Menu
TRAFIC

Pe final de an, Primăria modifică lista de investiţii. Obiectiv nou: Internet gratuit, în sistem WI-FI, în parcurile nefinalizate

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 188

b_400_250_16777215_10_images_2231_Clipboard12.jpgA noua rectificare a bugetului local pe 2017, după constituirea şi aprobarea lui la sfârşitul lunii martie - au fost, practic, luna şi rectificarea -, a adus modificări substanţiale în lista de investiţii propusă, din care, după cum cu dezamăgire constatăm spre sfârşitul anului, este departe de a fi îndeplinită într-un procent mulţumitor. Propunerile angajaţilor de la Achiziţii, care au stat la baza proiectului de hotărâre despre noua rectificare de buget, au privit atât investiţiile Primăriei, cât şi pe cele ale instituţiilor subordonate. În esenţă, cerinţele acestora au constat într-o confirmare a valorilor finale ale lucrărilor, prin votul consilierilor municipali, pornind de la costul estimat pentru respectiva amenajare, dotare sau documentaţie, necesarul bănesc - în cazul în care se şi realizează - şi disponibilul rămas la dispoziţia autorităţilor după contractarea ei sau după renunţarea la execuţia ei.   

Economistele lui Ţâroiu au stors un disponibil de puţin peste 4 miliarde 

În ceea ce priveşte obiectivele propuse de Primărie, care au beneficiat de o estimare a cheltuielilor în momentul conturării bugetului local, modificările de sume cu care Executivul s-a prezentat în faţa Legislativului arată astfel:

8Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie - D.A.L.I. şi proiect tehnic pentru investiţia de „Reabilitare a Bulevardului”, care a beneficiat de o prevedere în bugetul acestui an de 30.000 de lei. Suma va fi disponibilă altei cheltuieli, deoarece s-a renunţat la întocmirea celor două documentaţii. Motivul renunţării îl aflăm din referatul Direcţiei Economice, care justifică necesitatea proiectului de hotărâre: „Lucrarea este inclusă în documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie a investiţiei de „Reabilitare a străzilor Negru Vodă şi Republicii, de la intersecţia cu strada Poenaru Bordea, până la intersecţia cu strada Petre Zamfirescu”. Aşadar, de la acest obiectiv rămân disponibili în buget 30.000 de lei;

8Studiu de fezabilitate şi proiect tehnic pentru reţeaua de apă pe străzile Grigore Alexandrescu şi Valea Bărbuşii (2), beneficiare ale unei prevederi de 40.000 de lei, din care, în 2017, sunt suficienţi 12.000 de lei, potrivit celor de la Investiţii. Reducerea cheltuielii a fost justificată astfel: „S-a achiziţionat studiul de fezabilitate, urmând ca, în anul 2018, să se achiziţioneze proiectarea şi execuţia extinderii reţelei de apă” pe cele două artere amintite. Efectuarea unei treimi din cheltuiala planificată la început de an a generat o economie de 28.000 de lei, trecuţi în categoria sumelor disponibile; 

8Pentru documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie - D.A.L.I. şi proiect tehnic ale investiţiei de „Reabilitare a Pieţei Primăriei” s-au pus de-o parte în buget 150.000 de lei. Întrucât contractul a fost încheiat în limita a 100.000 de lei, au rămas disponibili 50.000 de lei; 

8Valoarea serviciilor de cadastru estimată de economiştii Primăriei, la început de 2017, s-a cifrat la 250.000 de lei, însă aceştia au ajuns la concluzia că ea nu va depăşi în acest an 157.000 de lei. Astfel că şi de la această cheltuială planificată a fi angajată s-a înregistrat un rest de 93.000 de lei; 

8Din 2016 s-a reportat în 2017 suma aferentă unei lucrări despre care autorităţile au vorbit ani la rând şi pe care au amânat-o de fiecare dată: continuarea intervenţiilor de consolidare în zona alunecărilor de teren de pe strada Drăceşti, cartierul Mărcuş. Din cei 500.000 de lei, transferaţi dintr-un buget într-altul, s-a considerat că sunt necesari 200.000 de lei, autorităţile neavând de gând să continue lucrarea. Prin urmare, cei 300.000 de lei, care ar fi trebuit să servească întăririi malului opus celui afectat de surparea de „La Râpă”, vor fi dirijaţi către altă destinaţie; 

8Cea mai consistentă economie s-a datorat ofertei câştigătoare a licitaţiei pentru „Reabilitarea podului pe Şoseaua Naţională - DN 73, km 45+030”. Pentru această investiţie s-au rezervat în buget 1.391.000 de lei, însă licitaţia s-a adjudecat la 910.00 de lei. Diferenţă de 481.000 de lei. Trebuie să precizăm că, în cazul acestei îmbunătăţiri a infrastructurii rutiere, situată până în fostul Liceu Minier, finanţarea este asigurată de Ministerul Dezvoltării, care s-a angajat să suporte nota de plată. Precauţi, în caz că oficialii nu se lăsau convinşi să accepte acest proiect în cadrul P.N.D.L., aleşii au prevăzut un plan B: finanţarea locală, pe care sunt şanse s-o salveze în integralitate, recuperând costurile angajate de la gestionarul Programului Naţional de Dezvoltare Locală; 

8Un obiectiv nou, care n-a figurat pe lista de investiţii creionată la începutul anului, este Internetul gratuit în parcuri, în sistem WI-FI, care are nevoie de 53.000 de lei, pentru a fi pus în practică. Dar cum disponibil există din belşug… 

