Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Noul stareţ al Mănăstirii “Negru Vodă” va fi „uns” pe 19 iulie

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 607

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iulie_2500_1.jpgAşa după cum deja v-am informat, după trecerea în lumea veşniciei, la vârsta de 43 de ani, a Părintelui Protosinghel Serafim Caiea, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a iniţiat demersurile pentru numirea unui nou stareţ la Mănăstirea “Negru Vodă”, din Câmpulung. Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a crezut de cuviinţă că cel mai vrednic înlocuitor al său este Părintele Protosinghel Ieronim Gheorghiţă, duhovnicul Mănăstirii „Sfânta Maria”, din Techirghiol, nimeni altul decât finul de călugărie al fostului stareţ, cu care a şi venit, în 1993, la aşezământul monahal din urbea musceleană. Ceremonia de instalare a noului stareţ va avea loc pe 19 iulie. 

„La solicitarea noastră, Părintele Patriarh Daniel a dat Înalta Binecuvântare şi Aprobare prin care protosinghelului Ieronim Gheorghiţă i se îngăduie ieşirea din Arhiepiscopia Bucureştilor şi închinovierea sa în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, cu vieţuirea în Mănăstirea „Negru Vodă” şi ascultarea de stareţ al vetrei monahale muscelene. Nădăjduim că Domnul Dumnezeu să ne ajute ca noul stareţ să se ostenească şi să continue lucrările de restaurare a aşezământului monahal muscelean şi să întărească obştea cu personal bine pregătit, responsabil chemării sfinte în locul plin de istorie, cultură şi slujire dumnezeiască.”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, semnat de ÎPS Calinic.

Ama IVAN

The most visited gambling websites in The UK