Menu
TRAFIC

David îşi obligă colegii de partid să apară ca nişte laşi în faţa comunităţii

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 879

b_400_250_16777215_10_images_2236_Clipboard09.jpgLucrul amestecat cu măiestrie de Executivul lui Liviu Ţâroiu declanşează turbarea unei opoziţii, care vede pungăşii în toate propunerile de legi locale formulate de oamenii primarului, în lipsa unor iniţiative lansate de apărătorii dreptăţii. Ultima „combinaţie”, asupra căreia primarul, secretarul şi majoritatea PSD-istă au căzut de acord că trebuie despărţită, de sila pledoariilor redundante ale jumătăţii neobosite a grupului PNL, a fost regulamentul de vânzare către chiriaşii Primăriei a două tipuri de locuinţe. N-au avut de lucru şefele Economicului şi Juridicului şi au înghesuit într-un singur ansamblu de reguli - dar la capitole separate, insistă Liviu Ţâroiu - apartamentele ANL şi apartamentele construite sau procurate cu fonduri locale, considerate proprietate privată a municipiului. Până la urmă, vorba lui Constantin Ivan, locuinţe erau toate. Nu şi pentru justiţiarii din Consiliul Local, care au indus ideea că se pregătesc alte şmenuri social-democrate pe seama fondului locativ, care, logic gândind, revine ocupanţilor actuali, bineînţeles, cu condiţia de a îndeplini cerinţele de cumpărare. Adică Primăria n-a fost în stare să scoată „neghina” datoare câteva generaţii de acum înainte şi la chirie, şi la Edilul, şi se răfuieşte cu cetăţeni de bună credinţă, care merită să-şi asigure acoperişul de deasupra capului cu un act de proprietate. Aşadar, locuinţele, cu excepţia socialelor, se vor vinde, cum s-au vândut toate apartamentele din Câmpulung, în urmă cu aproape trei decenii. Deci, nu vânzarea era problema liberalilor, al căror preşedinte este chiriaş al statului şi, până nu de mult, interesat să cumpere. Ce l-a înverşunat să orăcăie la această hotărâre iniţiată în beneficiul a zeci de câmpulungeni dornici să achiziţioneze casele în care stau? Împreunarea într-un singur regulament a ANL-urilor cu proprietăţile municipiului, după cum am spus, şi dorinţa subalternilor lui Ţâroiu de a-i coopta pe consilieri, câte unul de la fiecare partid component al Legislativului, în procesul de studiu al dosarelor solicitanţilor. Trăncăneală goală şi nimic altceva, asta a demonstrat pentru a nu ştim câta oară cea mai laşă opoziţie care a existat vreodată în Consiliul Local Câmpulung, ai cărei exponenţi, convinşi de potlogăriile PSD-iste, pe punctul de a se întâmpla şi în materia vânzărilor de locuinţe, au refuzat să se implice, pentru a zădărnici „afacerile necurate” ale coaliţiei puterii. Adică să intre în comisia propusă de oamenii primarului, care va verifica în ce măsură titularii contractelor de închiriere corespund criteriilor de a deveni proprietari. Colegii liberali, nominalizaţi de Constantin Ivan, ca preşedinte al Comisiei de Buget-Finanţe a Consiliului Local, au refuzat invitaţia de a intra în comisia cu pricina. Anca Dumitrescu, pe motiv că este foarte ocupată. Cristi Creţu, pentru că preşedintele de partid a spus „nu” pentru toţi consilierii PNL. Iar Bogdan David, care le-a interzis colegilor să ajute la analizarea documentaţiilor de cumpărare, nu serveşte comisia, pentru că… nu vrea! 

