Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Cu David primar, asfaltatorii nu mai pupă lucrări la Câmpulung

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 958

Având suficient material de campanie electorală la discreţie, cât să-i asigure un speech memorabil, care s-a dovedit unul stângaci, deşi putea exploata la maximum oportunitatea de a se lăuda cu lucrările întreprinse din banii câmpulungenilor, Liviu Ţâroiu s-a îndurat să-l lase pe rivalul Bogdan David să prezinte agenda ADP-ului pe 2016. Un vulcan de generozitate din partea aleşilor a erupt în bugetul acestui an, în care găsim reparaţii de străzi atât din banii rezervaţi Serviciului de Administrare a Domeniului Public şi Privat, cât şi din fondurile Primăriei cuprinse în capitolul „Transporturi”. Altfel spus, sunt două surse de finanţare a asfaltărilor, beneficiare de sume care au stârnit invidia directorului de la Edilul, Melania Voinescu, nevoită să intervină public şi să atenţioneze că este nevoie de fonduri şi pentru reţeaua de apă.

Majoritatea investiţiilor în drumuri, în 2016, sunt lucrările neexecutate în 2015

Având în subordine ADP-ul, Bogdan David a realizat o prezentare a planurilor serviciului în ceea ce priveşte reabilitarea de artere pe teritoriul municipiului. Nu înainte de a face un comentariu referitor la restanţele în materie de asfaltări cauzate de constructorii câştigători ai licitaţiilor organizate de Liviu Ţâroiu, motiv pentru care investiţiile propuse anul trecut au fost reprogramate în 2016. Iată cum arată lista de lucrări ale Primăriei, pentru executarea cărora s-a apelat sau se apelează la firme specializate, câştigătoare ale contractelor, în urma unor licitaţii.     

=Consolidare în zona alunecărilor de teren pe strada Drăceşti, cartierul Mărcuş - 200.000 lei;

=Modernizarea unor străzi din Câmpulung: Bucegi, Ion Răuţescu, Ioan Slavici, N.Nicolau, Walter Mărăcineanu, Grigore Alexandrescu - 206.000 lei;  

=Reabilitarea străzilor Grigore Andreescu şi Arhitect Berechet - 370.000 lei;      

=Reabilitarea străzilor Gruiului şi Richard - 500.000 lei;

=Reabilitarea străzilor Valea Româneştilor, Ion Giurculescu şi Calea Pietroasă - 538.000 lei;

=Reabilitarea străzilor Drumul Godeni, Drăceşti şi Richard (Lot II) - 679.500 lei;

=Reabilitarea străzilor Petre Zamfirescu, Carpaţi şi Calea Măgurii - 260.000 lei;

=Covoare asfaltice pe străzi din municipiul Câmpulung (Mirea, Baloleanu, Stănescu, Dragalina veche, Lot I) - 146.000 lei;

=Covoare asfaltice pe străzi din municipiul Câmpulung (Oituz, Democraţiei, Valea Unchiaşului, Walter Mărăcineanu, Lot II) - 670.000 lei;

=Covoare asfaltice pe străzi din municipiul Câmpulung (Mircea cel Bătrân, 1 Decembrie, Dr.Nicolae Fălcoianu, Lot III) - 1.761.000 lei;

=Covoare asfaltice pe străzi din municipiul Câmpulung (Gheorghe Mitu, Ion Giurculescu, Mihai Tican Rumano, Lot IV) - 100.500 lei;

=Şanţ din beton pe strada Calea Târgoviştei - 135.000 lei; 

=Îmbrăcăminte bituminoasă uşoară pe DJ 43 Orăşelul Minier - Valea Pechii - Loturi (DC 738, km 5+280-5+760), L - 480 ml - 200.000 lei. 

Majoritatea sunt rămase de anul trecut, a informat Bogdan David, deci, nu trebuie să ne lăsăm impresionaţi de bogăţia de căi de acces, pe care am remarcat-o şi în bugetul pe 2015. Dar nefiind executate, a fost nevoie de reluarea lor în noul buget.      

