Menu
TRAFIC

Liviu Ţâroiu a minţit în povestea stâlpului scăpat proiectantului. În proiectul asfaltării, stâlpul era într-un scuar cu două benzi!

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1092

b_400_250_16777215_10_images_2227_Clipboard07.jpgMotivul pentru care s-a irosit o jumătate de miliard din bugetul local l-a constituit nu limpezirea privirii primarului, ci avizul negativ primit de la compania de electricitate de a executa asfaltarea cu stâlpul în mijlocul şoselei =Chiar şi aşa, tot s-a turnat primul strat de asfalt înainte ca societatea să-şi ia accesoriul din drum

Dincolo de ironiile şi glumele făcute pe seama obiectivului turistic (care n-a fost să fie) răsărit din şosea, daravela „mutăm stâlpul, nu mutăm stâlpul” este încă o mostră a bâjbâielii în care are loc punerea în practică a unei investiţii la Câmpulung. O bâjbâială întreţinută şi scuzată cu neadevăruri de principalul responsabil de maniera în care se consumă taxele şi impozitele câmpulungenilor, spectatori năuciţi la amatorismul generator de experimente eşuate pe banul public. Dacă, pentru străinii de aceste locuri, stâlpul a constituit motiv de amuzament, presa centrală asociind zona cu spaţiul unui posibil concert, contramandat din cauză de dispariţie a punctului de atracţie din peisaj, în schimb, câmpulungenii cu bun simţ sunt revoltaţi de succesiunea halucinantă a etapelor unei lucrări, care înfrâng logica. Expunerea municipiului în ochii lumii întregi într-o manieră demnă de un circ n-a scăpat netaxată de martorii misiunii de translatare a obstacolului în afara şoselei, o dată din pricina costului exagerat al operaţiunii, a doua oară, a faptului că am ajuns de râsul curcilor pe fondul unei mahmureli profesionale în care orbecăiesc minţile aleşilor noştri. 

Salvarea celor răspunzători de ameţeala din jurul stâlpului a fost găsită de primar în pretextele cu iz de minciună, născocite pentru a putea extrage din bugetul local cei 55.000 de lei necesari operaţiunii de eliberare a drumului de minunea care ne-a adus un strop de celebritate. Nu mai multă, pentru că străzile despicate de stâlpi sunt atât de multe în România, încât o ştire o anihilează rapid pe alta. Cum s-a întâmplat şi în acest caz, când nici n-a apucat să se usuce cerneala relatărilor despre intervenţia săltării „împieliţatului” din şosea, cu consecinţa spargerii stratului de asfalt proaspăt turnat, că a şi apărut un confrate pe la moldoveni, care, la fel, zgâria retina privitorilor cu poziţionarea lui ultracentrală. 

Primarul s-a încăpăţânat să toarne primul strat de asfalt, deşi avea aviz negativ pe proiectul de reabilitare de la compania de electricitate  

Pe primarul Liviu Ţâroiu nu l-a deranjat că societatea de electricitate i-a servit un aviz negativ proiectului de asfaltare cu stâlpul plantat în şosea. Nu l-a deranjat că trebuia să cheltuiască, suplimentar investiţiei programate, de peste 43 de miliarde de lei vechi, încă o jumătate de miliard, pentru această „coadă” a lucrării, pe care proiectantul a prevăzut-o de la bun început, nu cum încearcă să ne ducă Ţâroiu pe o pantă greşită, cum că a fost o eroare de proiectare. Nu l-a deranjat nici că trebuie să spargă stratul de asfalt proaspăt turnat, cu care s-a încăpăţânat să îmbrace Gruiului, deşi proiectul avea, repetăm, un aviz negativ de la compania de electricitate. Aşadar, de la bun început, Distribuţie Energie Oltenia SA a spus „nu” unei lucrări în care stâlpul rămânea postat la mijlocul drumului lărgit cu încă un sens, intuind că poate fi avariat în timpul unor accidente, presupunere adeverită de cum au apărut utilajele şi echipele de constructori în zonă. 

