Menu
TRAFIC

Până la finalizarea bugetului local, Edilul comunei Schitu Goleşti aşteaptă propuneri pentru noi investiţii în localitate

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 377

b_400_250_16777215_10_images_2247_Clipboard07.jpgCu ocazia începerii noului an, Vasile Tudorel Miriţă, primarul comunei Schitu Goleşti, anunţă că, în 2018, vor demara noi lucrări de îmbunătăţire a condiţiilor de trai pentru cetăţenii localităţii pe care o păstoreşte. Printr-un anunţ postat pe Facebook, edilul invită localnicii să transmită propuneri pentru noi investiţii, care să poate fi prinse în noul buget local, care se va contura în perioada imediat următoare.

Cu aceeaşi ocazie, Vasile Tudorel Miriţă face şi un bilanţ al lucrărilor de investiţii demarate anul trecut, care sunt începute şi se află în diferite etape de execuţie. De menţionat că pentru unele proiecte importante, administraţia de la Schitu Goleşti a obţinut finanţare de la Ministerul Dezvoltării Regionale sau proiectele au fost selectate ca fiind eligibile a primi fonduri europene.

În anul 2018, se va începe execuţia lucrărilor de reabilitare a Căminului Cultural Schitu Goleşti, canalizare menajeră în satele Schitu Goleşti şi Lăzăreşti (etapa întâi), implementarea proiectului declarat eligibil în cadrul POCU. Continuarea programului de modernizare a drumurilor, extinderi de reţele de gaze naturale şi de iluminat public vor fi, de asemenea, lucrări ce se vor executa în decursul noului an. Amenajarea de şanţuri sau rigole de preluare a apelor pluviale va fi o altă lucrare propusă pentru anul 2018, existând deja un protocol semnat în 2017 cu Apele Române, pentru recalibrarea albiei Râului Târgului. 

Se va începe executarea unor lucrări, care s-au vizat în anul 2017, cum ar fi staţiile de autobuz situate de-a lungul Drumului Naţional 73. Proiectarea sălii de sport de la Şcoala Lăzăreşti, a podurilor din punctul Costea, peste Valea Poienarilor, dar şi reabilitarea Şcolii Vechi Lăzăreşti figurează pe agenda de lucru. 

Pentru alte noi proiecte propuse, precum canalizarea în satele Valea Pechii şi Loturi, podul de la Valea Pechii, podul de la Linioara şi altele, Primăria va accesa fonduri europene sau guvernamentale pentru finanţare. Edilul comunei anunţă că, în anul 2018, se va lucra la îmbunătăţirea sau eficientizarea participării comunităţii la diferite programe, ca, de exemplu, de salubrizare şi cadastare gratuită a terenurilor din extravilan. La acest program din urmă, ca şi pentru branşarea gospodăriilor la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, se lansează, în numele comunităţii din Schitu Goleşti, propuneri de modificare a legislaţiei actuale de către parlamentarii de Argeş. Rebeca IOANA

The most visited gambling websites in The UK