Menu
TRAFIC

Blocurile „muncitoreşti” figurează pe Traian, deşi strada şi-a schimbat numele în Uzina ARO din 2012

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 1436

b_400_250_16777215_10_images_2239_Clipboard11.jpgEroare în proiectul european, de 4,3 milioane de euro, cu defavorizaţii

Indiferent că au sau nu planuri personale de schimbare a viitorului, proprietarii garsonierelor din fostul complex muncitoresc ARO au contribuit cu urâţenia mini-cartierului câmpulungean la succesul câştigării unei finanţări europene de peste 4 milioane de euro de către municipalitatea orientată spre programe de reducere a sărăciei. Cele patru blocuri de la graniţa municipiului cu Lereşti au fost incluse, împreună cu  Vişoiul mizer, în proiectul „Schimbă-ţi viitorul!”, axat, în principal, pe servicii sociale, medicale, educaţionale, adresate oamenilor de condiţie modestă, copii, tineri, adulţi şi vârstnici. Dar, conform intenţiei autorităţilor locale, declarate încă din momentul depunerii documentaţiei, în vederea obţinerii banilor de la UE, va fi schimbat nu numai mentalul populaţiei vizate, ci şi aspectul imobilelor în care locuieşte. Adică imaginile de groază, fără nicio exagerare, care ţi se desfăşoară înaintea ochilor, în contrast cu dotările interioare, plătite de locatari cu banii făcuţi în afară, se vor şterge din realitate, prin reabilitarea faţadelor mizerabile, brăzdate de dâre roşiatice de la puzderia de coşuri de fum. Reţeaua de gaz a ajuns şi în această parte a Câmpulungului, dar, din considerente de ordin financiar, cetăţenii au rămas fideli încălzirii cu lemne, ca dovadă burlanele cauzatoare ale urmelor de culoarea ruginii, întinse pe întreaga suprafaţă a blocului. Tare ne este teamă că bunele intenţii de împrospătare a exterioarelor celor patru clădiri, dar şi de izolare termică a lor vor fi zădărnicite de refuzul oamenilor de a renunţa la sobele din locuinţe, în favoarea încălzirii cu gaze. Căci, în actualele condiţii, exclus să faci reabilitarea termică a unor faţade acoperite de o „pădure” de coşuri, la care evident că trebuie să se renunţe, pentru a fi înlocuite, în varianta optimistă, cu amenajări de evacuare a fumului sigure, estetice şi comune tuturor apartamentelor dependente de lemnul procurat de fiecare cum poate. Vânzătorii de surcele ştiu că au cumpărători siguri la această periferie sărmană  a Câmpulungului, aşa că cei care i-au pierdut de clienţi pe lereştenii branşaţi la reţeaua de gaz umblă cu marfa pe aleile o idee mai îngrijite ca altădată. Asta pentru că gunoiul este împins la gardul bucureştenilor deţinători ai fostei Uzine ARO, unde te cuprinde sila la vederea mormanelor de resturi descompuse de temperatura unui noiembrie îngăduitor. Cu hăţurile în mâinile protejate cu o mănuşă albă, în stânga, şi una neagră, în dreapta, negustorul de vreascuri mână tacticos mârţoaga prăpădită, înhămată la „maşina de serviciu”, anunţându-şi din gură sosirea în cartier. 

Majoritatea „blocatarilor” vecini cu Raţiu au început să-şi schimbe singuri viitorul     

Reclama strigată a săteanului intrat în Câmpulung pe strada Marineşti, cedată Lereştiului, pentru a o asfalta, de municipiul care n-a fost în stare să aibă grijă de periferiile sale rurale, este singurul sunet în liniştea micuţului cartier, pentru care edilii au planuri mari. Să-i înveţe o meserie din cele cerute de patronii locali, în criză de personal, să le dea o diplomă recunoscută pe teritoriul Europei şi, dacă or folosi-o peste graniţe, nu la ei acasă… e treaba lor. Rudarul care le-a dat trezirea orăşenilor de care aleşii şi-au adus aminte acum, când a fost vorba să atragă bani pentru amărâţi, cerea 100 de lei pentru încărcătura cam aerisită a căruţei plimbate printre blocurile populate de muşterii fideli. Îl lăsăm să-şi continue treaba, nu înainte de a remarca şocantul contrast între imaginea primitivă a săteanului mânând atelajul rudimentar şi derulând un negoţ semn al scăpătării vânzătorului şi cumpărătorului, imagine proiectată pe fundalul unei industrii încremenite, reduse la tăcere cu bună ştiinţă. Cesar, „creierul” lui ARO, inert, după deconectarea intenţionată a inimii industriei muscelene de la orice şansă de menţinere în viaţă, era eclipsat de mişcarea vie a acestui nevoiaş, înaintând agale, dinspre Lereştiul fălos către un Câmpulung steril, aterizat cu mizeria, cu sărăcia, cu semi-analfabetismul şi cu boala în proiectul lui Ţâroiu, „Schimbă-ţi viitorul!”. 

