Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Peste 30 de miliarde, datoriile câmpulungenilor la bugetul local

  • Written by Claudiu VIŞAN
  • Hits: 1359

b_400_250_16777215_10_images_2142_Clipboard07.jpgCa să recupereze cât de puţin din această sumă, până pe 20 decembrie, Primăria oferă datornicilor şansa să scape de penalităţi dacă-şi plătesc debitele    

Cu întârziere de două luni faţă de ultimii doi ani, în care aleşii au acordat o benefică facilitate restanţierilor la bugetul local, şi în 2016, dacă se mişcă repede, aceştia pot scăpa de suplimentul aplicat datoriilor pentru neplata lor la scadenţă. În cadrul şedinţei din 28 noiembrie 2016, Consiliul Local Câmpulung a aprobat Procedura de acordare a scutirilor la plată a majorărilor şi penalităţilor de întârziere aferente creanţelor bugetare restante. Aceste creanţe restante pot proveni din neachitarea la termen a taxelor şi impozitelor locale, a redevenţelor şi chiriilor datorate pentru locuinţe şi restul imobilelor administrate de Primărie, de către contribuabilii - persoane fizice cu domiciliul în Câmpulung. Hotărârea prevede că scutirea se acordă, la cerere, tuturor celor care vor achita integral, în perioada 1-20 decembrie 2016, obligaţiile fiscale principale restante, inclusiv amenzile contravenţionale. Cuantumul pentru care se acordă scutirea este calculat până la data depunerii cererii de către cel interesat să beneficieze de facilitate. Mai spunem că de scutire pot beneficia câmpulungenii care nu au mai uzitat de acest beneficiu, în 2014 şi 2015, scutirea acordându-se o singură dată, pentru fiecare contribuabil. Este greu de crezut că, în timpul scurt pe care datornicii îl au la dispoziţie, de nici trei săptămâni, colectarea restanţelor va atinge eficienţa ţintită prin această măsură. Asta pentru că cei vizaţi de facilitatea Primăriei n-au sigur la dispoziţie banii necesari stingerii obligaţiilor acumulate din urmă, într-un cuantum consistent, mult peste posibilităţile financiare. Plus că este decembrie, o lună de iarnă, fără a mai pune la socoteală sărbătorile, în care majoritatea veniturilor unei familii se duc pe alte tipuri de cheltuieli.                      

Plătiţi datoriile şi faceţi o cerere ca să scăpaţi de penalităţi

Propunerea de acordare a înlesnirilor, înaintată Legislativului de către Serviciul Administrare Venituri Persoane Fizice şi Juridice, justificată prin situaţia economico-socială a municipiului, urmăreşte să-i stimuleze pe debitori să-şi achite obligaţiile şi, pe cale de consecinţă, să crească gradul de colectare a veniturilor la bugetul local. Cum trebuie să procedeze câmpulungeanul interesat să-şi reducă datoriile cu penalităţile şi majorările de întârziere aflăm din referatul întocmit de Lucreţia Mitoi, şefa Serviciului Venituri al Primăriei. În primul rând, după ce plătesc ce au de plătit, din partea acestora trebuie să ajungă la Primărie o cerere, însoţită de documentele care susţin doleanţa cetăţeanului: copia actului de identitate, CI/BI a/al titularului de rol fiscal, nota de plată (document informativ) emisă de Serviciul Administrare Venituri (Camerele 25-26), notă ce va cuprinde toate obligaţiile fiscale principale şi accesoriile acestora, calculate până la data depunerii cererii şi după efectuarea efectivă a plăţii. Cererea de scutire se va depune la Registratura Primăriei, după verificarea şi vizarea de către inspectorul de rol din cadrul Serviciului Venituri, până pe 20 decembrie 2016, şi va cuprinde: elementele de identificare a contribuabilului şi natura obligaţiei bugetare pentru care se solicită scutirea. 

Lista de „scutiţi” nu va trece prin Consiliul Local, fiind suficiente avizarea ei de către Serviciul Juridic şi aprobarea primarului. 

Rezumăm condiţiile în care se acordă scutirea: cetăţeanul să aibă obligatoriu domiciliul în Câmpulung; să facă dovada stingerii integrale a obligaţiei principale (taxe, impozite, chirii, redevenţe, amenzi), până pe 20 decembrie 2016; să depună cererea al cărei model a fost aprobat de Consiliul Local; să nu mai fi beneficiat de alte scutiri sau facilităţi fiscale acordate de Consiliul Local. De această măsură pot beneficia şi persoanele fizice pentru care s-a început procedura de executare silită.    