Ghinea, primul care a cedat în faţa liberalilor. După el, Ţâroiu, ca să nu lungească tămbălăul

Proiectul de hotărâre care a declanşat cel mai intens tămbălău la şedinţa ordinară din 30 octombrie, mai zgomotos decât protestele clienţilor cârciumii de la Turn la ora închiderii, a plecat redactat greşit din calculatoarele Primăriei către mapele virtuale ale aleşilor municipali. Adică acestora li se cerea să încuviinţeze un „ghiveci” de regulament, în care normele de vânzare impuse în cazul apartamentelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe erau reglementate în acelaşi document cu cele valabile în materia proprietăţii private a Câmpulungului. Până la urmă, nu era nicio tragedie dacă se aprobau în această formă. Dar, neinspiraţi, autorii n-au prevăzut că sosiile lui „Corado Catani” din tabăra PNL vor mirosi nişte ilegalităţi pândind la colţul ANL-urilor şi vor începe circul: nu vrem aia, nu vrem ailaltă, nu vrem nici ca voi, nu vrem nici ca noi, nu vrem nici noi în comisie, nu vă vrem nici pe voi în comisie, nu vrem nici măcar comisie! Şi pentru că nu voiau nimic, doar să se audă urlând, asta s-a întâmplat. Treizeci de minute în care riscai leziuni cerebrale din cauza răcnetelor de balamuc care au dominat dezbaterea despre cum se vor vinde nişte sărăcii de apartamente, în nişte sărăcii de cartiere din sărăcia de Câmpulung. 

Prima aşezată în faţa plutonului de execuţie, din proprie iniţiativă, directoarea Violeta Iarca, angajată, în locul colegei de la Juridic, în explicaţii referitoare la ceea ce deosebeşte regulamentul Primăriei în materia ANL-urilor faţă de lege. „Avansul, care este stabilit prin hotărârea Consiliului Local. Legislaţia spune că avansul poate să fie până la 30%. Dacă urmăriţi, s-a stabilit prin regulament că avansul pentru vânzările de locuinţe cu plata în rate să fie de 30%.”, a precizat aceasta. Încercările eşuate ale şefei Economicului şi superiorului său, Liviu Ţâroiu, de a domoli tumultul din grupul PNL, cum că cele două categorii de locuinţe sunt tratate în capitole separate din regulament, l-au adus în dialog pe secretarul Nicolae Ghinea, incomparabil mai rodat în meciurile cu liberalii. 

Ca să-i facă să tacă, acesta le-a acceptat hatârul de a scoate ANL-urile de sub incidenţa regulamentului a cărui aprobare aproape că era cerşită de directoarea economică, din cauza numărului mare de cereri de cumpărare adunate la Primărie. Spre deosebire de Ghinea, care a acceptat uimitor de repede ordinul liberalilor, Violeta Iarca şi Emiliea Ilie şi-ar fi dorit ca toate locuinţele să fie verificate de comisia al cărei rol a fost explicat astfel de cel dintâi om de Drept din municipiu. „(…) Pe lângă ANL, mai avem locuinţe care fac parte din fondul privat şi care sunt în administrarea noastră. Am zis să facă obiectul comisiei, care analizează numai dacă sunt îndeplinite condiţiile. După ce comisia constată că sunt îndeplinite condiţiile, face o propunere. Propunerea comisiei mixte, constituită din domni consilieri şi personal executiv, va face obiectul unei hotărâri de Consiliu, care va stabili că se înstrăinează bunul către titularul contractului de închiriere.”, a rezumat procedura secretarul Ghinea, fără a-i convinge pe contestatarii comisiei inexistente, susţin ei, la alte Primării. Cum am menţionat, ca să nu lungească excesiv tărăboiul cu liberalii, care au un interes direct legat de ANL-urile, în care PNL a îngrămădit o grămadă de admiratori, Ghinea a admis că nu este treaba membrilor comisiei să-şi bage nasul în dosarele celor mai privilegiaţi chiriaşi. 

Nu era de aceeaşi părere şefa Serviciului Juridic, a cărei opinie a făcut notă discordantă cu cea a colegului Ghinea şi în materia vânzării apartamentelor de pe scara A a blocului D22. Reamintim că, în timp ce „hei-rup-ul” secretarului înclina în sensul „să se vândă o dată şi să scăpăm de ele!”, jurista şefă insista că este nevoie de acte doveditoare ale îmbunătăţirilor, nefiind suficientă cântărirea lor din ochi de către expert. De data aceasta, Emiliea Ilie a dat de înţeles că ea şi Economicul doresc să funcţioneze comisia care există de prin 2011. Numai că unii dintre componenţi nu mai sunt de actualitate, cernându-se la cele două serii de alegeri, din 2012 şi 2016. „Ce-am avut noi în vedere, Serviciul Juridic şi Direcţia Economică? Am apreciat că trebuie refăcut regulamentul, pentru că cel vechi era foarte subţire, nu era clar redactat, nu cuprindea o grămadă de elemente necesare pentru întocmirea dosarelor de vânzare-cumpărare.”, a susţinut şefa Juridicului. 