În schimb, l-a deranjat bâza iscată în presa naţională pentru un „nimic”, care a costat banul public 48.000 de lei din cei 55.000 de lei, scoşi din buget printr-o rectificare aprobată la sfârşitul lunii august. Plus distrugerea a doi metri pătraţi din carosabilul intrat în procesul de asfaltare, cu un prim strat aşternut înainte ca societatea de electricitate să rezolve treaba cu stâlpul. Al doilea „nimic”, de vreme ce urmează al doilea strat de asfalt. Liviu Ţâroiu şi-a justificat graba prin faptul că n-a vrut să-l prindă ploile toamnei cu strada nereparată. 

Proiectantul a lăsat intenţionat stâlpul în drum        

Tabloul tăiat de stâlp a primit, la şedinţa de la finele lunii august, când, vrând-nevrând, consilierii municipali au votat dislocarea din buget a 55.000 de lei - ca să fie de ajuns - următoarea justificare din partea şefului Executivului: „(…) Noi am făcut solicitarea la CEZ şi cu CEZ-ul am stabilit aceste valori. Şi mie mi s-a părut foarte mare. (…) Deviez un stâlp, pentru că proiectantul, din eroare, n-a prevăzut ca acel stâlp să fie translatat în afara străzii. Când am constatat că acel stâlp este în interiorul străzii, am solicitat să fie mutat. Este o linie de medie tensiune de 20 kV, nu este o linie de joasă tensiune, ca să fie mai ieftină. Indiferent c-o bag sau nu în proiectul celălalt (n.r. asfaltarea străzii), sunt acelaşi cheltuieli. (…) N-are nicio legătură una cu alta (n.r. mutarea stâlpului cu reabilitarea stradală). Proiectul trebuie să-mi prevadă şi nu-mi dă proiectantul schimbarea soluţiei.”

Cu două luni în urmă, primarul Ţâroiu a convins pe toată lumea că ceea ce avea să se întâmple era din vina proiectantului, care n-a prevăzut în lucrarea sa transferarea stâlpului în afara carosabilului, în mijlocul căruia ajunsese pe fondul lărgirii străzii la intersecţia Gruiului cu Richard. Uite că nu este deloc cum susţine Ţâroiu, contrazis de propriul răspuns, pe care l-a comunicat în zece zile de la primirea unei adrese pe acest subiect redacţiei Evenimentul Muscelean. Răspuns în care scrie, negru pe alb, că: „Prin proiectul iniţial a fost prevăzută realizarea unei alveole în jurul stâlpului de tipul celei existente pe strada Negru Vodă, în faţa Hotelului „Muscelul”. Aşadar, stâlpul rămânea dacă nu se împotrivea compania de electricitate, care a avizat negativ lucrarea în varianta cu stâlp central. 

Reamintim care au fost solicitările ziarului nostru, beneficiare ale următorului răspuns oficial din partea destinatarului.                  

 

Către Primăria Câmpulung  

În atenţia domnului primar Liviu Ioan Ţâroiu 

În temeiul Legii 544/2001 privind Liberul acces la informaţiile de interes public, redacţia ziarului Evenimentul Muscelean vă solicită a o informa în legătură cu investiţia de proiectare şi execuţie a lucrării de deviere LEA 20 kV Câmpulung, pentru susţinerea căreia s-a aprobat, la şedinţa ordinară a Consiliului Local din 31 august 2017, o alocare de 55.000 lei din excedentul bugetului local, ca suplimentare a obiectivului de investiţii „Reabilitarea străzii Gruiului km 0+000 - km 2+426 şi a străzii Richard km 0+000 - km 0+688”. Vă rugăm ca, în termenul stabilit de legea citată, să ne puneţi la dispoziţie răspunsul la următoarele întrebări: 

=Dacă se menţine destinaţia sumei stabilită la sfârşitul lunii august, adică banii vor fi cheltuiţi în vederea mutării stâlpului din mijlocul străzii Gruiului. Remarcând că asfaltul a fost deja turnat, înclinăm să credem că a căzut varianta translatării stâlpului în afara şoselei, optându-se pentru menţinerea lui pe actualul amplasament şi ocolirea lui. 

