Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Scandalul balcoanelor ilegale, stins cu demolarea

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1116

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2021_Februarie_2562_19.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2021_Februarie_2562_20.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2021_Februarie_2562_21.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2021_Februarie_2562_22.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2021_Februarie_2562_24.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2021_Februarie_2562_23.jpgBalcoanele construite ilegal sunt la tot pasul în Câmpulung, inclusiv la parterul blocurilor din centrul municipiului. Unii proprietari şi-au ridicat extensii la apartament, fără autorizaţii,  după care au solicitat intrarea în legalitate. Altă categorie de proprietari de apartamente la parterul blocului au primit autorizaţie de construire pentru o suprafaţă, dar ei au ocupat dublu din domeniul public. Despre un astfel de caz vă vom relata în continuare. Este vorba despre o familie care stă într-un spaţiu pe scara A, la parterul blocul C8. Oamenii au luat acum mai bine de 10 ani autorizaţie pentru ridicarea unui balcon de aproximativ 8 metri pătraţi, care ieşea bine din proiecţia celui de la primul etaj, dar nu s-au mulţumit cu atât şi au dublat prin construcţie suprafeţa pe care şi-au ridicat ditamai construcţia, pe lungimea a două camere. În plus, pe partea cealaltă a blocului, unde apartamentul are altă vedere, proprietarii şi-au extins locuinţa cu aceeaşi suprafaţă, deloc de neglijat. Aceştia şi-au dat vecinii de deasupra în judecată ca să-şi desfiinţeze ce-şi ridicaseră pe planşeul lor, iar când acţiunea să fie pusă în practică, cu executorul judecătoresc şi jandarmii, a ieşit la iveală că au balconul ridicat ilegal. 

După ce şi-a dat vecinul de deasupra în judecată, a ieşit la iveală că şi-a dublat suprafaţa balconului, faţă de cea din acte

Până să aibă un litigiu cu vecinii de la etajul întâi, care pe terasa balconului din spatele blocului şi-au amenajat un loc de odihnă, pe proprietarii apartamentului de la parter nu i-a tras nimeni la răspundere pentru enormităţile de construcţii, care însumate fac cât jumătate dint-un apartament mai baban. Pe scurt, cei de la parter şi-au acţionat în judecată vecinii de la „unu” şi au obţinut o hotărâre judecătorească prin care aceştia din urmă au fost obligaţi să desfiinţeze ce-şi amenajaseră pe acoperişul lor. Astfel, ieri, 22 februarie, la blocul C8 a ajuns executorul judecătoresc cu jandarmii, să pună în aplicare ce stabilise instanţa. În plus, proprietarii parterului îşi aduseseră şi materiale de construcţii ca să ridice, cu nişte rude, acoperiş solid pe balconul cu pricina, pe motiv că plouă înăuntru.

Prin sentinţa din 6 martie 2018, instanţa i-a obligat pe proprietarii de la primul etaj să desfiinţeze terasa amenajată pe planşeul balconului celor de la parter şi să zidească golul de uşă, creat cu scopul accesului pe terasă. Ambii proprietari au fost puşi să suporte contravaloarea reparaţiei învelitorii planşeului prin care s-a infiltrat apa, respectiv 477 lei, plus a cheltuielilor de judecată, care au ajuns la 1.920 lei. Câmpulungeanul de la etajul întâi a contestat decizia Judecătoriei Câmpulung, dar Tribunalul Argeş i-a respins-o ca nefondată, obligându-l să le achite celor care l-au dat în judecată 1.500 de lei, cheltuieli de judecată. 

În apărarea sa, cel de la primul etaj a chemat-o chiar pe primăriţa Elena Lasconi, care, de curând, a anunţat că intenţionează să demoleze balcoanele construite ilegal pe domeniul public, singurele care vor fi păsuite fiind doar cele aflate în proiecţia celor de la etajele superioare, cele de bun simţ.

„Speţa e următoarea: acest balcon, de la parter este construit ilegal. Există o autorizaţie de prin 2008, care nu a fost nici închisă, nici deschisă, nu se ştie care e treaba cu ea, dar pe 8 metri pătraţi, pe când aici avem 16 metri pătraţi. Nu mai spun că doamna (n.r. proprietara balconului cu pricina) mai are, exact în oglindă şi pe partea cealaltă a blocului, un balcon la fel de mare. Nu discutăm acum despre balconul de jos, discutăm acum de cel de sus. Doamna de jos îl dă în judecată pe domnul de sus, care avea acolo un zid şi acea prelată, care e construcţie ilegală, nu s-au mai înţeles, ei ştiu de ce, treaba lor. Ideea este că instanţa hotărăşte să fie demolată partea de sus, adică zidul care deja a fost demolat şi acea prelată. Dar instanţa nu a luat în calcul faptul că partea de jos este complet ilegală. A venit executorul judecătoresc cu jandarmii să demoleze terasa, nimic de zis până aici. Acum, ideea este următoarea: doamna a luat nişte persoane, nu o firmă autorizată, ca să facă această demolare. Doi, nu are autorizaţie de la Primărie să demoleze, chiar dacă are o sentinţă judecătorească. Înainte de a fi pusă în aplicare această sentinţă, trebuia să se facă demersurile necesare pentru a avea autorizaţie. Mai mult decât atâta, doamna şi-a pus aici şi a ocupat şi domeniul public cu aceste materiale de construcţii, pentru că, culmea, îşi face acoperiş tot fără autorizaţie şi pe suprafaţa de 16 metri pătraţi, care este oricum ilegală.”, ne-a declarat primarul Elena Lasconi la faţa locului.

Proprietara balconului extins mai mult decât avea dreptul şi-a justificat acţiunea în instanţă, dar şi prezenţa unor materiale de construcţii în faţa blocului şi a unor muncitori, chipurile, rudă cu ea şi care se pricep la construcţii, pe motiv că-i plouă în casă.

Poliţiştii locali ajunşi şi ei la faţa locului au sancţionat proprietarii de la parter pentru depozitarea pe domeniul public a materialelor de construcţii şi a resturilor rezultate din demolarea construcţiei de pe planşeul balconului. Conform H.C.L. nr. 26/2018, familia de la parter a primit amenda maximă, 1.000 de lei, prevăzută la articolul 16, litera a). Plus că a primit termen ca în aceeaşi zi, până la ora 17.00, să ridice materialele de construcţie de pe domeniul public, iar pentru resturile din demolări să încheie un contract cu Financiar Urban, care să le ridice şi să nu ajungă la tomberon. 

Referitor la restul sancţiunilor, vizavi de legalitatea balcoanelor construite de cei de la blocul C8, scara A, date de angajaţii Compartimentului Disciplina în Construcţii, din cadrul Poliţiei Locale Câmpulung, vă vom informa în ediţia viitoare. 

Amalia MANOLE, Isabela FILIP

The most visited gambling websites in The UK