Menu
TRAFIC

La etajul halei Pieţei Centrale, care se va construi în proiectul de modernizare, vor fi mutaţi comercianţii din bazar

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 137

Unul dintre cele nouă proiecte depuse municipalitate pentru accesarea unei finanţări prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, priveşte mult întârziata reabilitare a complexului Pieţei Centrale. Primele intenţii, eşuate pe fondul luptei pentru putere în perioada de tulbure provizorat la conducerea municipiului, s-au anunţat în 2016, prin includerea în bugetul acelui an a unei prevederi în sumă de 1 milion de lei pentru startul investiţiei. Nu s-a făcut nimic, însă, deoarece aleşii PNL şi PSD au fost prea ocupaţi cu împărţitul de coate, până la alegerile din 5 iunie. S-au liniştit după alegerile locale şi, odată cu ei, a intrat în acalmie şi lista de investiţii. În 2017, administraţia PSD şi-a pus nădejdea în fondurile guvernamentale, dar ceva de pornire, un 10% din valoarea totală a proiectului de reconstrucţie a halei Pieţei Centrale, a fost pus de-o parte în bugetul acestui an. În momentul aprobării veniturilor şi cheltuielilor planificate a fi întreprinse, primarul Liviu Ţâroiu explica cum are de gând să procedeze măcar pentru a asigura debutul intervenţiilor de amploare care vor schimba aspectul complexului comercial tradiţional al municipiului. „Am depus proiectul pentru Piaţa Centrală a municipiului la Ministerul Dezvoltării, pe Ordonanţa 28. Dar noi am alocat o sumă, destul de mică faţă de ceea ce ne trebuie, un 10%, căci trebuie să începem lucrările de reconstruire a halei Pieţei Centrale. Mai avem bani şi la Pieţe şi, în situaţia în care nu ni se aprobă, vom suplimenta la rectificarea bugetară şi vom începe proiectul cu sumele pe care le putem strânge în acest an, urmând să finalizăm în cursul anului 2018.”, spunea şeful Executivului, cu menţiunea că cei 10% prevăzuţi în 2017 reprezintă 500.000 lei. Valoarea totală solicitată Ministerului Dezvoltării, prin cererea înaintată pe 14 martie 2017, se ridică la 5.131.402 lei. Pieţele au avut un proiect vechi, pe care trăgeau speranţă, la un moment dat, să-l susţină cu fonduri europene, dar, cum nu s-au agitat prea mult pentru obţinerea lor, şi-au pus baza tot în bietul buget local. Când s-a ivit oportunitatea P.N.D.L., Liviu Ţâroiu a dispus actualizarea vechii documentaţii, nemaifiind aceleaşi condiţii. Trebuie să facem precizarea că investiţia propusă a fi începută, sperăm şi încheiată, în acest mandat - de la bun început, a fost gândită ca o lucrare derulată pe parcursul mai multor ani - nu priveşte decât hala pieţei, căreia, ca modificare de substanţă, i se adaugă un etaj. Aşadar, construcţia va fi pe două nivele. La etaj vor fi mutaţi comercianţii care, în prezent, populează bazarul, care va rămâne, într-un viitor proiect, numai pentru carne, lactate, peşte, într-o variantă mult îmbunătăţită. „Şi bazarul va intra într-un proces de modernizare, dar acolo nu avem încă proiect. Vom face un proiect de modernizare pentru toată clădirea veche a pieţei.”, a anunţat intenţiile de viitor primarul Ţâroiu. „E.M.” 

The most visited gambling websites in The UK