Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Se vor da bani europeni pentru dezvoltarea reţelelor de gaze

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 382

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iulie_2505_40.jpgMinisterul Fondurilor Europene România, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, a lansat în consultare publică, ghidul solicitantului „Dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranţă, eficienţă în operare, precum şi de integrare a activităţilor de transport, distribuţie şi consum final.”

Apelul, în valoare de 235 milioane de euro, prevăzut a fi lansat pe 17 august 2020, permite dezvoltarea reţelei de gaze naturale încă din această perioadă de programare, urmând ca procesul să continue şi în viitorul exerciţiu financiar multianual 2021-2027, până la un cuantum total de un miliard de euro. Condiţia este ca primăriile, singure sau în asociere cu mai multe autorităţi publice locale, să asigure racordarea la reţeaua de gaze a cel puţin câte 1.000 de gospodării pentru fiecare proiect şi să modernizeze infrastructura existentă acolo unde aceasta există. Eligibile sunt şi Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară, care au ca obiect de activitate serviciul de utilitate publică de alimentare cu gaze naturale a populaţiei.

Măsura sigur va fi pe placul administraţilor locale din mediul rural din Muscel, care în ultimul mandat s-au zbătut pentru atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea localităţilor. Asta s-a întâmplat mai puţin la Câmpulung, care a accesat bani de la Uniunea Europeană mai puţin decât o patiserie. Administraţia de la Câmpulung preferă să stea cu mâna întinsă de la Guvern pentru a primi subvenţii, în loc să aplice pentru fonduri europene că, deh, astea sunt mai greu de fraudat.

 

The most visited gambling websites in The UK