Menu
TRAFIC

Ţâroiu, făcut mincinos de liberali, deşi minciuna primarului nu le-a afectat votul

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 354

b_400_250_16777215_10_images_2168_Clipboard03.jpgO fi având primarul Câmpulungului câteva şiraguri de tinichele de coadă, dar nici cu liberalii, care fie se fac, fie chiar nu mai ţin minte ce se discută pe la şedinţe, nu ne este ruşine! Dacă unul este prea versat în aproape tot, ceilalţi sunt prea slabi pentru aproape orice. Prea slabi şi pentru un edil-şef care ar fi lucrat cu maximum de corectitudine, darămite pentru Liviu Ţâroiu, o vulpe “bătrână”, şireată, imposibil de prins în capcană. Cu ce-au încercat să-l hăituiască PNL-iştii plecaţi la vânătoare cu informaţia intrată pe-o ureche şi ieşită pe alta?! Cu afacerea gunoiului, cu care cei deştepţi au dat lovitura. Unul dintre deştepţi este operatorul Financiar Urban, în favoarea căruia a fost introdusă taxa de salubritate, pe care o plătim trimestrial, din această lună. Reamintim cititorilor că au existat două încercări de a aproba taxa de salubritate. Prima, la şedinţa ordinară din 28 noiembrie 2016, încercare nereuşită; a doua, la şedinţa ordinară din 28 decembrie 2016, reuşită. Adică a anulat, de la 1 ianuarie 2017, contractele pe care noi, câmpulungenii, le-am încheiat tot anul trecut. La întrunirea din 28 februarie 2017, liberalii, prin vocea preşedintelui Bogdan David, s-au victimizat că ei au fost minţiţi în momentul votului - deşi ei au votat împotrivă, deci, minciuna n-a avut efect în cazul lor - cum că şi Piteşti, şi Mioveni au taxă de salubritate, percepută şi achitată la Primărie, în locul facturii emise de operator fiecărui abonat. De minţit, acceptăm că, la şedinţa din 28 decembrie 2016, i-a minţit Liviu Ţâroiu, fie din neştiinţă, fie cu bună ştiinţă. Dar, cu o lună înainte, pe 28 noiembrie 2016, Constantin Niţu, directorul de la Financiar Urban, prezent la întrunirea aleşilor, a oferit explicaţii pe înţelesul tuturor.  

“La Piteşti este în lucru şi este posibil ca, de la 1 ianuarie, să introducă taxa”

Marţi, 28 februarie 2017, la şedinţa Consiliului Local Câmpulung, David a găsit de cuviinţă să-l facă mincinos pe Ţâroiu în chestiunea deranjantă a gunoiului, pe marginea căruia cele mai consistente lămuriri, înainte de aprobarea taxei, au venit de la directorul Niţu. Şeful companiei de gunoi i-a informat pe consilierii locali ce localităţi urbane din judeţul Argeş practică acest sistem: Mioveni şi Costeşti, Piteştiul fiind în pregătiri. Nu aveau taxă Curtea de Argeş şi Câmpulung. 

Dar pentru siguranţa declaraţiilor, reluăm un fragment din alocuţiunea directorului de la Financiar Urban, care, în şedinţa din 28 noiembrie 2016, a zis aşa: „În judeţul Argeş, toate localităţile din mediul rural folosesc această taxă din 2012. Mioveni are taxă, Costeşti a introdus-o acum, pentru că a început etapa a doua de colectare pe zona Costeşti, Piteşti este în lucru şi este posibil (!) ca de la 1 ianuarie să introducă această taxă, Curtea de Argeş încă n-a demarat. (…) La propunerea noastră, Mioveni a acceptat imediat reducerea tarifului, de la 8,75, la 7,50 lei, cu introducere de taxă. (…) Atunci, noi am venit cu această propunere, care am avut-o şi pentru restul localităţilor, către Primăria dumneavoastră: reducem taxa către populaţie, aşa cum am redus la Mioveni, de la 8,75 lei, la 7,5 lei.”

Chiar lămuriţi de persoana cea mai în măsură s-o facă, alta decât Liviu Ţâroiu, în care David a declarat că n-are încredere, la două luni distanţă de aceste informaţii, acesta s-a lamentat în Consiliu că i-a minţit Ţâroiu! Ce-i drept, în decembrie, când s-a votat controversata manieră de încasare a contravalorii gunoiului, primarul, enervat teribil de liberal, s-a înfoiat că taxa există la Mioveni, 7,50 lei, există şi la Piteşti, tot 7,50 lei! Chiar dacă primarul a venit cu tava de „gogoşi” în faţa legiuitorilor, aceştia aveau ce lua de bune: afirmaţiile şefului de la Financiar Urban. Sau o fi minţit şi acesta?! 