Nu greşim cu nimic atunci când facem afirmaţia că această categorie socială, care reacţionează agresiv atunci când este etichetată „Şerpărie”, este, pur şi simplu, folosită de politicieni, ca să atragă bani pe seama lor. Nimicnicia vieţii lor, cu care ai noştri au defilat la finanţatorul înduioşat de sutele de defavorizaţi, pe care Primăria, deloc dezinteresat, a sărit să-i ajute cu consultanţă, cu servicii şi cu câteva investiţii în confortul locativ, a fost al naibii de bună, când s-a ivit oportunitatea prinderii a 4,3 milioane de euro. „Blocatarii” de la ARO sâcâiau când urlau că n-au curent, că n-au apă, că n-au băi, că înoată în excremente, dar acum, când municipalitatea a avut nevoie de ei, ca să pună mâna pe milioanele de euro de la UE, capilor Câmpulungului le-a convenit că sunt atât de năpăstuiţi încât să stoarcă lacrimile lumii civilizate.

Chiar atât de oropsiţi nu mai sunt, întrucât mulţi dintre ei, după ce şi-au cumpărat garsonierele de la lichidatorul lui ARO, au investit în ele, devenind, după renovările substanţiale, cu nimic mai prejos decât apartamentele îmbunătăţite din oraş. Fie că muncesc în afară, fie în ţară, ca angajaţi ori pe cont propriu, oferind servicii de reparaţii de care tot omul are nevoie la un moment dat, locuitorii acestei părţi uitate a Câmpulungului şi-au încropit un rost. Au ce le trebuie în case, însă spaţiile comune şi, în special, instalaţiile sanitare înfrâng noţiunea de decenţă şi siguranţă a sănătăţii într-o zonă cu mulţi copii. Ghirlandele de brad uscate, care au împodobit intrările în bloc, ca anunţ al fericitului eveniment consumat pe respectiva scară, sunt dovada întemeierii unor familii noi în cartier. 

Însă nu toţi sunt dornici să îmbătrânească în această parte deprimantă a municipiului posac de la un capăt la altul. Senzaţie pe care o simţi mai intens aici ca în oricare altă aglomerare a Câmpulungului. Cei care au pus un ban de-o parte, ca să plece din ghetou, şi-au scos la vânzare garsonierele, pentru care, după unirea a două încăperi, reabilitarea totală şi mobilarea cu tot ce trebuie unui trai mulţumitor, se cer şi 10.000 de euro. 

Din acest motiv, nu se mai justifică denumirea deranjantă de „Şerpărie”, valabilă doar în cazul exteriorului pentru a cărui schimbare în bine sperăm din tot sufletul ca oamenii să-şi dea acceptul. Iar autorităţile să nu se abată de la planurile cu care ne-au gâdilat auzul. Marian Neagoe, preşedintele Partidei Romilor Muscel, care a însoţit pe teren echipele de la Asistenţă Socială, implicate în munca de întocmire a documentaţiei premergătoare depunerii proiectului, pe baza unor anchete întreprinse în aşezările considerate defavorizate, vorbea despre urgenţa înlocuirii instalaţiilor sanitare, idee acceptată de primar, care a plusat cu faţadele. Şi să dea Domnul să se facă şi unele, şi altele, căci pentru binele unor oameni se fac! Unii au început să lucreze la binele personal înaintea proiectului european al Primăriei, reabilitând, după propriul gust, peretele din afară al locuinţei. Probabil, de sila griului şi a cărămiziului ruginii, au tras zidului un roz, cum nu mai are niciunul dintre vecinii „cimitirului” de moloz şi fier vechi din curtea Landmark Management. 

