Menu
TRAFIC

I-a speriat o scrisorică împrăştiată în târg de unii care ţin cu dinţii de funcţii şi privilegii Ţâroiu şi PSD-iştii din Consiliu s-au făcut preş în faţa votanţilor de la Edilul

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1345

b_400_250_16777215_10_images_2223_Clipboard12.jpgAleşii se fac că au uitat că Raja a salvat situaţia la avaria care a lăsat Câmpulungul şi comunele din  jur fără apă câteva zile

În loc să ia taurul de coarne, aleşii puterii PSD-iste, în frunte cu Liviu Ţâroiu, s-au făcut preş în faţa a doi sindicalişti de la Edilul, veniţi la şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul lunii septembrie, ca să smulgă promisiunea primarului că nu va da societatea pe mâna operatorului constănţean Raja. Le reamintim câmpulungenilor şi muscelenilor care s-au cocoşat cărând apă din supermarket şi din „Kretzulescu”, la avaria, în două episoade, a magistralei, din martie 2015, că Raja a salvat situaţia de o gravitate care a copleşit puterea Edilului de a-i face faţă cu dotarea sa modestă. Raja a deplasat la Câmpulung specialişti şi utilaje, la care operatorul câmpulungean nici nu îndrăzneşte să viseze că va avea vreodată, la dezinteresul manifestat până acum de acţionari de a investi în modernizarea propriei societăţi. Nu mai vorbim despre „zestrea” pusă în braţe pentru exploatare: un sistem de utilităţi fragil, de o vechime ce denotă iresponsabilitatea liderilor comunităţii, care ar fi trebuit să înceapă dezvoltarea municipiului cu reţelele de apă şi canalizare. Şi tot ei îndrăznesc să împroaşte cu acuzaţii că Edilul nu este nimic altceva decât un încasator de facturi. Şi, adăugăm noi, un neobosit cârpaci al unei infrastructuri care n-o mai duce mult. Revenind la întrunirea aleşilor de joi, 28 septembrie 2017, şi Ţâroiu, şi consilierii, laşi şi îngroziţi că pierd voturile alegătorilor angajaţi la Edilul, au lăsat impresia că vor să abandoneze planurile cu A.D.I. Apă-Canal Constanţa şi Raja, deşi acestea au constituit motorul acţiunilor de până acum. Ca să fie acceptat municipiul în asociaţia de dezvoltare intercomunitară constănţeană, cea mai puternică la ora actuală în România, s-au irosit cele 33,4 miliarde de lei vechi, cu care au fost cumpărate acţiunile omului de afaceri Gheorghe Văsâi, deţinute într-un procent de 31%. Ca să ne trezim, în ziua în care banii erau transferaţi din bugetul public către Edilul, pentru achitarea preţului, că Ţâroiu şi majoritatea PSD-istă se comportă precum iepurii zburătăciţi de un răvaş semnat de 119 angajaţi ai Edilului, grupaţi în două sindicate, prin care aceştia au făcut presiuni ca Raja să nu se apropie de Câmpulung. Le cântă în strună liberalii, care, fireşte, speculează electoral împotrivirea salariaţilor Edilului, din care, cu noroc, rămân jumătate, în caz că se va ajunge la preluarea societăţii de către un operator redutabil, indiferent cine ar fi acesta. Noi ne vom referi la Raja, întrucât cu Raja au avut loc discuţii, directorii venind la Câmpulung, pentru a trata cu ai noştri câteva repere ale viitoarei colaborări. Colaborare care este de dorit să se încheie, dacă administraţia nu ţine să piardă cele 168 de miliarde de lei vechi, cu care Ministerul Dezvoltării a acceptat să finanţeze investiţii în reţeaua de aducţiune a apei brute şi în Linia Apei a Staţiei de Epurare. Şi a acceptat nu de dragul Câmpulungului sau al PSD-istului Liviu Ţâroiu, ci, cel mai probabil, pentru Raja, unde a deţinut până de curând o funcţie de director Akram Shhaideh, soţul ministrului Sevil Shhaideh.                       