Mai precis, actele care lipseau din vechiul regulament erau următoarele: model de cerere; model de contract de vânzare - cumpărare a locuinţelor ANL cu plata integrală a preţului; unul pentru plata în rate a preţului; model de contract de vânzare - cumpărare a locuinţelor proprietate privată a Municipiului Câmpulung cu plata integrală a preţului; unul pentru plata în rate a preţului; lista actelor necesare cumpărării locuinţelor de tip ANL şi aparţinând domeniului privat al municipiului, toate aceste lipsuri au impus refacerea în totalitate a regulamentului de vânzare. „Am considerat - a continuat Emiliea Ilie -, după modelul de la alte Primării, pentru că toţi lucrăm inspirându-ne unii de la alţii, căci aşa este bine, că se impune să refacem regulamentul. Ca să nu facem două proiecte de hotărâri, în acelaşi regulament au fost introduse dispoziţii cu privire la vânzarea apartamentelor ANL. Referitor la comisie, în proiectul de hotărâre, noi n-am făcut decât să modificăm componenţa unei comisii deja constituite cu ani în urmă, care s-a referit numai la blocul D22. Dacă completăm o comisie făcută pentru un anume scop, este clar că ea se referă numai la vânzarea de la D22. Nu mai putea funcţiona, pentru că o parte dintre membrii comisiei erau consilieri locali din vechea legislatură. Dumneavoastră apreciaţi dacă se impune o comisie, dacă se menţine comisia aşa cum a fost aprobată prin hotărârea Consiliului Local sau dacă se completează cu membri din actuala legislatură. (…) Noi spunem că acea comisie trebuie să funcţioneze. Dacă dumneavoastră apreciaţi că nu se impune nicio comisie…, e doar o propunere.”

Şi ea, şi primarul şi, după ei, secretarul, la fel, directoarea economică au consimţit că respectiva comisie, furibund contestată de opoziţionişti, să nu se apropie de ANL-uri. Pentru că din felul în care era formulată propunerea de hotărâre de Consiliu, pe sub lupa membrilor ei treceau toate cererile de cumpărare, şi pentru locuinţele plătite din bugetul de stat, şi pentru cele achitate din bugetul Câmpulungului. 

Primarul: „ANL-ul are lege şi acolo nu mai avem treabă. Lăsaţi-o Dumnezeului şi gata!”

Cu excepţia lui David, care duce lupte personale, cu duşmanul PSD-ist şi cu Câmpulungul care nu l-a votat, ceilalţi colegi din partid păreau dispuşi la concesii. Adică votează regulamentul aplicabil numai locuinţelor din proprietatea privată, cu condiţia de a fi îmbunătăţit. La fel, votează comisia - o comisie proaspătă, fără legătură cu trecutul - din nou, cu o condiţie: de a nu face ei parte din ea, când aveau ocazia perfectă de a urmări ce se întâmplă în culisele vânzării fondului locativ. Din păcate, cum au refuzat să se aşeze la masa de lucru, alături de „inamici”, aşa au refuzat să contribuie la refacerea regulamentului, deşi au fost invitaţi să ia parte la acţiunea de redactare a hotărârilor finale. Însă „cruciaţii” au declinat oferta, limitându-şi voluntariatul în folosul comunităţii la ameninţări cu atacarea hotărârilor la Prefectură şi la ordine date economistei şefe şi juristei şefe să depisteze greşelile din regulament şi să le elimine. Deşi, după Constantin Ivan, procedura conturată de cele două doamne era vădit îmbunătăţită faţă de încercările anterioare. „Subiectul este extrem de simplu şi se referă la locuinţe. Eu am parcurs regulamentul şi, într-adevăr, este îmbunătăţit. Comisia se poate face la momentul respectiv, cu atribuţiunile care sunt necesare. Nu cred că trebuie să ne cramponăm în acest ansamblu de discuţii, când treaba este îmbunătăţită şi ea se referă, concret, la locuinţe. Eu nu ştiu unde sunt greşelile în regulament. Am pus câteva întrebări şi doamnei jurist, şi Compartimentului Economic. Din contră, am găsit foarte bine explicitate articolele date, pentru a desfăşura activitatea de repartiţie şi ce mai trebuie să se facă.”, le-a luat apărarea Ivan Violetei Iarca şi Emiliei Ilie. 

