Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

PNL a pus 10 miliarde în bugetul lui 2016. PSD a refuzat să demareze modernizarea Pieţei Centrale

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 849

b_400_250_16777215_10_images_2143_Clipboard04.jpgDupă şase luni de „guvernare” locală PSD, liberalul Johny Vlădescu încă rezistă la şefia celei mai atractive activităţi aflate în subordinea Consiliului Local, transformată în SRL, în urmă cu zece ani. Nu se ştie până când, însă, dacă ne gândim că partidul roşu de-abia a găsit oameni cu care să încropească lista de aleşi, mulţi incluşi „la plesneală” şi tot „la plesneală” au ajuns şi consilieri, pe fondul oceanului de scârbă la adresa PNL, care a „mutilat” Câmpulungul, nu vedem cu cine l-ar putea înlocui pe actualul administrator. Deşi, cinstit vorbind, la cum arată complexul Pieţei Centrale, după un deceniu de când administrează această anexă a Consiliului Local, liberalul nu-şi merită funcţia. Deocamdată, la nivelul administraţiei publice locale se discută despre urgenţa unor investiţii, care să schimbe condiţiile de negustorie, în ideea de a mulţumi ambele tabere: şi comercianţii, şi clienţii, şi unii, şi alţii, profund dezamăgiţi de aspectul învechit al unuia dintre cele mai frecventate locuri de comerţ din Câmpulung. Funcţia lui Vlădescu o fi făcând subiect de tratative în culise, dar cine conduce Piaţa prea puţin îl interesează pe beneficiar, indiferent de ce parte a tarabei se află. La recenta şedinţă a Consiliului Local, condiţiile rudimentare în care funcţionează „mina de aur” a municipiului au fost atinse la „diverse”, în ciuda importanţei acestui subiect, despre care, după trei mandate liberale, n-ar trebui să se vorbească în termeni negativi. Dar cum parcurile au avut întâietate, nu zona spre care atâta lume se îndreaptă pentru aprovizionare, iată că autorităţile locale sunt, la 26 de ani de la Revoluţie, la stadiul de întrebări: „Ce ne facem cu Piaţa Mare?”

Ţâroiu motivează întârzierea aplicării proiectului prin faptul că vrea să încerce să acceseze bani pe Ordonanţa 28

În bugetul acestui an, majoritatea liberală condusă de Bogdan David, în perioada de provizorat la şefia Câmpulungului, a strecurat o alocare îndestulătoare pentru a porni proiectul revoluţionar al lui Vlădescu. Cu cele zece miliarde de lei vechi, în completarea resurselor de care dispuneau Pieţe SRL, startul era asigurat. Reamintim că administratorul şi-a înduplecat colegii de partid să susţină financiar o investiţie programată a se derula pe mai mulţi ani, motivând că n-a putut accesa fonduri europene. În fine, nu mai contează că n-a putut, fiindcă nu s-a priceput sau n-a putut, pentru că i-a fost mai comod să ceară de la bugetul local.

Cu toate că au existat bani pentru începerea lucrărilor atât de aşteptate şi de pieţari, şi de muşterii, un deget nu s-a mişcat în direcţia planificată la începutul anului, când s-a prevăzut alocarea financiară. De neînţeles atitudinea celor care ne conduc, de s-a ajuns la împotmolirea unei iniţiative, pentru care exista şi proiectul, existau şi banii ca să fie pus în mişcare. Să nu auzim că au fost alegeri şi s-au schimbat coloratura şi componenţa administraţiei publice locale, căci scuza este patetică! Doar nu s-au ţinut alegerile în piaţă, ca să împiedice eventuale intervenţii de reabilitare! Nu s-a vrut, cum nu s-a vrut, mai ales după căderea PNL, să se facă nimic din lista de investiţii pe 2016, beneficiare de finanţare. 

Din încrucişarea orgoliilor PSD şi PNL, cei care pierd sunt, fireşte, destinatarii serviciilor oferite în Piaţa Mare. Comercianţii, producători sau speculanţi, se vaită că plătesc taxe foarte mari administraţiei Pieţelor, pentru confort zero. Cu bani în buget şi proiect de reabilitare în sertar, au intrat în iarna 2016-2017, instalată parcă prea devreme, cu aceleaşi necazuri din anii trecuţi: marfă îngheţată pe tejghele şi, în general, un comerţ practicat în condiţii inumane, într-un ger pătrunzător, care îi alungă pe cumpărători. Normal că, decât să rişte o pneumonie, clientul se orientează către ambianţa incomparabil mai primitoare a supermarcheturilor, unde găseşte cam aceleaşi sortimente de fructe şi legume care se vând în piaţă. Pe lângă temperatura de criptă, pieţarii reclamă inechităţile în maniera de taxare, chestiune de care este răspunzător administratorul SRL-ului, nu Consiliul Local. Eventual, Johny Vlădescu ar putea să sesizeze „patronilor” inadvertenţele reclamate de plătitorii de tarife, iar aceştia să elimine, prin vot, ceea ce „scârţâie”. Adică să modifice tarifele percepute de Pieţe, care generează situaţiile injuste de care se plâng cei puşi la plată. 

La şedinţa Consiliului Local din 28 noiembrie 2016, urmată de Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL, la care presa nu are acces, în mod intenţionat, unii aleşi din grupul PNL au abordat tema celor 10 miliarde disponibile a fi cheltuite în acest an, pentru modernizarea unui sector neglijat nepermis de multă vreme. Primarul Liviu Ţâroiu a căutat elegant să se eschiveze de abordarea publică a unui subiect care nu-l plasează într-o lumină favorabilă, întrucât, după câştigarea alegerilor, trebuia să dea drumul proiectelor programate şi finanţate. Acesta le-a sugerat liberalilor, care, repetăm, intenţionat au vorbit la şedinţa de Consiliu, care este publică, despre blocarea fondurilor destinate îmbunătăţirii infrastructurii Pieţei Centrale - ca să afle toată lumea că au existat bani, dar Ţâroiu nu i-a folosit - să desluşească „misterul” la AGA. Adică o jumătate de oră mai târziu, când era programată întrunirea acţionarilor de la Pieţe SRL. Unicul acţionar este, aşa cum se ştie, Consiliul Local. 

Cum opozanţii erau înverşunaţi să afle şi ei - şi să audă toţi care urmăreau transmisiunea în direct - dacă sunt şanse de scoatere din impas a unei lucrări blocate, şeful Executivului s-a simţit dator să servească opiniei publice câteva precizări: „(...) Nu s-a blocat nicăieri. O să vedeţi când vom discuta (n.r. la şedinţa AGA). Am discutat cu domnul director al Pieţei şi încercăm să găsim o finanţare. Şi s-ar putea să găsim o finanţare pentru tot proiectul pe Ordonanţa 28. Aş vrea s-o ducem la capăt, dacă găsim această finanţare, dacă nu, s-o derulăm noi. Noi suntem cei care stabilim, mai ales dumneavoastră, în AGA, cum finanţăm refacerea Pieţei Centrale.”

Aşadar, Liviu Ţâroiu a amânat consumarea celor zece miliarde din taxele şi impozitele câmpulungenilor în ideea că va depune un proiect, prin care să prindă o finanţare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. O justificare pe care suntem dispuşi s-o digerăm atâta vreme cât încercarea de accesare a fondurilor alocate de Guvern nu face şi din 2017 un an ratat pentru Piaţa Centrală.    

O asfaltare amărâtă a suprafeţei târgului săptămânal putea să facă şi Vlădescu, fără să fie împins de la spate  

În afară de partizanii planurilor lui Johny Vlădescu, unul dintre aliaţii actualei conduceri PSD-iste a municipiului, Constantin Staicu, unicul exemplar PAM din componenţa actualului Legislativ, a avut un reproş şi o propunere în acelaşi timp: asfaltarea suprafeţei târgului săptămânal, care funcţionează pe strada Fraţii Goleşti. Adică, dacă tot se percepe un „bir”, să se şi ofere ceva din partea Pieţelor SRL. Ceva mai mult decât un spaţiu de desfacere a mărfurilor agroalimentare, care îi adună în acelaşi loc pe vânzători şi cumpărători. „Un gând al meu este legat de piaţa agricolă de lângă Kaufland, este un gând împărtăşit de mai multe persoane. Dacă tot se percepe taxă de intrare sau de ieşire, mai bine zis, să se şi asfalteze interiorul pieţei, pentru că acolo este un atentat la pingele şi cauciucuri. Din acest punct de vedere, piaţa arată jalnic. Poate, se face cumva un efort pentru a o aduce în nişte parametri civilizaţi până la urmă.”, a recomandat fostul director al Sportivului, la modul general, fără a indica cine este destinatarul îndemnului său, primarul sau omul pus de Consiliul Local să gestioneze activitatea Pieţelor SRL. 

Cu precizarea că lucrarea este ca şi rezolvată în 2017, figurând pe agenda de asfaltări, Liviu Ţâroiu a arătat a cui treabă este să dea târgului o faţă fină, prin eliminarea gropilor de pe traseu. „Este în administrarea Pieţelor, pot s-o facă din fondurile proprii fără niciun fel de probleme.”, a precizat primarul, ţintindu-l pe gospodarul din fruntea celei mai profitabile afaceri patronate de Consiliul Local. 

The most visited gambling websites in The UK