Aleşi de cârpă de dragul scorului la următoarele alegeri

Este esenţial ca toţi care depind de serviciile Edilului să înţeleagă cronologia unui proces, în care, de la început, Câmpulungului i s-au pus condiţii. În ideea de a reuşi ce nu s-a reuşit - de fapt, nici nu s-a încercat - în trei decenii, câte s-au scurs de la revoluţie, şi anume modernizarea reţelei de apă şi canalizare şi a staţiilor aferente, municipalitatea s-a orientat către A.D.I. Apă-Canal Constanţa, o asociaţie de dezvoltare intercomunitară, care are propriul operator, Raja. O firmă cu capital 100% public, care operează pe teritoriul tuturor localităţilor membre şi care, în cazul Câmpulungului, urmează să preia, nu ştim sub ce formă, dar salariaţii Edilului vorbesc în scrisoarea deschisă de „fuziune prin absorbţie”, operatorul local. Or acest lucru nu se putea face dacă Edilul nu redevenea publică, „scăpând” de privatul deţinător al unei treimi din societate. O primă condiţie care, pentru a fi admis ca membru în A.D.I. Apă-Canal Constanţa, Câmpulungul a îndeplinit-o. Cu sacrificiul a 33,4 miliarde de lei vechi, Municipiul Câmpulung, prin Consiliul Local, redevine acţionar unic. Deci, în cadrul acestui demers, s-au făcut aceste eforturi, culminând cu cel financiar! Ca să avem parte, săptămâna trecută, de un şoc, auzindu-i pe Liviu Ţâroiu şi „trompetele” lui slugarnice din Consiliu că n-au discutat cu Raja ca să fie operator!  

O minciună, bineînţeles, căci, de aceea, s-a produs toată sforţarea de până acum: ca „să rupi pisica în două” în privinţa Edilului şi să te uneşti cu cineva, că e Raja sau e altul, care poate atrage fonduri europene sau guvernamentale, pentru investiţii. Repetăm, Ministerul Dezvoltării, condus de vicepremierul Sevil Shhaideh, a acceptat la finanţare, prin P.N.D.L. - Programul Naţional de Dezvoltare Locală, două proiecte importante ale Câmpulungului: 4,3 milioane de lei pentru un tronson al conductei de aducţiune a apei brute şi 12,5 milioane de lei pentru Linia Apei a Staţiei de Epurare. O funcţie de director în Raja a fost ocupată, până la recenta numire ca şef al cabinetului secretarilor de stat din Ministerul Agriculturii, de soţul lui Sevil Shhaideh, Akram Shhaideh. Aşadar, nu este deplasată temerea ratării acestor fonduri, în varianta în care câmpulungenii vor agita ghioaga la intrarea în Câmpulung, ca să nu vină Raja. Mai corect, ca să nu vină nimeni şi să stăm ca până acum.  

Dacă răbufnirea angajaţilor Edilului este de înţeles, căci îşi apără posturile călduţe, în schimb, este impardonabilă atitudinea primarului „cârpă”, care lasă impresia că cedează, în loc să se manifeste ferm. Adică respinge un dezvoltator şi sacrifică binele unei comunităţi pentru 120 de inşi, care strigă deloc dezinteresat împotriva lui, fiind la mijloc slujbele, funcţiile şi privilegiile lor.