Scutirea nu se acordă: 

=pentru majorările de întârziere şi penalităţile achitate anterior intrării în vigoare a acestei proceduri, adică înaintea datei de 28 noiembrie 2016, când s-a ţinut şedinţa de Consiliu Local, în care a fost aprobată; 

=celor care au beneficiat deja de facilitate în anii precedenţi, 2014 şi 2015, penalităţile neputând fi şterse decât o singură dată, nu de fiecare dată când beneficiarii întârzie la plată; 

=pentru sumele datorate bugetului local prin hotărâri judecătoreşti definitive.   

Anul trecut, s-au încasat 232.340 lei şi s-au scutit 188.430 lei 

„La data de 17.11.2016, în evidenţele fiscale înregistrate prin aplicaţia informatizată a impozitelor şi taxelor datorate bugetului local, suma datorată de contribuabili persoane fizice este de 1.904.261 lei, la care se adaugă majorări şi penalităţi în sumă de 1.104.886 lei. În cazul în care s-ar acorda scutiri la plata majorărilor şi a penalităţilor de întârziere, se preconizează o diminuare a debitelor restante. Prin aplicarea prevederilor H.C.L. nr.106/2015 privind acordarea scutirilor la plată a majorărilor şi penalităţilor de întârziere aferente creanţelor bugetare restante, provenind din neplata la termen a impozitelor şi taxelor locale, a redevenţelor şi a chiriilor datorate bugetului local, s-a încasat suma de 232.340 lei şi s-au scutit majorări în sumă de 188.430 lei. Valoarea totală estimată a scutirilor acordate în urma aplicării acestei măsuri, în 2017, estimăm a fi de aproximativ 200.000 lei.”, redăm din referatul şefei Serviciului Venituri.

Scutiţii din 2014 şi 2015 au acumulat din nou datorii

În cadrul şedinţei ordinare din 28 noiembrie 2016, primarul Liviu Ţâroiu preciza că: „În ultimii doi ani, am procedat la asemenea scutiri pentru accelerarea încasărilor în ultima parte a anului şi pentru a evita unele probleme de evacuări ale celor care nu şi-au plătit chiria. Este o hotărâre corectă, pe care am putea s-o aplicăm fără niciun fel de dubii că se creează mari ajutoare celor care îşi vor plăti debitul. Să-şi plătească debitul şi să continuăm contractele cu ei. În fiecare an, s-a simţit o creştere a încasărilor.”, completat de Lucreţia Mitoi, şefa de la Venituri, potrivit căreia: „Am rezolvat unele cazuri cu debite foarte vechi. N-are cum să intervină delăsarea (n.r. când liberalii au ridicat problema repetării experienţei de către datornicii de „profesie”), fiindcă hotărârea este dată pentru cei care n-au mai beneficiat. Nu încurajăm neplata.”

„Mi se pare foarte scurtă perioada 1-20 decembrie. În celelalte dăţi, a fost puţin mai lungă. Puteau să afle persoanele că pot beneficia de această hotărâre care îi scuteşte de majorări.”, a sesizat consilierul local Ionel State, motiv pentru care a cerut ca, la anul, „campania” de scutire să fie făcută mai din timp şi mai organizat. Subalternii lui Liviu Ţâroiu au asigurat că, pe lângă informarea generală, prin mass-media, vor fi expediate notificări personale celor vizaţi de ajutorul respectiv. Mai spunem că, în anii trecuţi, unii s-au găsit să vină la Primărie şi să solicite scutirea după expirarea perioadei, iar alţii dintre cei care au scăpat de penalităţi au acumulat din nou datorii purtătoare de dobânzi.

Cine mai beneficiază de scutire

Procedura prevede că „beneficiază şi contribuabilii, persoane fizice, care desfăşoară activităţi economice pe baza liberei iniţiative, precum şi cei care exercită, în mod autonom sau prin asociere, orice profesie liberă, respectiv: 

=persoanele fizice care exercită activităţi independente, în mod autonom sau asociate, pe baza unui contract de asociere încheiat în vederea realizării de activităţi, cum sunt: asociaţiile familiale, asociaţiile agricole sau altele asemenea şi care nu întrunesc elementele constitutive ale contribuabilului - persoană juridică; 

=persoanele fizice care exercită orice profesii, cum sunt cele: medicale, de avocatură, notariale, de expertiză contabilă, de expertiză tehnică, de consultanţă fiscală, de contabil autorizat, de consultant de plasament în valori imobiliare, de arhitectură, de executare judecătorească, cele autorizate să execute lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei sau alte profesii asemănătoare, desfăşurate în mod autonom, în condiţiile legii, şi care nu întrunesc elementele constitutive ale contribuabilului - persoană juridică.”

 

The most visited gambling websites in The UK