Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

În 2018, 16 uliţe din Rucăr vor fi asfaltate

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 936

b_400_250_16777215_10_images_2247_Clipboard06.jpgMai multe străzi şi uliţe din Rucăr vor fi asfaltate anul acesta în cadrul unui important proiect de modernizare a infrastructurii rutiere. 16 drumuri comunale şi locale intră în reabilitare în 2018, conform anunţului postat pe SEAP, de Primăria Rucăr, care este în perioada de evaluare a ofertele depuse de firmele care doresc să facă proiectarea, dar şi execuţia lucrării estimate la 3.440.887 lei.

Conform anunţului, prezentat pe site-ul de licitaţii publice, obiectul contractului de achiziţie se referă la servicii de proiectare, faza de proiect tehnic şi detaliile de execuţie. Şi anume, firma care va câştiga dreptul de proiectare şi execuţie a lucrărilor va elabora un memoriu de prezentare, va stabili categoria de importanţă a drumurilor, va face un grafic de prestare a lucrărilor, dar şi devize. Piesele desenate ale proiectului vor trebui să cuprindă planul de situaţie, realizat pe baza ridicărilor topografice executate, profilul longitudinal, profiluri transversale, detalii referitoare la podeţe, apărări de maluri din gabioane, scurgerea apelor. În concluzie, lucrările de execuţie a drumurilor se vor realiza pe o lungime de 6.231 de metri, pe: strada Florilor, care are o lungime de 281 metri; strada Ulicioara Ivancii, cu o lungime de aproximativ 237 de metri; strada Lahovari, care se întinde pe aproximativ 345 de metri; strada Luncă, cu o lungime de 85 metri; strada Intrarea Soarelui, care se întinde pe 67 de metri; strada Valea Preotului, care se derulează pe 307 metri; strada Căşăriei, cu o lungime de 324 de metri; strada Ostrov, care are o lungime de 959 de metri; strada Peste Vale, care se întinde pe 442 de metri; strada Ruget, care cuprinde 204 metri; strada Nae Nedelcu, cu o lungime de 152 de metri; strada Păpuşa, cu o întindere de 773 de metri; strada Lt. Şerboiu, cu aproximativ 348 de metri; strada Valea Frasinului, care se derulează pe 471 de metri; strada Valea Iei, cu o lungime de 609 metri; strada Valea lui Maldăr, care are circa 625 de metri.

Data limită de depunere a ofertelor de către firmele care doresc să facă aceste lucrări a fost 15 decembrie 2017.

Primăria a cumpărat indicatoare rutiere

Dacă tot se pregăteşte pentru amenajarea străzilor din comună, administraţia de la Rucăr a achiziţionat şi un pachet cu mai multe indicatoare rutiere. Cele opt semne de circulaţie au costat Primăria Rucăr 622,44 lei, iar cea care le-a livrat a fost firma Vesta Investment SRL, din oraşul ilfovean Otopeni. La Rucăr vor fi montate două triunghiuri cu „Cădere pietre”; patru indicatoare triunghiulare, care avertizează „Drum alunecos”, şi alte două circulare, cu semnificaţia „Lanţuri pentru zăpadă”. Conform descrierii, simbolurile rutiere sunt confecţionate în condiţiile de calitate prevăzute de standardele române referitoare la indicatoarele şi mijloacele de semnalizare rutieră. Au suport din oţel zincat, de un milimetru grosime, folie reflectorizantă şi sistem de prindere pentru stâlp.

Rucărul a făcut contracte cu firme de specialitate, care să se ocupe de achiziţiile publice

Tot prin intermediul achiziţiilor publice, prin cumpărare directă, Primăria Rucăr a mai intrat în posesia a două contracte de prestări servicii.

Pentru 23.800 de lei, Tehno - Edil AMF SRL-D, din Bucureşti, va pune la dispoziţia Primăriei Rucăr experţi în achiziţii publice şi ingineri specializaţi în ingineria infrastructurilor de transport. Firma s-a angajat să asigure consultanţă pe toată durata implementării proiectelor (definire fişă de date, strategie de contractare, răspuns la solicitări de clarificări, analiză oferte, întocmire rapoarte de activitate, întocmire punct de vedere contestaţii). Conform anunţului, preţul este valabil per proiect şi include analizarea unui număr maxim de 10 ofertanţi.

Al doilea serviciu cumpărat de administraţia din Rucăr se referă la cooptarea serviciilor unui expert tehnic extern. Pentru 16.184 de lei, firma H.V.I.D. Consulting Group, din Bucureşti, se angajează să facă evaluări tehnice ale ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire sau a celor simplificate, pentru lucrări de drumuri, poduri, consolidări, lucrări de sprijinire, etc. Expertul tehnic extern cooptat îşi va îndeplini atribuţiile conform legii, urmând să verifice şi să evalueze propunerile tehnice; să asiste comisia pe durata evaluării ofertelor şi să o consilieze cu privire la toate aspectele tehnice pe care le implică; să întocmească un raport de specialitate, care va cuprinde verificarea conformităţii propunerii tehnice depuse de ofertanţi din punct de vedere al respectării cerinţelor minime solicitate prin caietul de sarcini; va evalua ofertele cu privire la stabilirea punctajelor tehnice pentru fiecare în parte; va colabora cu experţii cooptaţi pe toate aspectele comune. Mircea SIMIONESCU

The most visited gambling websites in The UK