Menu
TRAFIC

Poenandre, strada problematică din Bughea de Jos, va fi reabilitată

  • Written by Rebeca Ioana
  • Hits: 594

 

După mai bine de o jumătate de an, primarul comunei Bughea de Jos, Dorel Tănăsescu, a reuşit semnarea unui contract de finanţare de 1.086.000 lei, bani care vor veni de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, pentru reabilitarea drumului Poenandre, o arteră problematică, de care locatarii s-au tot plâns în ultimul timp.

Edilul Dorel Tănăsescu a publicat pe pagina sa de socializare vestea, considerând un prilej de bucurie rezultatul eforturilor depuse pentru obţinerea banilor. Marţi, 5 decembrie, el scria: „O noapte bună, iubiţi consăteni! Liniştea nopţii nu mă lasă să nu vă aduc o veste care ar trebui să ne bucure pe toţi. După un efort fără coechipier (un independent al politicii), după şase luni, am reuşit ca, la sfârşit de noiembrie, să semnez contractul de finanţare de 1.086.000 lei, pentru finalizarea drumului Poenandre, la MDRAPFE. Mulţumesc Consiliului Local, colegilor care m-au înţeles şi m-au sprijinit, fiind alături de mine, chiar dacă mai sunt şi cârcotaşi, ca să nu perseverez pentru bunăstarea comunităţii. Mulţumesc tuturor, care au fost şi pro, şi contra. Comunitatea m-a ales, pentru ea muncesc.” La aşa veste, pe Facebook au început să curgă comentariile, cu zecile, de felicitare şi susţinere. De exemplu, Dimitru Muraru a scris: „Aţi reuşit asta, chiar şi independent. Concluzia, mai bine independent, lăsându-i şi pe unii, şi pe alţii să facă „zâmbre”, tot aşteptându-vă să treceţi de partea lor. Asta da realizare! Deci, se poate şi se va putea şi mai mult, numai să fie voinţă şi să aveţi cu cine. Eu vă doresc la mai multe proiecte, chiar mai mari.” Dorel Tănăsescu i-a răspuns: „Vă mulţumesc pentru susţinere. Nu voi renunţa la ceea ce sunt. Am fost ales independent, aşa voi rămâne şi voi face tot ce pot pentru comunitatea în care trăiesc.” Pîslaru Hermina a transmis: „Felicitări, sunteţi singurul care a făcut, într-adevăr, ceva şi face în continuare pentru comună!” Ioan Trandafir a completat: „Felicitări! Mergeţi înainte cu capul sus şi cinstit! Sunt mândru că aparţin unei comune cu un primar transparent şi cinstit!” Alt inernaut, Dan Sima, scrie: „Domnule primar, sunt nevoit să vă repet zicala românească: „Omul potrivit, la locul potrivit”!” Şi Mioara Oancea a ţinut să transmită: „Felicitări, domnule primar! Cred că mulţi locuitori regretă că nu v-au ales cu câteva mandate înainte, altfel arăta comuna! Dar niciodată nu e prea târziu! Multă sănătate şi multe realizări!” A intervenit în discuţie şi un fost coleg al primarului, Petrişor Olteanu: „Dorele, dragă, demonstrezi că se poate, indiferent de care parte a politicului eşti! Dacă eşti de partea şi în interesul cetăţeanului, rezultatele se văd. Felicitări, dragul meu coleg!”. Împărăţia Mlăcilor a avut o rugăminte: „Felicitări, domnul primar! Vă dorim să finalizaţi cât mai repede proiectul din Poenandre şi să continuaţi cu un altul, pe aceeaşi temă, în Mlăci. Noi, mlăcenii, ţinem cu dumneavoastră!” „Vă iubesc!”, a răspuns primarul.

 

 

The most visited gambling websites in The UK