=Totuşi, dacă va fi mutat, ce locaţie aţi luat în calcul pentru amplasarea lui, în discuţiile pe care le-aţi purtat cu reprezentanţii companiei de electricitate? 

=Ce prevede - dacă prevede ceva - proiectul asfaltării străzii Gruiului referitor la această lucrare suplimentară celei de reabilitare stradală? Proiectantul nu a realizat că, lărgindu-se carosabilul cu încă o bandă, stâlpul rămâne în mijlocul drumului?

=Explicaţi, vă rugăm, de ce noul stâlp montat în această vară, care l-a înlocuit pe cel vechi, a fost pus pe acelaşi amplasament, în condiţiile în care bănuim că planurile de degajare a străzii au apărut în momentul în care aţi remarcat, după lărgirea drumului, poziţia respectivului „obstacol”. Evenimentul Muscelean a relatat încă din această primăvară despre nefirescul situaţiei, care a fost sporit prin decizia de schimbare a unui stâlp cu altul, în acelaşi loc!  

=Cine a suportat costurile de înlocuire a stâlpului vechi cu cel nou? 

În speranţa unui răspuns grabnic şi complet,

Vă mulţumim! 

 

Nr.549/P/12.10.2016

Către Redacţia Evenimentul Muscelean 

În urma cererii dumneavoastră nr.549/P din data de 02.10.2017, prin care, conform Legii nr.544/2001 privind Liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, solicitaţi următoarele informaţii (n.r. este redat conţinutul adresei noastre, prezentat mai înainte), vă transmitem următoarele informaţii solicitate: 

1.Suma de 55 mii lei a fost folosită conform destinaţiei aprobate prin H.C.L. nr.90 din 31.08.2017, art.3, Anexa 1, respectiv pentru translatarea stâlpului. 

2.Noua locaţie a stâlpului a fost stabilită prin proiectul de execuţie elaborat de SC Proiect Zian Energy SRL pentru SC Distribuţie Energie Oltenia SA.

3.Prin proiectul iniţial a fost prevăzută realizarea unei alveole în jurul stâlpului de tipul celei existente pe strada Negru Vodă, în faţa Hotelului „Muscelul”. 

4.Pentru punctele 4 şi 5 vă rugăm să vă adresaţi societăţii Distribuţie Energie Oltenia SA pentru a primi informaţiile solicitate. 

Primar Ioan Liviu ŢÂROIU

Întocmit 

Compartimentul Programe-Prognoze 

Iuliana Ungureanu, inspector    

Procedură fulger: 29 august - Distribuţie Energie cere certificatul de urbanism; 31 august - Primăria alocă cei 55.000 de lei; 1 septembrie - se emite certificatul de urbanism; 2 octombrie: se emite autorizaţia de construire    

Înainte de comunicarea, în scris, a poziţiei oficiale a instituţiei pe care o reprezintă, Liviu Ţâroiu ne-a sunat la redacţie în ziua în care a primit adresa, luni, 2 octombrie 2017, pentru a ne anunţa că mutarea era programată a se produce în acea săptămână. Într-adevăr, evenimentul a avut loc vineri, 6 octombrie 2017, când poznaşul, fără vina lui, aducător de celebritate, a fost săltat, la propriu, de lucrătorii firmei Pet Electric Global, la ale cărei servicii a apelat Distribuţie Energie Oltenia SA. Era a doua schimbare de peisaj produsă la niciun sezon distanţă de precedenta, impusă de şubrezirea vechiului accesoriu al reţelei din cauza unei rabe intrate în el. Reamintim că stâlpul nou, care l-a înlocuit pe cel afectat de izbitura utilajului, a fost montat pe acelaşi amplasament, din care trebuia să dispară, conform poziţiei exprimate cu fermitate de cei de la fosta Electrica. 