Blocurile, deşi se află sub incidenţa hotărârii de Consiliu care a schimbat numele străzii în Uzina ARO, continuă să figureze pe Traian

Ce nu le iese localnicilor învăţaţi, pesemne, cu tabloul dezolant al întinderii de dărâmături, pe care îl văd în fiecare zi de la fereastră, este curăţenia locului în care trăiesc. Resturile plutelor găunoase, păstrate ca mărturie a marginii odinioară umbroase a străzii, resturile Focului lui Sumedru, care a luminat ruinele industriei de automobile şi resturile de la mesele cetăţenilor ocupă aproape în totalitate porţiunea dintre proprietatea lui Nicolae Raţiu şi blocuri. Ce-i drept, nu îi ajută nici serviciul public, căci ADP-ul este copleşit de mizeria din centru şi nu dovedeşte nici arterele principale către cartiere, darămite să se afunde în cartiere! Este atâta gunoi pe strada - şi aici suntem într-o dilemă - Traian, după cum indică tăblia postată pe coşmelia fără utilitate de la intrarea în fostul complex de locuinţe muncitoreşti. Deşi aveam convingerea că redenumirea cu titulatura „Uzina ARO”, în amintirea întreprinderii rase de pe faţa pământului, priveşte tronsonul cuprins între podul Braşovului şi blocuri, inclusiv blocurile. Indicatoarele cu numele care a prins ceva vechime, trecând mai bine de şapte ani de la aprobarea lui de către Consiliul Local, sunt poziţionate la intrare şi pe gardul „Câmpulung Industrial Park”. Următorul indicator, amplasat pe anexa din vecinătatea blocurilor, îl informează pe trecător că se află pe strada Traian. Asta deşi hotărârea din 29 februarie 2012 stabileşte că atribuirea denumirii „strada Uzina ARO” se face de la numerele poştale 108-178 şi 193-249. Casa cu numărul 249 se află pe strada Marineşti, puţin mai sus de Cesar, zonă cedată, după cum spuneam la început, în favoarea comunei Lereşti, care a executat o asfaltare impecabilă, până în dreptul fostului Centru de Experimentări şi Studii pentru Automobilul Românesc. Aici se încheie civilizaţia şi de aici începe ghetoul aspirant de fonduri europene, alături de alt teritoriu populat de câmpulungeni fără o direcţie în viaţă, din Vişoi. 

Chestiunea denumirii arterei de la hotarul cu Lereşti chiar constituie o problemă, pentru că ceea ce credeam că, în realitate, se cheamă strada Uzina ARO, conform Hotărârii Consiliului Local nr.21 din 29 februarie 2012, în proiect figurează tot Traian. Şi tot Traian a rămas şi la faţa locului. „Zona vizată este delimitată astfel: la Nord - graniţa de Nord a municipiului cu Lereşti, strada Traian; la Est - străzile Emil Gârleanu, Dumitru Lazea şi Locotenent Oncica, Râul Târgului, până la limita cu Lereşti; la Sud - strada Doctor Nicolae Fălcoianu; la Vest - Bulevardul I.C. Brătianu, străzile Colonel Stănescu, Negru Vodă, Traian, până la limita cu Lereşti.”, extragem din referinţele proiectului partea care descrie aşezarea vizată de finanţarea europeană. „Sunt blocurile din zona Vişoi, 6, 7, 8, 9, 10, 12, şi, în principal, blocurile de la fosta Uzină ARO, unde sunt foarte mulţi vizaţi ca persoane sărace şi marginalizate.”, spunea primarul Liviu Ţâroiu, la conferinţa de lansare a proiectului.

Blocurile de „nefamilişti” 2, 3, 4, 5, aflate la nr.164, 166, 168, 170, la fel ca fosta Uzină, „Spiru Haret” şi Cesar, intră sub incidenţa H.C.L.-ului adoptat cu aproape opt ani în urmă. De ce în proiectul cu defavorizaţii au rămas pe Traian? Bănuim că dintr-o eroare, care n-are ce căuta într-un program finanţat de UE. 

The most visited gambling websites in The UK