Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

După salariile umflate în vară, din 2018, conţopiştii Primăriei Câmpulung vor avea lefuri mărite şi cu 54%

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 2677

Cel mai important punct al ordinii de zi a ultimei şedinţe a Consiliului Local Câmpulung de anul acesta, derulată ieri, 28 decembrie 2017, a fost aprobarea salariilor de bază pentru personalul Primăriei Câmpulung, plătit din bugetul local. Ce vom prezenta în continuare sunt documentele de şedinţă, înainte de a fi supuse la vot, rezultatul dezbaterilor urmând a fi detaliat în ediţiile viitoare ale ziarului. Remuneraţiile angajaţilor Primăriei, plătiţi din fonduri publice, din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului, Aparatului Permanent al Consiliului Local şi Serviciilor Publice subordonate acestora (Serviciul Poliţie Locală, Serviciul Public de Asistenţă Socială, Serviciul Administraţia Domeniului Public şi Privat al Municipiului), dar şi din instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul local (Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor, Muzeul Municipal, Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”), vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018.

În cadrul Primăriei Câmpulung, salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade sau trepte şi gradaţii şi au fost stabilite potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, dar şi a regulamentului supus aprobării Consiliului Local. 

Pe lângă salariile de bază, care conţin doar sporul de vechime, bugetarii din Primăria Câmpulung mai pot primi numeroase sporuri şi stimulente: pentru activitatea de control financiar preventiv (10%); pentru activitatea prestată în proiectele finanţate din fonduri europene (25-50%); indemnizaţia de hrană; spor pentru funcţii de conducere; pentru muncă de noapte; pentru muncă suplimentară; pentru persoanele cu handicap; pentru condiţii de muncă; sporuri şi drepturi salariale specifice; premii şi prime.

După noua grilă, care a fost supusă aprobării ieri, cele mai mari majorări de salarii le cunosc şefii de Servicii: Roxana Maria Bragă (Serviciul Buget Contabilitate, Informatică), Lucreţia Mitoi (Serviciul Administrare Venituri Persoane Fizice şi Juridice); Emiliea Ilie (Serviciul Juridic, Administraţie Publică), Dragoş Emilian Nicolae (Serviciul Poliţia Locală) şi Olguţa Istodor (Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor), cu un procent de 54%, faţă de veniturile aprobate în iulie 2017.

Şefa Direcţiei Economice şi Fiscale, Violeta Iarca, Cătălin Bădiţa, şeful Serviciului Public de Asistenţă Socială, şi arhitectul şef (post vacant), au trecute în dreptul lor o creştere salarială de 50%. În rest, indemnizaţiile au fost majorate cu maximum 31%.

În continuare vă prezentăm salariile unei părţi a angajaţilor Primăriei Câmpulung, urmând ca în ediţiile viitoare să revenim cu eventualele schimbări şi comentarii de la şedinţa din 28 decembrie 2017.

Demnitari

Ţâroiu Ioan Liviu, primar de municipiu (grad profesional II, studii superioare): 9.425 lei (iulie 2017); 12.350 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Blidaru Mărgărin Şerban, viceprimar de municipiu (grad profesional II, studii superioare): 7.975 lei (iulie 2017); 10.450 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Ghinea Nicolae, secretar de municipiu (grad profesional II, studii superioare, gradaţia 5): 7.830 lei (iulie 2017); 10.260 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Direcţia Economică şi Fiscală

Iarca Violeta, director executiv (grad profesional II, studii superioare, gradaţia 5): 7.975 lei (6.694 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 10.070 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Serviciul Buget Contabilitate, Informatică

Bragă Roxana Maria, şef serviciu (grad profesional II, studii superioare, gradaţia 3): 6.151 lei (4.870 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 7.505 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Rădescu Mihaela Ionela (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 5.631 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Popa Tania (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 5.631 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Constantinescu Vasilica (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 6.066 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.716 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Husea Iuliana (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 5.631 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Lite Iuliana Constantina (inspector principal, studii superioare, gradaţia 3): 4.273 lei (2.992 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 4.479 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Gavrilescu Liana (referent principal, studii medii, gradaţia 5): 3.964 lei (3.098 lei - salariu de bază, 866 lei - stimulent, iulie 2017); 3.932 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Compartiment Informatică

Radu Gabriel Avram (inspector superior, studii superioare, gradaţia 3): 5.939 lei (4.140 lei - salariu de bază, 1.799 lei - stimulent, iulie 2017); 5.425 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Diaconu Rodica (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5):  5.631 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Serviciul Administrare Venituri Persoane Fizice şi Juridice