De ce toate aceste schimbări, care ne-au dus din nou buhul în toată ţara, nu s-au făcut de la bun început aşa cum s-au derulat cu o săptămână în urmă? Asta pentru că tot existau planuri de asfaltare, după cum existau şi planuri de eliberare a străzii de orice fel de obstacole ieşite în calea şoferilor. E complicat de răspuns. Mai cu seamă că ceva pregătiri fuseseră întreprinse, drept dovadă fiind cei doi stâlpi care aşteptau pe marginea drumului, culcaţi, să fie ridicaţi şi puşi în funcţiune în locul celui scos din stradă. 

Cu două zile înaintea şedinţei Consiliului Local, în care s-a aprobat alocarea substanţială, SC Distribuţie Oltenia SA depunea cererea în baza căreia i s-a eliberat, pe 1 septembrie - a doua zi după votul acordat pentru a se apela din nou la excedent - certificatul de urbanism pentru realizarea „instalaţiei de racordare ce concură la devierea LEA 20kV Câmpulung - Autoservice Voineşti, cu reamplasarea stâlpului, pentru eliberarea amplasamentului la lucrările de reabilitare a drumului în zona Grui, strada Richard.” Pe 2 octombrie 2017 - coincidenţă, ziua în care adresa Evenimentului Muscelean ajungea la Primărie - a fost eliberată şi autorizaţia de construire, în baza căreia, patru zile mai târziu, a fost întreprinsă lucrarea. 

Popii, marii absenţi de la săltarea stâlpului

Operaţiunea filmată, transmisă live şi urmărită cu sufletul la gură, la faţa locului şi pe internet, a aprins inspiraţia comentatorilor şocaţi de preţul uriaş al lucrării. Oamenilor li s-a părut scandaloasă cheltuiala de 48.000 de lei, de parcă ar fi fost nevoie de aducerea unei echipe de lucrători de la Paris, vorba unei postace. Dar cum celebritatea cu cheltuială se ţine… plătim publicitatea făcută până la Capitală. Iată câteva opinii exprimate în mediul online pe marginea desfăşurării de forţe dintr-un capăt anonim al Gruiului până la împiedicarea autorităţilor de stâlpul buclucaş.

=„Stâlpul ăla şi multe alte manopere DORELiene se întâmplă acolo tocmai din cauza acestor „profesionişti” care populează aparatul administrativ, ca acest individ, măi dragă. Decât să le pui ecusoane în piept cu numele lor, mai bine ceri să poarte ecusoane cu pilele pe care le-au avut ca să ajungă pe posturile acelea şi cu studiile pe care le au...  Lipseşte soborul de preoţi în frunte cu guristul Pomohaci! Câtă prostie zace în voi!”

=„Pentru ce 48.000 lei? Poate este poleit cu aur acest stâlp sau pentru numai simplul fapt că a devenit celebru!”

=„Daca era mutat înainte să apară la TV, nu mai costa atât!”

În mod cert, cetăţeanul se înşeală. Dacă nu se făcea vâlvă în presă, costa mai mult de 48.000 de lei, mai cu seamă că edilii aveau la discreţie 55.000 de lei, după cum am precizat.       

Asfaltare făcută în jurul utilajului. Când a fost mutat de pe loc, acesta a distrus bordurile trotuarului  

Fâţâiala cu stâlpul nu este singura anomalie petrecută la margine de Grui, însăşi lucrarea de asfaltare desfăşurându-se cu livrarea unei cantităţi de decepţii peste limita admisă. Noi am surprins la faţa locului suficiente exemple de muncă în dorul lelii, semn că „Doreii” privatului ţinut pe tuşă aproape doi ani, de când a câştigat licitaţia şi până când şi-a instalat şantierul, sunt invidioşi pe faima stâlpului şi, de aceea, ţin ca lucrătura lor să beneficieze de puţintică atenţie. Şi chiar merită atenţie după numărul impresionant de derapaje pe seama banului public, de care îşi bat joc, în primul rând, autorităţile, care nu-l atenţionează pe constructor să înceteze cu joaca. 

