Menu
TRAFIC

Primarul de la Aninoasa s-a tras în poză alături de VIP-urile partidului

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 224

b_400_250_16777215_10_images_2182_Clipboard12.jpgE şi păcat să te afli în aceeaşi încăpere cu vedetele partidului şi să nu te pozezi cu ele, ca să rupi „gura târgului”, întors acasă. Astfel a gândit, pesemne, şi primarul comunei Aninoasa, Benonie Ştefan, care şi-a îmbogăţit, de curând, albumul personal şi profesional cu câteva amintiri preţioase. Asta datorită VIP-urilor în compania cărora a fost imortalizat de colegii împreună cu care a făcut deplasarea la Bucureşti, în virtutea unei îndatoriri de serviciu. Edilul mai obişnuit să fie tras în poză alături de efervescentul său coleg de la Corbi, Virgil Baciu, de cântăreţele invitate să concerteze la Ziua Comunei ori de gospodinele cărora le oferă asistenţă la pregătirea sarmalelor şi a bulzului în cinstea căruia ţine şi un festival la Slănic, a părut complet degajat şi în prezenţa liderilor rafinaţi din Capitală. Întrucât evenimentul care a avut loc, acum două luni, la Palatul Parlamentului i-a adus în mijlocul primarilor veniţi din toată ţara pe patru dintre cei mai importanţi oameni aflaţi la conducerea ţării, Benonie Ştefan a fost pe fază să nu rateze ocazia rară de a zâmbi în poză alături de fiecare dintre aceştia. L-a pierdut pe Călin Popescu Tăriceanu, însă trofeele constând în fotografii cu premierul Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea, şeful Camerei Deputaţilor, şi zâmbitorul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, au compensat „sustragerea” preşedintelui Senatului de la şedinţele foto cu „cei mici” din teritoriu. Mai spunem că evenimentul de la care primarul din Aninoasa a colecţionat instantaneele cu vedetele partidului, căruia i s-a alăturat când s-a permis, electoral, migraţia politică, a fost a XX-a ediţie a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România, la care şi Argeşul a avut reprezentare printr-o delegaţie condusă de preşedintele Ion Dumitru, primarul comunei Albota. „

The most visited gambling websites in The UK