Iată ce spune Bogdan David: „Săptămâna trecută, am fost dezamăgit să constat, după o şedinţă de Consiliu la municipiul Piteşti, că Primăria Piteşti nu are taxă de gunoi. Noi am fost minţiţi când ni s-a spus că la Piteşti există taxă de gunoi.” Asta deşi Constantin Niţu le-a spus clar că Primăria Piteşti are taxa în lucru şi că este posibil s-o introducă de la 1 ianuarie. După cum era posibil să n-o introducă deloc. 

„O au în derulare.”, a replicat primarul, contrazis de liberalul şef: „Nu o au în derulare. Sunt două hotărâri date una în 2015, alta în 2017, nu există taxă de gunoi, ci există taxa de salubritate care se adresează celor care nu fac contracte, conform legii, şi aşa este corect. În afară de faptul că ne-aţi minţit în Consiliu, nu trecem peste faptul că ne-aţi minţit că Piteştiul are taxă de gunoi, n-am găsit nici la Mioveni, deşi am căutat, dar n-am găsit.” „Greşit! Mioveniul o are de doi ani!”, a ripostat Ţâroiu.

Să presupunem că liberalii au fost minţiţi de toată lumea interesată de implementarea acestui sistem creat, pe buzunarul comunităţii locale, în favoarea Financiar Urban, care scapă de corvoada contractării şi a încasării, după experienţa eşuată din 2016, când a „pierdut” vreo 6.000 de contracte, de la cele 22.000, câte figurau când apa şi gunoiul împărţeau aceeaşi factură, cea emisă de Edilul. Să presupunem că au fost minţiţi şi de primar, şi de Financiar Urban. Oare, nu era datoria lor să se documenteze, în cele două luni avute la dispoziţie până la votarea taxei, dacă Piteşti şi Mioveni au aşa ceva în portofoliul de dări?! Cu atât mai mult cu cât erau familiarizaţi cu antecedentele schiorului Ţâroiu, care, în general, mai face un slalom profesionist printre adevăr, ca să i se aranjeze treburile cum şi-a propus. Oare, nu este şi vina lor pentru tot deranjul cauzat de Ţâroiu şi Financiar Urban populaţiei puse din nou să stea la cozi, pentru declaraţii, după care urmează altele la casierie?! 

În concluzie, documentarea trebuia făcută înainte, nu la două luni distanţă de aprobarea hotărârii, când n-au cum să funcţioneze în faţa populaţiei scuze patetice cum că i-a păcălit Ţâroiu.       

Firma ar fi emis facturi şi pentru ianuarie! 

Altă chestiune, în privinţa căreia nu avem noi încredere că liberalii au perceput-o corect, cu care i-au scos ochii primarului: firma de gunoi, cu care câmpulungenii nu mai au contracte, ar fi emis facturi şi pe luna ianuarie. De fapt, somaţii cu ce avea omul de plată până la data de 6 februarie 2017! „Nu este normal şi nu poate să mai emită facturi!”, a sărit Liviu Ţâroiu, convins că somaţiile privesc restanţele anterioare anului 2017. Primarul a cerut să i se prezinte somaţiile, ca să poată să-i cheme la o discuţie pe cei de la Financiar Urban. Însă a rămas la părerea lui că este vorba despre o acţiune de recuperare a banilor pe anul trecut. Problema este că restanţierul, şi să vrea să plătească, nu mai are unde, căci, susţin PNL-iştii, biroul de colectare de la Edilul s-a închis. 

Primarul le-a amintit liberalilor ce s-a votat în privinţa plăţii gunoiului de către firme

Un ultim derapaj în amintirea liberalilor: unde plătesc firmele gunoiul? Direct la firmă, i-a lămurit primarul, făcând trimitere la hotărârea de Consiliu: „Persoanele juridice din Câmpulung încheie cu Financiar Urban, în mod direct, contracte de prestări servicii, plătind pentru aceasta tariful de colectare stabilit prin hotărârea Adunării Generale a ADI SERVSAL.” Este adevărat că aleşii au votat nivelurile tarifelor pentru serviciul prestat agenţilor economici de Financiar Urban, dar Primăria nu va avea o relaţie contractuală cu aceştia.

Cu foarte mare greutate, opoziţia a scos de la primar procentul obţinerii declaraţiilor de la populaţie. Lui Liviu Ţâroiu i se pare un succes că are, după  două luni, declaranţi într-un total de peste 60%. Dacă cifra este reală, bineînţeles. 

The most visited gambling websites in The UK