În apropierea stâlpului, un careu a rămas neasfaltat, din cauză că pe parcela cu pricina era staţionat un utilaj care doar nu era să intre în pământ când au trecut asfaltatorii! A rămas locului, iar muncitorii au turnat covor asfaltic pe lângă maşina care a mai cauzat o belea în drum, în afară de „limba” cu aspect de uliţă. Când a fost mutat utilajul - în momentul în care am realizat fotografiile, urmele mişcării lui erau clare atât pe suprafaţa trotuarului, cât şi pe malul de pământ pe care a fost scos din drum -, praf s-au făcut bordurile proaspăt montate! Manevrele de încălecare a bucăţilor de piatră care mărginesc trotuarul abia conturat în peisajul stradal n-au mai ţinut cont de nimic, cel care manipula maşinăria având un singur scop: s-o scoată în afara străzii cu orice preţ. Iar preţul a constat în nenorocirea trotuarului şi împrăştierea bordurilor, care fie au sărit de la locul lor, fie au fost înfundate sub greutatea maşinii! Practic, pe porţiunea avariată de trecerea utilajului peste marginile fragile ale trotuarului care nu apucase să fie asfaltat, bordurile dislocate ori înfundate trebuie aşezate din nou, pentru refacerea liniei întrerupte de deştepţii care mai întâi au asfaltat, apoi au scos maşina peste malul de pământ, cu degradarea aleii pietonale. 

Lucru în dorul lelii, parcă din răzbunare pentru cei doi ani de aşteptare 

Apoi gurile de canal care vor servi scurgerii apelor ploilor. În această fază, în care a fost turnat un singur strat de asfalt, marginile metalice ale canalelor ies mult deasupra carosabilului. Poate cel de-al doilea strat, dacă va fi turnat într-o cantitate mai generoasă decât primul, să atenueze diferenţa de înălţime între ramele canalelor şi suprafaţa străzii din care, în acest moment, răsar destul de evident. 

Tot legat de gurile de scurgere a apelor pluviale, aproape de troiţa amplasată la intrarea pe strada Richard, un astfel de canal arată câtă „grijă” au manifestat lucrătorii pentru un lucru de calitate. Jumătate îngropat, jumătate înălţat… că doar nu pune nimeni sfoara ca să măsoare dacă e la nivel. În cazul canalului cu pricina se vede cu ochiul liber că nu este aşezat uniform. Dar la ţară… merge şi aşa. 

Muncitorilor le-a dat de furcă nu numai lucrul la orizontală, ci şi forţa gravitaţională, care nu este prietena lor cea mai bună. În partea de final a tronsonului asfaltat, deci, în deal, cum spune românul, s-a executat un canal de colectare a apei pluviale. În condiţiile în care nu există nicio amenajare care să dirijeze apa - dar şi dacă ar fi existat, nu era de niciun ajutor -, lucrătorii se amăgesc că apa intră în gaura executată de ei la înălţime.

Per ansamblu, lucrarea lasă impresia de muncă dezlânată, făcută în grabă, fără cap şi fără stăruinţă, ca să scape, să ia banii şi să plece. Dacă priveşti din capătul străzii în lungul ei, trotuarul şerpuit, deşi putea fi trasat drept, dovedeşte lipsa de interes în a preda o investiţie impecabilă. Este adevărat, nu este finalizată, dar, după cum se prezintă în acest stadiu, când s-au conturat elementele principale, nu ne putem reţine dezamăgirea la adresa pasivităţii finanţatorilor, care nu fac presiuni la constructor ca să manifeste mai multă râvnă şi profesionalism. „E.M.”

The most visited gambling websites in The UK