Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Pe străzile din Câmpulung au apărut şi vacile maidaneze

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 444

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iulie_2499_28.jpgMunicipiul Câmpulung a fost transformat de proprietarii de animale într-un adevărat izlaz comunal. Din primăvară, de când dă colţul ierbii, şi până toamna târziu zeci de vaci şi cai sunt aduse la păscut pe spaţiile verzi din cartierele urbei. În ciuda faptului că municipalitatea le pune la dispoziţie fermierilor, contra unor taxe modice, izlazul de pe platoul Grui şi alte suprafeţe pentru păşunat, aceştia vânează orice zonă de verdeaţă, chiar şi în zona centrală, sub nasurile autorităţilor, insensibile la mirosul de bălegar.

Zilele trecute am surprins, la ceas de seară, pe strada Matei Basarab, în apropierea Cercului Militar, două vaci care se întorceau „tacticos” de la păşunat. Vitele se aflau în plină stradă, una pe mijloc, iar cealaltă aproape de trotuar, şi păreau că ştiu traseul foarte bine, semn că nu era pentru prima dată când treceau pe-acolo. Nu le-am urmărit ca să aflăm destinaţia finală, însă, cu certitudine, animalele nu aveau adăpostul foarte departe de zona pe care o tranzitau, mai ales că nu se afla niciun văcar în urma lor. În cartierele Grui şi Vişoi întâlnim cel mai des cai, vaci şi chiar oi şi capre lăsate de proprietari să pască nestingherite printre blocuri. Unii au prins curaj şi le-au făcut vânt şi către centru, pe spaţiile verzi din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu”, printre blocurile de lângă Primărie, Judecătorie şi Poliţie, în Parcul Kretzulescu, zona de păşunat fiind extinsă până în apropierea Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”. Ce nu ştiu fermierii de la oraş este faptul că vacile lor nu mănâncă numai iarba prăfuită, crescută printre betoane şi asfalt, ci şi mizeriile de prin tomberoane, fiind adevărate bombe ecologice ambulante. Poliţia Locală din Câmpulung a început în urmă cu câţiva ani o acţiune de identificare şi sancţionare a proprietarilor de animale care le lasă să pască pe domeniul public, însă, totul a fost o frecţie la un picior de lemn. Efectele amenzilor aplicate de comunitari nu se simt, deoarece animalele pot fi găsite în aceleaşi locuri aproape în fiecare zi. În plus, agenţii întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte identificarea proprietarilor şi nu ştiu de cele mai multe ori împotriva cui să se îndrepte. Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK