Menu
TRAFIC

Ionel Vlădescu vrea inginer  la Spital

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 592

 

Acum o săptămână, pe 27 noiembrie s-au afişat şi rezultatele pentru concursurile organizate de Spitalul Municipal pentru cele opt posturi vacante, cu angajare pe perioadă nedeterminată. Între timp, cei care au vrut posturile de brancardier şi asistent medical generalist, cu contract pe perioadă determinată, au susţinut şi probele de concurs.

La concursul pentru ocuparea postului vacant, pe perioadă nedeterminată, de bucătar la Blocul alimentar central, după verificarea dosarelor, au fost admişi toţi cei trei înscrişi: Mircea Florin Diaconu, Mirela Nicoleta Gobej şi Marcela Negoiţă. Cele două probe care urmează se vor derula la sediul administrativ al Spitalului (fosta maternitate). Testul grilă este programat pentru 8 decembrie, de la ora 12.00, iar interviul, pe 13 decembrie, de la ora 10.00.

Pentru locul liber de inginer IA, lucrător desemnat SSM (Securitate şi Sănătate în Muncă) în cadrul Compartimentului SSM, PSI, Protecţie civilă şi Situaţii de urgenţă şi-au depus actele opt candidaţi. Dar au îndeplinit condiţiile specifice de participare patru: Adrian Croitoru, Gheorghe Eşanu, Ion Milea şi Ionel Vlădescu, iar ceilalţi patru, fie nu au avut vechime ca inginer, fie nu deţineau certificat de absolvire cursuri SSM: Ionuţ Craiu, Ion Mihail Ghinescu, Sebastiana Pescaru şi Elena Neluţa Popescu. După afişarea rezultatului de la verificarea dosarelor, Elena Neluţa Popescu a contestat decizia prezentată de comisia de selecţie a dosarelor în acest caz. Pe 29 noiembrie, comisia de soluţionare a contestaţiilor s-a întrunit şi a verificat încă o dată documentele prezentate de doamna Popescu. Prin procesul verbal întocmit la finele întâlnirii, membrii comisiei i-au comunicat Elenei Neluţa Popescu că vechimea în specialitatea de inginer, de 6 ani şi 6 luni, nu a rezultat din documentele depuse la dosar. S-a identificat în CV-ul prezentat că, în perioada 1 aprilie 2013 - 1 mai 2016, a ocupat funcţia de expert securitate şi sănătate în muncă (deşi nu avea ataşat la dosar niciun document din care să rezulte că a absolvit un curs post universitar de 180 de ore), funcţie care impunea studii superioare tehnice (inginer). Perioada menţionată mai sus, de 3 ani şi o lună, nu îndeplineşte condiţia specifică necesară de 6 ani şi 6 luni în funcţia de inginer. De Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie, de la ora 12.00, va începe testul scris, iar interviul este programat pentru 11 decembrie, de la ora 10.00, ambele fiind găzduite de pavilionul administrativ.

Pentru postul contractual vacant de muncitor calificat (instalator sanitar), pe perioadă nedeterminată, şi-a prezentat documentele un singur candidat. Ion Olteanu va susţine singur cele două probe de concurs. Pe 7 decembrie, de la ora 12.00, va rezolva testul grilă, iar pe 12 decembrie, de la ora 10.00, se va prezenta în faţa comisiei la interviu.

Două persoane se vor „lupta” să ocupe locul de muncitor necalificat, pe termen nedeterminat, la Blocul alimentar. Au avut complete dosarele Florina Janina Bugheanu şi Florea Marinescu, care îşi vor testa cunoştinţele la testul scris pe 14 decembrie, de la ora 12.00. Cel care va obţine cel puţin 50 de punte se va prezenta pe 19 decembrie, de la ora 10.00, la interviu.

Dezinfectorul (muncitor calificat IV), de la Compartimentul de Prevenire a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale, a adunat opt doritori, toţi trecând de preselecţia dosarelor. Dan Ciobotea, Adrian Dan Isbăşoiu, Ciprian Ionuţ Leau, Ion Călin Manole, Ion Roşca, Petre Genică Tănăsoiu, Cătălin Gheorghe Vişoiu şi Gheorghe Zărnescu vor merge la proba scrisă, pe 6 decembrie, de la ora 12.00. Cei care rămân în concurs se vor prezenta pe 11 decembrie, de la ora 10.00, la testul oral.

27 noiembrie a fost şi ultima zi pentru depunerea dosarelor de concurs pentru ocuparea a trei posturi de infirmieră, debutantă, pe perioadă nedeterminată, la Secţia Medicină Internă, Compartimentul Oftalmologie şi Secţia Boli infecţioase. În acest caz s-au înscris 14 doamne, care au îndeplinit condiţiile de participare: Elena Laura Bucur, Daniela Georgiana Bucur, Ana Cojanu, Ionela Ramona Davidescu, Sorina Elena Darie, Oana Corina Dobrescu, Elena Dragomir, Olguţa Iarca, Elena Iosif, Georgiana Iuliana Mitu, Marilena Pascu, Bianca Ana Maria Popescu, Daniela Lavinia Sîrbu şi Ana Maria Vlăsceanu. Din cauza numărului mare de înscrişi, probele de concurs se vor desfăşura la Şcoala Gimnazială „C.D. Aricescu”. Proba scrisă începe la ora 12.00, pe 7 decembrie, iar interviul, de la ora 10.00, pe 12 decembrie.

Pentru promovarea testului grilă şi a interviului este necesară obţinerea a minim 50 de puncte. După fiecare probă vor fi afişate rezultatele, candidaţii fiind declaraţi „admişi” sau „respinşi”. După comunicarea notelor, indiferent de probă, candidaţii nemulţumiţi pot face contestaţie, în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării. 

După testul grilă, pentru posturile de brancardier şi asistent medical, a rămas câte un singur candidat

Pe 27 noiembrie s-a ţinut şi proba scrisă pentru cele trei înscrise la concursul pentru ocuparea locului de asistent medical generalist, debutant, pe perioadă determinată, la Cabinetul de Gastroenterologie al Ambulatoriului Integrat. A trecut testul grilă Oana Elena Tănăsoiu (60 puncte) şi a susţinut interviul ieri, iar Claudia Marinela Pătrulescu (28 puncte) şi Georgiana Loredana Răducu (24 puncte) au fost respinse.

Marţi, 28 noiembrie, s-a ţinut prima probă, cea scrisă, în cadrul concursului pentru postul de brancardier, temporar vacant, de la Compartimentul de Primiri Urgenţe. Din cei patru înscrişi s-au prezentat trei şi a trecut la următoarea probă dor unul. A lipsit Adrian Dan Isbăşoiu, care este pe lista celor care vor locul de dezinfector. Astăzi susţine proba orală doar Florin Răuţă Sorescu, care a primit 65 de puncte la testul grilă, iar Ciprian Ionuţ Valentin Leau (25 puncte) şi Gheorghe Vlăduţă (35 puncte) au fost declaraţi respinşi la scris. „E.M.”

The most visited gambling websites in The UK