Se asfaltează parcările celor două spitale. La TBC, în speranţa că, de la 1 februarie, complexul va fi preluat de la CJ Argeş 

În afară de străzile enumerate, care se asfaltează cu societăţi de profil, ADP-ul are propria listă cu 22 de artere, pe care vor fi împrospătate covoarele asfaltice. „În ultimii ani, am ajuns la concluzia că cea mai serioasă societate de asfaltări din municipiul Câmpulung rămâne ADP-ul. E singura care a făcut, anul trecut, cam ce şi-a propus în materie de covoare asfaltice. În raportul pe care o să-l vedeţi la şedinţa de Consiliu am suplimentat cu trei străzi. Ca dovadă, pe lista de investiţii o să găsiţi un plus, un rezervor suplimentar de bitum (n.r. 150.000 lei), care să ne asigure o cantitate mult mai mare de bitum. La asfaltările cu ADP-ul, cheltuielile sunt mult mai mici şi mi se pare că şi seriozitatea mult mai mare.”, a completat coordonatorul ADP-ului. 

În rest, sunt lucrări obişnuite, efectuate tot cu ADP-ul, precum asfaltarea celor două parcări de la Spitalul Municipal şi Spitalul TBC. „La Spitalul Municipal am realizat o parte din parcare anul trecut, pe care o finalizăm în 2016. Am prins şi parcarea Spitalului TBC în speranţa că, de la 1 februarie, clădirile şi terenul unităţii vor intra în patrimoniul municipiului Câmpulung. În sensul acesta vom da un acord de principiu la şedinţa de joi (n.r. 28 ianuarie 2016), Consiliul Judeţean urmând să aprobe o hotărâre prin care să ne dea patrimoniul.”, a mai spus acesta.

Unde va asfalta ADP-ul în 2016:

=Drumul Godeni - 1.500 metri pătraţi;

=Strada Carpaţi (Piaţa Grui) - 930 metri pătraţi;

=Calea Drăceşti - 2.000 metri pătraţi;

=Spitalul Municipal - 2.000 metri pătraţi;

=Dr.Nicolae Fălcoianu - 2.000 metri pătraţi; 

=Strada Furnicii - 800 metri pătraţi;

=Strada Avram Iancu - 200 metri pătraţi;

=Parcare TBC - 1.500 metri pătraţi;

=Aleea Emil Gârleanu (Fundătura Dr. Nicolae Fălcoianu) - 900 metri pătraţi;

=Bretea Calea Măgurii - Dragalina (interior blocuri) - 3.350 metri pătraţi;

=Bretea strada General Grigore Grecescu (interior blocuri) - 1.600 metri pătraţi;

=Prelungire Căpitan Ion Becleanu I - 1.300 metri pătraţi;

=Prelungire Căpitan Ion Becleanu II - 1.100 metri pătraţi;

=Alee centrală Cimitir „Flămânda” - 650 metri pătraţi;

=Bretea I.L. Caragiale - Negru Vodă (interior blocuri) - 900 metri pătraţi;

=Parcare I.C. Brătianu (blocul B9) - 200 metri pătraţi;

=Parcarea Mânăstirii „Negru Vodă” - 400 metri pătraţi;

=Terenul de sport al Şcolii Gimnaziale „Theodor Aman” - 2.000 metri pătraţi;

=Liceul Sportiv - 2.000 metri pătraţi;

=Parcare strada Nae Leonard (interiorul blocurilor „Stomatologie” ) - 1.000 metri pătraţi;

=Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu” - 170 metri pătraţi;

=Strada Horia - 100 metri pătraţi. 

Suplimentar celor 26.600 de metri pătraţi, s-au prins încă trei străzi, în cazul cărora avem şi sumele alocate:   

=Covor asfaltic pe strada Băloaica - 1.200.000 lei; 

=Covor asfaltic pe Grigore Alexandrescu - 240.000 lei;

=Covor asfaltic strada Fundătura Richard - 173.000 lei.

The most visited gambling websites in The UK