Iată în continuare maniera penibilă în care primarul, îngrijorat că i se scurg nişte voturi preţioase printre degete, a adoptat texte inspirate chiar din scrisoarea deschisă a Sindicatelor Liber Tratarea Apei şi „Gospodarul” de la Edilul. În discursul lui Ţâroiu am găsit argumentul contractului de concesiune a reţelelor de apă şi canalizare către Edilul, valabil până în 2022, care ar împiedica fuziunea cu Raja. Ceea ce este un neadevăr, întrucât Consiliul Local - Municipiul Câmpulung -, redevenind unicul acţionar al Edilului, poate dispune cum doreşte de reţelele sale, reziliind orice contract care împiedică un proiect de dezvoltare. „Eu vreau să fac o precizare. Astăzi (n.r. 28 septembrie 2017), am avut o discuţie cu aproape toţi factorii de răspundere pe această temă, pentru că în oraş, în Edilul şi peste tot au apărut fel de fel de zvonuri. Noi discutăm doar preluarea acţiunilor de la Financiar Urban de către Municipiul Câmpulung, prin Consiliul Local. Nu discutăm niciun fel de asociere, nu discutăm nimic altceva. Nici despre Raja Constanţa, cu care n-am avut niciun fel de discuţie ca operator. Absolut nimic! Tot prin aprobarea dumneavoastră, am solicitat aderarea la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Constanţa, într-o idee viitoare, dacă va fi posibil, să putem obţine fonduri pentru investiţii. Nu vorbim de operator la această oră şi nu poate fi pusă problema că operatorul Edilul va fi scos, pentru că are un contract cu noi pentru o perioadă de încă cinci ani. În momentul în care va fi altă propunere, va fi stabilită cu absolut toţi factorii de răspundere. Am discutat cu membrii Consiliului de Administraţie, cu conducerea şi reprezentanţii sindicatelor, fiindcă am primit o notă de la dânşii. (…) În toată această perioadă, n-am stat de-o parte, să aşteptăm să vină o altă asociere intercomunitară, cu un operator regional. O să vedeţi că, în viitorii ani, ne vom duce către operatorii regionali, căci aşa dirijează Comunitatea Europeană această problemă.”, zice Liviu Ţâroiu, referindu-se la succesul obţinut pe cont propriu la Ministerul Dezvoltării, care va finanţa cele două proiecte. Succesul lui, de care, o spunem din nou, ne îndoim amarnic că-i aparţine, existând o vădită legătură între familia Shhaideh şi Raja.   

Şi n-a fost singurul care a făcut un pas înapoi, mulţi comportându-se de parcă, până la şedinţa de joia trecută, n-au auzit în viaţa lor de Raja în acelaşi context cu Câmpulungul: că n-a existat până acum pe ordinea de zi a vreunei şedinţe subiectul „Raja”. Când „Raja” a fost permanent în dezbaterile din Consiliul Local, ca viitor investitor, care condiţionează răscumpărarea acţiunilor! Mai mult decât atât, loviţi de un patriotism local simţit cu izmenele fleaşcă de frica pierderii electoratului din Edilul, păreau că aplaudă reacţia „societăţii civile”, care, în opinia unor aleşi slabi şi foarte slabi, se limitează la 120 de inşi, care urlă cu un scop! Iar gogomăniile nu s-au oprit aici. Cică i-a adus societatea civilă formată din 120 de „bucăţi” pe calea normală! Şi cică accesează ei fonduri europene! Cea mai mare prostie care a răsunat la şedinţa Consiliului Local de săptămâna trecută, când dovada incapabilităţii de a consuma fonduri structurale, nefiind în stare să le acceseze, neavând cine să le acceseze, a fost făcută cu vârf şi îndesat!

La un moment dat, a intervenit Gheorghe Sârbu, care a bulversat auditoriul mai tare: „Chestiunea cu Raja este atât de simplă. Luaţi-o în calcul aşa. Şi eu am peţit nu ştiu câte fete şi m-am însurat cu una! S-a încheiat. Nu înseamnă că, dacă eu mă duc în peţit, mă şi însor cu acea fată. Uite că nu mă însor cu Raja! Şi cu asta-basta!”

Nu este exclus ca povestea cu Constanţa să fi fost o manipulare ordinară pentru a presa plata către Văsâi

