Menu
TRAFIC

De trei ori, directoarea Roşca  i-a scris primarului că plouă în grădiniţele din Grui şi Rotunda

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 229

b_400_250_16777215_10_images_2231_Clipboard11.jpg

În lunile august, septembrie şi octombrie, directoarea Grădiniţei cu Program Prelungit „Sfântul Nicolae” - căminul de lângă Policlinică, în subordinea căruia funcţionează unităţile preşcolare din Grui şi de la Rotunda - a apelat la ajutorul autorităţilor locale într-o chestiune ţinând de administrarea bunului public. Confruntându-se cu o problemă cauzată de consecinţele intemperiilor asupra imobilelor din cele două cartiere amintite, Florentina Roşca a depus trei adrese la Primărie, înaintea de începerea anului şcolar, dar şi după, pe 17 august, 22 septembrie, 10 octombrie, a treia oară fiind cu noroc, în sensul că doleanţa sa a fost luată în seamă şi propusă la finanţare. 

Managerul celor trei instituţii de învăţământ preşcolar a informat, în mod repetat, autoritatea locală, că ambele unităţi din subordine au nevoie de reabilitarea acoperişului. „La Grădiniţa cu Program Normal nr.9 din Grui, strada Carpaţi, nr.91, aflată la parterul blocului ANL, ce aparţine Primăriei Câmpulung, şi la Grădiniţa cu Program Normal nr.8 de la Rotunda, strada Colonel I.Alexandrescu, nr.18, sunt necesare reparaţii de izolare a teraselor, deoarece, când plouă, se infiltrează apa, deteriorând tavanele, pereţii, parchetul şi mobilierul.”, descrie referatul Direcţiei Economice, pe baza adreselor depuse de directoarea Roşca la Primărie, care sunt neajunsurile ce au determinat insistenţele celei responsabile de siguranţa copiilor şi a bunurilor încredinţate spre folosinţă. Înainte de a se opri la Registratura instituţiei şi a patra solicitare de intervenţie a Primăriei, Executivul a propus Consiliului Local, la şedinţa de ieri după amiază, să fie de acord cu folosirea a 35.000 de lei din fondul de rezervă în scopul cerut de Florentina Roşca. 

Şi tot printr-o rectificare de buget a fost rezolvată şi cerinţa reprezentanţilor Colegiului Pedagogic „Carol I”, de a fi sprijiniţi cu deplasarea echipei şcolii la Competiţia Internaţională Moot Court, de la Haga, între 21 şi 27 ianuarie 2018”, la care instituţia câmpulungeană, gazdă a concursului în 2017, este invitată. Pentru achiziţionarea biletelor de avion pe ruta Bucureşti-Haga (dus-întors), pentru 10 persoane, este necesară suma de 12.500 lei, care va fi alocată tot din fondul de rezervă.

 

TBC-ul şi-a planificat execuţia sistemului de încălzire şi apă caldă în locul gardului şi a reabilitării Administrativului

Şi la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung s-a înregistrat o mică economie la două proiecte, la care conducerea a renunţat. În schimb, în planurile managerilor au intrat o documentaţie şi o lucrare nouă, care n-a fost prevăzută în lista de investiţii întocmită la început de an. „Proiectarea şi execuţia sistemului de încălzire şi apă caldă pentru clădirea Administrativului” are nevoie de 12.500 de lei, bani care pot fi asiguraţi, ţinând cont de scutirea cheltuielii în sumă de 45.000 de lei cu două documentaţii care nu se pot face, pentru că nu există cadastru şi intabulare. Din acest motiv s-a renunţat la cele două proiecte privind clădirea Administrativului şi gardul, prima beneficiară a unei alocări în bugetul TBC-ului de 25.000 de lei, a doua, de 20.000 de lei. Potrivit materialului primit de aleşii locali pentru studiu şi aprobare la şedinţa de ieri după amiază, cei 32.500 de lei disponibili, după scăderea celor 12.500 de lei, sunt repartizaţi pentru cheltuielile materiale de reparaţii curente ale unităţii medicale. „E.M.” 

The most visited gambling websites in The UK