Potrivit acesteia din urmă, condiţiile prevăzute în regulament sunt aplicabile pentru toate tipurile de locuinţe. „Îmi pare rău că trebuie să precizez acest lucru. Orice apartament din domeniul privat al localităţii se vinde având în vedere îndeplinirea unor condiţii prevăzute de lege. Nu se vând aşa... numai pentru că sunt chiriaşi.”, a afirmat Emiliea Ilie, în timp ce şefa suflării contabiliceşti din Primărie, mai împăciuitoare, a făcut un apel la aleşi să înţeleagă că este mare nevoie de regulamentul de vânzare a locuinţelor. „Aş dori ca domnii consilieri să aprobe acest regulament. Nouă ne este foarte necesar la execuţie, pentru că avem atâtea cereri din partea cetăţenilor, de cumpărare de apartamente, atât pentru cele de tip ANL, cât şi pentru celelalte, care sunt în fondul locativ al unităţii administrativ-teritoriale şi, drept urmare, avem un termen de soluţionare a acestor cereri. Noi nu ne putem încadra pentru soluţionarea cererilor. În ceea ce priveşte această comisie care trebuie să se constituie, din verificările făcute de noi, s-a constatat că a existat o comisie pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de vânzare, constituită prin 2011. Ea nu mai poate funcţiona, întrucât unii dintre membri nu se mai regăsesc în Legislativ. Dar, dacă ne ducem la Legea 114/1996, Legea locuinţei, o să vedem că există articol de lege, care prevede ca domnul primar, prin act administrativ, adică prin dispoziţie, să constituie o comisie. Legea ne impune constituirea unei comisii. Dorinţa noastră era ca şi din partea Legislativului să existe nişte membri care să ne sprijine în momentul în care se face verificarea acestor dosare.”, a declarat în faţa consilierilor Violeta Iarca, susţinută de Nicolae Ghinea, potrivit căruia „administrarea domeniului public şi privat se face de către Consiliul Local”. Aşadar, Consiliul Local nu se putea fofila de obligaţia şi răspunderea îndeplinirii uneia dintre atribuţii. Au făcut-o, totuşi, liberalii, care au refuzat pe capete nominalizate să-şi dea cu părerea despre cine este îndreptăţit şi cine nu este îndreptăţit să-şi cumpere casa închiriată de la Primărie. S-au înhămat la această sarcină care nu este cine ştie ce, căci Primăria nu vinde vreun „Burj Khalifa”, ci patru blocuri ANL, plus două scări separate, şi o mânuţă de apartamente răsfirate prin imobile de proprietăţi particulare, trei consilieri din comisiile solicitate a se implica, alături de oamenii primarului, în munca de cercetare a dosarelor viitorilor cumpărători: Constantin Ivan, de la Buget-Finanţe, Constantin Staicu, de la Juridic, şi Sergiu Cicu, de la Social. 

Cum directoarea Iarca nu părea împăcată cu restricţionarea rolului comisiei doar la locuinţele pentru „plebe”, ea a avut o încercare de a sugera o eventuală răzgândire a decidenţilor în privinţa ocolirii acestui tip de control de către cele deţinute de VIP-urile ANL-iste. „ANL-ul are lege şi acolo nu mai avem treabă. Lăsaţi-o Dumnezeului şi gata!”, a prevenit Ţâroiu o nouă rundă de petarde explodate pe flancul de Răsărit. 

 

The most visited gambling websites in The UK