se supun spre aprobare primarului comunei. Astfel s-a stabilit la întrunirea aleşilor de la Godeni de la finele lui noiembrie, întrunire prezidată de consilierul Gheorghe Savu. 

Consilierii aşteaptă anual raportul de activitate de la şefa SVSU 

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Godeni funcţionează cu personal angajat şi cu personal voluntar. Din prima categorie face parte şeful SVSU, care, la Godeni, este condus de o femeie, Gabriela Tudoriţa Ilinescu. Personalul voluntar, care numără 35 de persoane, este împărţit în două structuri: Compartimentul pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă şi Formaţia de intervenţie, cu două grupe de intervenţie.

Şeful Compartimentului pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă colaborează cu instituţiile publice şi operatorii economici din subordinea Consiliului Local, în timp ce responsabili de prevenţia efectuată deţinătorilor de gospodării cetăţeneşti sunt cei şase specialişti cu atribuţii pe această linie, câte unul la 200 de locuinţe individuale. Formaţia de intervenţie, condusă şi ea de un şef, este împărţită în două grupe: Grupa de stins incendii, care numără un şef de grupă şi patru servanţi, şi Grupa de salvare şi prim ajutor, cu acelaşi număr de personal. Totodată, SVSU deţine şi echipe specializate pe tipuri de riscuri: echipa de stingere incendii (un şef şi patru servanţi-pompier); echipa de căutare, deblocare, salvare, evacuare pentru riscurile de cutremur, alunecări şi prăbuşiri de teren, fenomene meteorologice periculoase, avalanşe şi inundaţii (un şef şi şase servanţi-pompier); echipa de avertizare-alarmare (un şef şi patru servanţi-pompier).

Se pare că nu toţi aleşii sunt din cale-afară de mulţumiţi de relaţia cu conducătorul serviciului, de vreme ce la şedinţa în care s-a decis reorganizarea despre care am relatat au existat întrebări cu iz de reproş. Primul a fost lansat de consilierul Constantin Dorcioman, care şi-ar fi dorit un raport de activitate pentru 2017. „De la toate compartimentele vin şi prezintă nişte informări în Consiliu. De la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă de ce nu a venit? Nu cred că ar fi atât de greu să vină, cel puţin o dată pe an, să ştim cu ce probleme se confruntă, ce probleme sunt sau de ce este nevoie pentru desfăşurarea activităţii. O dată pe an să prezinte o situaţie, pentru că este şef SVSU.”, au fost cerinţele alesului, consemnate în procesul-verbal al şedinţei. În apărarea angajatei care conduce Situaţiile de Urgenţă, primarul Ion Pădureanu a precizat că legea prevede ca doar pentru Registrul Agricol şi Asistenţă Socială să se prezinte raport de activitate. 

Alt consilier a fost interesat să ştie dacă s-au întreprins deplasări de către pompierii voluntari pe cuprinsul comunei, pentru a-i atenţiona pe săteni cu privire la necesitatea curăţării coşurilor de fum. „S-a mers.”, l-a anunţat primarul Pădureanu pe consilierul Ion Aldea. „Nu se merge la toate locuinţele?”, a întrebat acesta din urmă. „S-a mers acolo unde ar putea fi probleme.”, a fost răspunsul viceprimarului Dorel Rumînescu. O temă de lucru i-a fost dată serviciului chiar în timpul acelei şedinţe, la secţiunea „Diverse”. Consilierul Bogdan Sandu a propus ca, la un sfârşit de săptămână, să fie întreprinsă o acţiune cu voluntarii de la SVSU, prin care vegetaţia să fie incendiată controlat, ca să nu mai fie probleme la primăvară. Cerinţa ca voluntarii să se împartă în echipe şi să meargă la fiecare gospodărie, pentru verificări la coşurile de fum, a fost repetată şi la şedinţa din 18 decembrie 2017. Claudiu VIŞAN

The most visited gambling websites in The UK