Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Aleşilor li s-a cerut votul pentru trei restanţe în materie de străzi, reţele de apă şi canalizare

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 821

 

Trei dintre investiţiile planificate şi nerealizate în 2017 intră în 2018 cu o parte a documentaţiilor întocmite. Pe parcursul anului pe care ne pregătim să-l lăsăm în urmă, Liviu Ţâroiu s-a plâns de faptul că lipsa studiilor a tras în jos lista de lucrări beneficiare de fonduri în bugetul acestui an, studii pe care, din cauza termenelor şi etapelor unor proceduri anevoioase, menite să împotmolească intenţiile administraţiilor locale, n-a reuşit să le îndeplinească în totalitate. Ultimele propuneri din acest an, pentru care autorităţile au cifrele estimative, privesc reţelele de utilităţi şi infrastructura rutieră în zone de periferie ale municipiului, pe care, cel mai probabil, administraţia publică locală le va pune la punct în 2018. Având partea birocratică rezolvată parţial, întrucât sunt de ţinut şi licitaţiile pentru desemnarea constructorilor, nu vedem alte impedimente pentru care locuitorii mărginimilor pe care le vom enumera în continuare să nu beneficieze, anul viitor, de asfalt, apă ori canalizare. Pe ordinea de zi a ultimei şedinţe din 2018, ordinara lunii decembrie, desfăşurată ieri după amiază, au figurat trei proiecte de hotărâri, care constituie „temelia” unor investiţii certe. Întrucât această relatare se produce înaintea votului acordat în timpul întrunirii programate pentru 28 decembrie 2017, nu ştim care a fost finalitatea dezbaterilor, asupra căreia, dacă va fi cazul, vom reveni într-un articol ulterior. Pentru câmpulungenii interesaţi de „restanţele” municipalităţii, care, prin vocea primarului, a anunţat că nu va renunţa la niciuna dintre lucrările neîndeplinite în 2017, vom prezenta în continuare valorile care au ajuns în atenţia legiuitorilor locali, pentru a le aproba şi, astfel, da „undă verde” modernizării unor „cartiere” rămase în urmă. 

Se pregăteşte reabilitarea mai multor străzi fie lipsite de asfalt, fie cu asfalt degradat  

Primul obiectiv la care ne vom referi priveşte reabilitarea mai multor străzi din Câmpulung: Drăceşti, Boboc, Rujoi, Nedeleşti, Plăieşi, Leculeşti, Livadiei, Chilii şi Ion Ţicăloiu, pentru care a fost întocmită documentaţia tehnico-economică în faza DALI (documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii). Din această DALI au rezultat următorii indicatori tehnico-economici, pe care consilierii municipali au fost solicitaţi să-i aprobe la ultima lor întâlnire într-un cadru oficial pe 2017. Iată cum se prezintă aceste date estimative: 

=Valoarea totală a investiţiei: 56.481.861 lei, fără TVA, din care construcţii - montaj, 46.831.356 lei.

=Valoarea lucrărilor speciale de consolidare incluse în valoarea totală: 35.158.989, fără TVA, respectiv lucrări de construcţii - montaj, 29.181.715 lei. 

=Durata de realizare a investiţiei: 36 luni.

=Capacităţi: Lungimea străzilor modernizate: 10.098 m; Lungimea şanţurilor cu secţiune protejată: 13.090 m; Lungime bordură mare: 5.156 m; Podeţe la străzi laterale: 75 buc.; Număr de accesuri la proprietăţi: 352 buc.

Străzi periferice, dar şi centrale vor beneficia de canalizare menajeră

Următoarea propunere de lucrare inserată, sub forma unui proiect de hotărâre, în mapa şedinţei de aseară, priveşte extinderea reţelelor de canalizare menajeră pe mai multe străzi din Câmpulung: Constantin Brâncoveanu, Petre Ţuţea, Valea Bărbuşii, Maramureş, Calea Pietroasă, Drăceşti, Calea Măgurii. În vederea canalizării acestor artere, a fost comandat un studiu de fezabilitate, din care au rezultat indicatorii tehnico-economici prezentaţi componenţilor Legislativului municipal, pentru a-i încuviinţa şi a continua procedura presupusă de întreprinderea unei investiţii. Cum arată cifrele date de proiectant? 

=Valoarea totală a investiţiei: 1.947.915 lei, fără TVA, din care construcţii - montaj, 1.627.967 lei.

=Durata de realizare a investiţiei: 12 luni. 

=Capacităţi: Canalizare gravitaţională - Conducta PVC 200-315: 2.539 ml; Staţii de pompare: o bucată; Racorduri de canalizare: 230 buc.

Reţeaua de apă, extinsă pe Grigore Alexandrescu şi Valea Bărbuşii 

Tot în faza de studiu de fezabilitate a ajuns şi lucrarea de extindere a reţelei de apă pe străzile Grigore Alexandrescu şi Valea Bărbuşii, care a făcut obiectul celui de-al treilea proiect de hotărâre pe care Executivul lui Liviu Ţâroiu a dorit să-l aibă rezolvat până la intrarea în 2018. Indicatorii tehnico-economici, desprinşi din studiul de fezabilitate, arată astfel: 

=Valoarea totală a investiţiei: 2.726.539 lei, fără TVA, din care construcţii - montaj, 1.987.727 lei.

=Durata de realizare a investiţiei: 12 luni. 

=Capacităţi: Reţea apă - 4.040 ml; Staţii de pompare: 2 buc.; Branşamente: 246 buc.

Dacă au existat comentarii interesante în plen pe marginea celor trei teme propuse de subalternii lui Liviu Ţâroiu vom reveni asupra subiectului.

The most visited gambling websites in The UK