Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Clădiri şi terenuri neîntrebuinţate,  de ajutor pentru rezolvarea unor cazuri sociale ori cereri de la firme în extindere

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 818

 

De voie, de nevoie, aleşii din comuna Schitu Goleşti le găsesc o întrebuinţare imobilelor lipsite de o utilitate, fie că vorbim despre construcţii degradate prin trecerea lor pe „linie moartă”, fie că ne referim la terenuri, care încă suscită interesul deţinătorilor unor afaceri în extindere. În această ediţie a ziarului nostru vom prezenta câteva decizii ale Consiliului Local din localitatea învecinată, care a adoptat mai multe hotărâri menite să rezolve situaţii juridice, economice şi sociale.         

Terenul Circumscripţiei Sanitar-Veterinare, câştigat de moştenitorul fostei proprietare 

Într-una dintre aceste hotărâri adoptate la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut s-a pregătit terenul pentru retrocedarea unei suprafeţe revendicate de moştenitorul proprietarei decedate. Mai precis, aleşii din localitatea vecină au aprobat solicitarea de trecere a imobilului aferent Circumscripţiei Sanitar-Veterinare Schitu Goleşti din proprietatea privată a Statului Român şi administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în domeniul privat al comunei Schitu Goleşti, în administrarea Consiliului Local. Imobilul transferat de la un administrator la altul este compus dintr-o clădire cu o suprafaţă desfăşurată de 170 de metri pătraţi şi teren, exclusiv suprafaţa ocupată de clădire, de 553 metri pătraţi. Imobilul cu pricina a fost solicitat în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, la cererea moştenitorului fostului proprietar. Potrivit explicaţiilor oferite în plenul şedinţei de primarul Vasile Tudorel Miriţă, „terenul din punctul „La puţ” a fost revendicat de unicul moştenitor al defunctei Maria Andreescu. Construcţia, care a fost cândva Circumscripţia Sanitar-Veterinare Schitu Goleşti, acum este o ruină. Acolo trebuie intervenit cumva.”

Firma Yildiz General Forest SRL vrea să cumpere şi să renoveze fosta moară a CAP-ului

În cadrul aceleiaşi şedinţe ordinare din 31 octombrie 2017, consilierii locali au dat „undă verde” demersurilor pe care Executivul Primăriei le va întreprinde - şi aici ne referim la întocmirea documentaţiei cadastrale, intabulare, raport de evaluare - pentru a înstrăina, în condiţiile legii, un imobil solicitat de o companie care activează pe teritoriul localităţii. La baza hotărârii adoptate de Legislativul de la Schitu Goleşti, toamna trecută, a stat o cerere depusă la Primărie de Elena Roxana Vintilescu, administratorul firmei Yildiz General Forest SRL, prin intermediul căreia a solicitat achiziţionarea terenului şi a clădirii de la fosta moară. Ca să-i fie de ajutor acestui contribuabil la bugetul local, administraţia publică a iniţiat un proiect de hotărâre, prin care i se găseşte astfel o întrebuinţare unui imobil compus din teren în suprafaţă de 480 de metri pătraţi şi clădirea fostei mori a CAP-ului, cu o suprafaţă de 100 de metri pătraţi. Complexul de imobile aparţine domeniului privat al localităţii. Pe lângă faptul că-i dă o utilitate, punându-l la dispoziţia unui întreprinzător care plăteşte taxe şi impozite la Primărie, autorităţile locale aduc nişte venituri la buget, scoţându-l la vânzare. Prezentă la dezbaterea aleşilor, Elena Roxana Vintilescu i-a informat că interesul societăţii pe care o reprezintă priveşte terenul şi clădirea ridicată pe acesta, nu şi utilajele existente. Mai mult decât atât, dorinţa expusă public este de a renova construcţia.       

Hotărârea de Consiliu, adoptată cu două luni şi jumătate în urmă, mai prevede că „preţul de vânzare al imobilului va fi stabilit printr-un raport de evaluare efectuat de un evaluator autorizat. Cheltuielile ocazionate de întocmirea documentaţiei cadastrale şi a raportului de evaluare trec în sarcina Primăriei Schitu Goleşti.” După cum prevede legea, fosta moară şi suprafaţa dorite de firma Yildiz General Forest SRL vor fi scoase la vânzare prin organizarea unei licitaţii publice. Potrivit site-ului de prezentare, „societatea comercială Yildiz General Forest SRL, înfiinţată în anul 2005, este unul dintre principalii importatori şi distribuitori de pe piaţa din România de elemente de fier forjat folosite în realizarea diferitelor produse, precum porţi din fier forjat, panouri de gard din fier forjat, balcoane şi balustrade din fier forjat etc. De asemenea, este importator şi distribuitor de sobe de încălzit şi gătit, scări zincate, scări culisante de aluminiu, roabe, cuve şi roţi pentru roabe. Societatea realizează şi lucrări de fier forjat (porţi, garduri, balcoane, balustrade, copertine etc.), precum şi montajul acestora.”

O familie cu şapte membri, evacuată din locuinţa donată de bunică nepotului, mutată de Primărie la fostul Spital Minier 

Al treilea spaţiu căruia i s-a dat o destinaţie, de data aceasta din considerente umanitare, se află în incinta complexului fostului Spital Minier, pentru care, pe tot parcursul anului trecut, administraţia publică locală a căutat să intre într-o relaţie contractuală cu un concesionar interesat de imobilul generos, ca suprafaţă construită şi teren aferent. Într-o anexă aflată pe o latură a ansamblului neutilizat cu anii, în care locuia deja un cetăţean, i s-au repartizat două camere unei familii din categoria cazurilor sociale din comună. Serviciul Public de Asistenţă Socială al Primăriei Schitu Goleşti a înaintat către administratorii imobilelor din incinta cu pricina o propunere de acordare, cu titlu gratuit, a unui spaţiu de locuit familiei Antonetei Cioacă, formată din şapte membri. Din ancheta socială încheiată pe 30 octombrie 2017 de angajaţii de la Social a reieşit că numeroasa familie este „evacuată în pragul iernii din imobilul deţinut de Eftimia Radu, mama Antonetei Cioacă, imobil donat, la data de 9 octombrie 2017, prin act autentic, nepotului său, Daniel Costinel Radu.” Întrucât familia Cioacă nu avea unde să locuiască, Primăria a găsit această soluţie, a mutării într-o clădire a fostului Spital Minier. Proiectul de hotărâre, susţinut de referatul întocmit de Camelia Mariana Luca, inspector superior la Serviciul Public de Asistenţă Socială, intervenit suplimentar chestiunilor de interes public pregătite pentru dezbaterea Consiliului Local de la jumătatea toamnei trecute, a fost introdus pe ordinea de zi de primarul Vasile Tudorel Miriţă înaintea începerii lucrărilor în plen. La întrunirea lor din 31 octombrie 2017, consilierii locali au fost de acord ca cetăţenii cu probleme locative să fie găzduiţi în imobilul public, pentru o perioadă de trei ani, începând cu 1 noiembrie 2017. „E.M.”

 

The most visited gambling websites in The UK