Mitoi Lucreţia, şef serviciu (grad profesional II, studii superioare, gradaţia 5): 6.151 lei (4.870 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 7.505 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Ştefănescu Mariana (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 5.631 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Mogoşan Marinela (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 5.631 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Vrabie Claudia Marilena (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 5.631 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Cojocaru Daniela (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 5.755 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.405 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Bădiţa Mihaela (inspector superior, studii superioare, gradaţia 4): 5.525 lei (4.244 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 5.562 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Polexe Anişoara (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 5.631 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Oprea Elena Nicoleta (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 5.631 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Nicula Romeo Norel (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 5.755 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.405 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Vasilescu Valentina (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 5.631 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Iosif Nicoleta (inspector principal, studii superioare, gradaţia 5): 4.871 lei (3.590 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 4.705 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Barbu Mihaela (inspector asistent, studii superioare, gradaţia 5): 4.239 lei (3.290 lei - salariu de bază, 949 lei - stimulent, iulie 2017); 4.312 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Corleanu Rodica (referent superior, studii medii, gradaţia 5): 4.208 lei (2.927 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 4.312 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Serviciul Juridic, Administraţie Publică

Ilie Emiliea, şef serviciu (grad profesional II, studii superioare, gradaţia 5): 6.151 lei (4.870 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 7.505 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Crînguş Nicolae (consilier juridic superior, studii superioare, gradaţia 5): 5.631 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.281 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Filipescu Mihaela (consilier juridic superior, studii superioare, gradaţia 5): 5.881 lei (4.350 lei - salariu de bază, 1.531 lei - stimulent, iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Ferigeanu Moroe Maria Clara (inspector asistent, studii superioare, gradaţia 1): 2.841 lei (iulie 2017); 3.722 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Panţuru Deniza (arhivar, studii medii, gradaţia 5): 2.600 lei (iulie 2017); 3.669 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Butculescu Niculina (secretar dactilograf, studii medii, gradaţia 5): 3.000 lei (iulie 2017); 3.932 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Direcţia Tehnică şi Urbanism

Vacant, arhitect şef (grad profesional II, studii superioare): 6.694 lei (iulie 2017); 10.070 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Compartiment Resurse Umane, Registratură

Simion Ramona (consilier superior, studii superioare, gradaţia 3): 4.658 lei (iulie 2017); 5.425 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Handoca Estera Loredana (referent I, studii medii, gradaţia 2): 2.357 lei (iulie 2017); 3.477 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Compartiment Investiţii şi Achiziţii Publice

Bălăşcan Sorin (consilier superior, studii superioare, gradaţia 5): 4.350 lei (iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Nica Elena (consilier superior, studii superioare, gradaţia 5): 4.350 lei (iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Vacant (consilier superior, studii superioare, gradaţia 5): 4.350 lei (iulie 2017); 5.700 lei  (începând cu 1 ianuarie 2018).

Tătulescu Roxana Elena (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 4.350 lei (iulie 2017); 5.700 (începând cu 1 ianuarie 2018).

Buzescu Daniela (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 4.350 lei (iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018). 

Popescu Bogdan Gabriel (inspector superior, studii superioare, gradaţia 5): 4.350 lei (iulie 2017); 5.700 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Cabinet Primar

Minciună Mugurel Ion (consilier IA, cu jumătate de normă, studii superioare, gradaţia 5): 1.875 lei (iulie 2017); 2.457 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Nestor Gheorghiţa (consilier IA, studii superioare, gradaţia 5): 3.750 lei (iulie 2017); 4.914 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Alţi şefi de Servicii

Dragoş Emilian Nicolae, şeful Poliţiei Locale: 4.870 lei (salariu de bază, iulie 2017); 7.505 lei (începând cu 1 ianuarie 2018). 

Cătălin Bădiţa, şeful Serviciului Public de Asistenţă Socială: 6.694 lei (salariu de bază, iulie 2017); 10.070 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Liviu Daniel Popescu, şeful Serviciului Public de Administrarea Domeniului Public şi Privat: 5.800 lei (salariu de bază, iulie 2017); 7.600 lei (începând cu 1 ianuarie 2018).

Olguţa Istodor, şefa interimară a Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor: 4.870 lei (salariu de bază, iulie 2017); 7.505 lei (începând cu 1 ianuarie 2018). 

The most visited gambling websites in The UK