8Pentru dotarea Primăriei cu o centrală telefonică şi instalarea unei reţele interioare s-au alocat 20.000 de lei. În acest caz, suma este insuficientă, fiind nevoie de o completare cu 64.000 de lei, deoarece, consideră beneficiarii investiţiei, se impune înlocuirea în totalitate a reţelei interne de telefonie;

8Studiu de fezabilitate şi proiect tehnic pentru reţeaua de canalizare pe străzile Constantin Brâncoveanu, Petre Ţuţea, Valea Bărbuşii, Maramureş, Calea Pietroasă, Drăceşti şi Calea Măgurii, care, în varianta iniţială, nu conţineau ultimele trei artere, îşi menţin ca necesară prevederea de 20.000 de lei. Modificarea priveşte, aşadar, nu suma, ci extinderea documentaţiei pentru ultimele trei străzi ale enumerării;

8Tot despre o schimbare a titulaturii este vorba şi în cazul sistemului de încălzire cu panouri solare pentru bazinul de înot - denumit iniţial „Panouri solare pentru bazinul de înot”, care a fost dezvoltată în sensul încălzirii facilităţii de agrement cu ajutorul acestei instalaţii -, care a figurat în buget cu o alocare financiară de 60.000 de lei, pe care şi-o menţine. 

8În cuprinsul relatărilor despre primul proiect cu finanţare guvernamentală al lui Liviu Ţâroiu - extinderea reţelei de canalizare menajeră pe străzile Carpaţi, Ion Ţicăloiu şi Zăvoiului - precizam că fondurile necesare introducerii sistemului pe cele trei bretele necanalizate vor fi asigurate, potrivit contractului semnat în decembrie 2016, de Ministerul Dezvoltării. Ca măsură de siguranţă, din bugetul local au fost angajate sume în această lucrare, care, la rectificarea de la începutul acestei săptămâni, figura cu următoarele valori: 2.576.000 de lei - prevedere, 3.026.000 de lei - necesar şi un minus de 450.000 de lei la capitolul disponibil. Suma este bugetată temporar, precizează materialul întocmit de economistele Primăriei. 

Înşiruirea de obiective, care au produs anumite economii prin nerealizarea lor, realizarea parţială ori ofertele obţinute la licitaţiile care au urmărit „preţul cel mai mic”, a condus la un total al disponibilului de 415.000 de lei. Nu este o sumă mare, ţinând cont de apetitul pentru cumpărături al şefilor Primăriei, care au jonglat cu un excedent bugetar moştenit de la Călin Andrei de peste 300 de miliarde de lei vechi. Acum, după stoarcerea puşculiţei, au găsit un mărunţiş de puţin peste 4 miliarde de lei vechi.      

Economii, dar şi nevoi suplimentare la Colegiul Tehnic şi ADP

Modificări după modelul celor descrise au înregistrat şi investiţiile propuse de două instituţii subordonate Consiliului Local: o şcoală şi ADP-ul. 

8În cazul Colegiului Tehnic, singurul beneficiar, în afară de municipalitate, de fonduri acordate conform Ordonanţei 28/2013 - P.N.D.L., s-au salvat în totalitate cei 580.000 de lei prevăzuţi pentru „Proiectare şi execuţie a instalaţiei de încălzire în clădirea din strada Negru Vodă” (Industrialul de Jos). Întrucât şcoala a câştigat finanţarea Ministerului Dezvoltării, lucrarea planificată va fi realizată în cadrul proiectului de „Modernizare, reabilitare şi recompartimentare interioară a clădirii Colegiului Tehnic Câmpulung, situată în strada Negru Vodă, nr.145”;

8Colegiul Tehnic este „responsabil” şi de următorul motiv de rectificare a bugetului Câmpulungului pe anul 2017, având un obiectiv nou pe lista de investiţii, care necesită o susţinere financiară de 98.000 de lei, pentru dotarea unui cabinet al instituţiei de învăţământ cu echipamente informatice; 

8Următoarele motive de rectificare le-a livrat Serviciul ADP, care are nevoi în plus, dar a şi scutit cheltuiala cu turnarea covorului asfaltic pe strada Grigore Alexandrescu. Cei 80.000 de lei, planificaţi a fi consumaţi cu continuarea asfaltării în zona Sudică a municipiului, rămân la dispoziţia autorităţilor pentru alte cheltuieli, deoarece lucrarea nu se mai realizează. „Proiectantul a emis nota de renunţare pentru lucrările care mai trebuiau realizate pe această stradă.”, precizează informarea Executivului. 

8În schimb, serviciul public are nevoie de bani mai mulţi la două dotări, una dintre acestea scăpată listei de cumpărături a ADP-ului, prezentată finanţatorilor în martie, la aprobarea bugetului. Pentru completarea parcului de utilaje al serviciului cu o sărăriţă tractor, s-au aprobat 35.000 de lei, însă, după studierea pieţei, edilii au ajuns la concluzia că suma nu este de ajuns nici pe departe. Adică nu le-ar ajunge să cumpere nici jumătate din utilajul de care este nevoie la deszăpezire. Mai exact, ADP-iştilor le trebuie încă 40.000 de lei în completarea celor 35.000 de lei păstraţi în buget. „Având în vedere caracteristicile tehnice ale obiectivului, analiza cost-beneficiu efectuată şi un studiu de piaţă, s-a concluzionat că trebuie suplimentată suma iniţială.”, susţin şefele Economicului, care preiau în referatul lor propunerea Investiţiilor de a creşte valoarea alocării la 75.000 de lei. 

8Alţi 25.000 de lei sunt necesari unui obiectiv nou, „Platforma informatică pentru gestionarea datelor Administraţiei Cimitirului Municipal „Flămânda”. „E.M.”                                                    

 

The most visited gambling websites in The UK