Menu
TRAFIC

Preşedintele Dan Manu a semnat contractul de finanţare Ministerul Dezvoltării a alocat bani pentru realizarea podului de pe DJ 738 Jugur-Drăghici-Mihăeşti

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 340

b_400_250_16777215_10_images_2236_Clipboard08.jpgLuni, 13 noiembrie 2017, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, a semnat, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cel de-al patrulea contract al CJ Argeş, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2017 - 2020. Obiectul contractului îl constituie alocarea unei finanţări din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în sumă totală de 4.179.600 lei pentru realizarea „Podului pe DJ 738 Jugur - Drăghici - Mihăeşti, peste Râul Târgului, kilometru 21+900, în comuna Mihăeşti ”. Valoarea totală a investiţiei este de 4.491.230 lei. Până la această dată, preşedintele CJ Argeş, Dan Manu, a semnat patru din cele nouă contracte depuse de Consiliul Judeţean la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, contracte acceptate pentru finanţare.

Astfel, au mai fost semnate:

=Contractul de finanţare al proiectului „Consolidarea şi reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti”, cu o valoare totală de peste 78 de milioane de lei;

=„Modernizarea DJ 703B Şerbăneşti (DJ 659) - Siliştea, km 70+826, lungime 7,416 kilometri, în comunele Rociu şi Căteasca”, în valoare de 14.779.218 lei;

=„Modernizare DJ 703B Costeşti (DN65A) - Şerbăneşti (DJ 659), km 60+325-68+783, lungime 8,458 kilometri, la Costeşti şi la Rociu”, în valoare de 10.819.349 lei.

Consiliul Judeţean Argeş a mai propus spre finanţare, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2017 - 2020, următoarele investiţii:

=Modernizare DJ 702 A Ciupa - Răteşti, km 33+030-35+696 - 4.563.432,94 lei;

=Modernizarea DJ 703 B Morăreşti - Uda, km 17+753-20+253, lungime 2,5 km, în comuna Uda - 9.796.700,00 lei;

=Pod pe DJ 703 H Curtea de Argeş (DN 7 C) - Valea Danului - Cepari, km 0+597, lungime 152 m, în comuna Valea Danului - 11.842.320,00 lei;

=Pod pe DJ 731 B Sămara - Băbana - Cocu, km 3+964 peste pârâul Vârtop, lungime 24m, în comuna Băbana - 2.850.690,00 lei;

=Pod pe DJ 738 Jugur - Drăghici - Mihăeşti peste Râul Târgului, km 21+900, în comuna Mihăeşti - 4.226.730,00 lei.

Prin PNDL 2, în Argeş sunt propuse spre finanţare 151 de proiecte, din care 9 sunt ale Consiliului Judeţean Argeş. Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă locală, care susţin dezvoltarea judeţelor prin realizarea unor lucrări care vizează infrastructura de utilităţi, rutieră, medicală şi de educaţie. „E.M.”

The most visited gambling websites in The UK