Sindicaliştii veniţi la şedinţă s-au dat de gol de ce-i doare: că dispar funcţiile! Poftiţi declaraţia lui Teodor Cojanu, liderul Sindicatului „Gospodarul” din cadrul Edilul, care arată fără urmă de îndoială pentru ce luptă angajaţii: „(…) Noi n-am intoxicat pe nimeni. Era normal ca noi, ca lideri de sindicat, care apărăm interesele unor oameni, atâta vreme cât această acţiune îi viza pe salariaţii Edilului, să ne interesăm despre ce este vorba. N-a fost niciun fel de transparenţă, ne pare rău s-o spunem. Am înţeles că domnii de la Raja Constanţa au venit în Câmpulung, s-au întâlnit cu cine s-au întâlnit, nu ştiu, că n-am participat. Ceva foc a fost. Ceva fum a ieşit. Atunci, noi am purces la următoarea chestie. Hai să vedem dacă Raja Constanţa este o companie viabilă, serioasă, pe care o îmbrăţişăm şi noi cu mult drag, dacă este aşa şi va aduce lucruri pozitive în municipiul Câmpulung. Pe unde am fost şi pe unde am umblat, cu părere de rău trebuie să vă spun şi asta v-o spun personal, prin deplasarea la societăţile care au trecut la Raja Constanţa… prăpăd! În privinţa salariaţilor, degeaba au venit cu „lapte şi miere”, că vor fi încheiate protocoale… nu s-a respectat nimic. Absolut nimic. Salariaţii au fost decimaţi. Fiind comandamentul la Constanţa, automat, dispar toate funcţiile din cadrul acelei societăţi. Este un punct de lucru zonal, până la urmă, cu un funcţionar pe fiecare compartiment. Lucrările se fac cu acordul Raja Constanţa. Mie îmi pare rău… eu am luat un interviu unui lider de sindicat dintr-o societate care a ajuns la Raja Constanţa (n.r. deşi presat de unii aleşi, care s-au arătat interesaţi să ia legătura cu respectivul, sindicalistul n-a vrut să dezvăluie cine este, limitându-se la a-şi „înceţoşa” răspunsul cu deplasările efectuate în scop de documentare la Oneşti, Predeal, Curtea de Argeş). Nu vi-l pot pune ca să-l auziţi, dar vi-l pot explica, ca să vedeţi cum stau lucrurile. Exact aceeaşi politică: s-au aşezat la masă, au fost invitaţi şi dumnealor la Constanţa, li s-a promis că toate lucrurile vor fi ok şi în trei luni… Este normal să ne interesăm, ca să vedem în ce ape ne scăldăm. Când auzi că se minte… apropo de tarife, Raja Constanţa are politica tarifului unitar.”

Încercarea de a-i răscula şi pe abonaţi împotriva firmei din Constanţa, scoţând la înaintare preţurile mici practicate la Câmpulung, a fost oprită la timp de preşedintele de şedinţă, Gheorghe Sârbu. Mai cu seamă că, în realitate, facturile finale achitate de consumatori nu reflectă spusele sindicalistului. Or fi tarifele percepute de Edilul cele mai mici din judeţ şi printre cele mai mici din ţară, dar, oare, câţi câmpulungeni au norocul să le achite curat, fără pierderile imputate, care apropie preţul câmpulungean de cel cerut de Raja? Este o realitate, cu pierderile care măresc considerabil contravaloarea consumului, s-ar putea să fim deja la tarifele celor de la Raja.

Singura opinie raţională, pe care am auzit-o la întrunirea de săptămâna trecută, i-a aparţinut lui Nicolae Dumitrescu, a cărui solicitare către preşedintele de sindicat a fost să găsească ei operatorul regional care li se pare credibil şi să-l prezinte Consiliului Local. Deşi, în mod sigur, riposta angajaţilor n-are legătură cu potenţa financiară şi credibilitatea operatorului, ci cu pierderea funcţiilor de directori şi şefi, care la Edilul sunt o droaie. Mulţi inutili, plătiţi degeaba, care vor dispărea în cazul preluării. 

Ionuţ Pavel, reprezentantul Sindicatului Liber Tratarea Apei, a fost şi mai direct: primarul şi Consiliul Local să  garanteze că nu concesionează reţelele de apă şi canalizare către Raja Constanţa. Garanţie pe care, la şedinţa de joi, n-a obţinut-o. Şi nu era normal s-o obţină. Liberalii au plusat la capitolul sabotare a planurilor, cerând pentru şedinţa următoare o hotărâre de Consiliu pentru ieşirea din A.D.I. Constanţa! 

Ascultând comentariile incredibile ale aleşilor, şi ale puterii, care au oferit o răsucire la 180 de grade, şi ale opoziţiei, care acţionează astfel dintr-un interes direct, politic, profesional şi personal, nu ne putem reţine o întrebare: oare, nu cumva comunitatea a fost trasă pe sfoară cu o falsă presiune cu Constanţa şi investiţiile, ca să-i plătească urgent preţul lui Văsâi?! Adică povestea cu A.D.I. Constanţa şi Raja să fi fost o manipulare ordinară pentru a-l satisface pe afacerist, care voia de mult să iasă din Edilul? Oare, nu pentru scăparea pentru totdeauna de subiectul „Raja” să fi fost puse în acţiune „bocitoarele” din Edilul, ca pretext pentru a îngropa preluarea care n-a fost să fie? Pentru că nu trebuia să fie. 

 

The most visited gambling websites in The UK