Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Cele mai atractive contracte ale perioadei: o punte, la Bughea de Jos, de peste 900.000 lei, şi un foraj, la Valea Popii, de peste 800.000 lei

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 104

Primele contracte mai consistente din acest an, încheiate în mediul rural muscelean, îi au ca iniţiatori pe primarii Dorel Tănăsescu şi Gheorghe Matei. Ambele achiziţii ale serviciilor firmelor constructoare au debutat în aceeaşi zi, procedura fiind momentan în etapa în care cei interesaţi de lucrările de la Bughea de Jos şi Mihăeşti îşi pot prezenta ofertele. Formalităţile de licitaţie, demarate, în ambele cazuri, pe 23 iunie, pot fi accesate până pe 13 iulie, termenul anunţat de autoritatea contractantă de la Bughea de Jos, respectiv 9 iulie, pentru proiectul de la Mihăeşti. Primarul Tănăsescu intenţionează să înlesnească accesul consătenilor dintr-o parte într-alta a Râului Bughea, construind o punte pietonală din beton armat, cu apărare de mal, în punctul „Stoieni”. Cele mai proaspete planuri ale primarului Matei sunt de construire a unui foraj pentru alimentarea cu apă în satul Valea Popii. b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2496_16.jpgCâştigătorul licitaţiei pentru puntea de la Bughea de Jos trebuie să ofere preţul cel mai scăzut  

Proiectul de la Bughea de Jos, pentru realizarea căruia, începând cu 23 iunie, Primăria caută un constructor, are o valoare care, cu siguranţă, nu-i va lăsa indiferenţi pe patronii din zonă şi nu numai: 903.653,59 lei. Estimarea proiectantului acoperă contravaloarea execuţiei unei punţi pietonale pe Râul Bughea, în punctul „Stoieni”, cu o lungime de 21 de metri şi lăţimea părţii carosabile de 4 metri, „mărginită de parapete, precum şi amenajarea rampelor de acces, lucrări de amenajare şi protecţie a albiei şi malurilor, refacerea infrastructurii şi suprastructurii podului.”, conform descrierii organizatorilor licitaţiei. Potrivit acestora, „lucrările vor contribui la diminuarea tendinţelor de declin social şi economic, la îmbunătăţirea nivelului de trai în zonele rurale, precum şi la stoparea fenomenului de depopulare.”

Pe categorii de intervenţii, valoarea totală de 903.653,59 lei este distribuită astfel: 881.613,26 lei este costul estimat al operaţiunilor de construcţii şi instalaţii, iar diferenţa de 22.040,33 lei intră în organizarea de şantier. Va câştiga licitaţia executantul care va oferi preţul cel mai scăzut. Ofertele din partea firmelor cărora le-a trezit interesul contractul pe care vi-l prezentăm se primesc până la data de 13 iulie şi, în aceeaşi zi, se vor deschide. b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2496_15.jpg„Suplimentarea sursei de apă pentru sistemul ce deserveşte satul Valea Popii” se realizează tot cu cel mai ieftin constructor 

Ofertă de lucrare atractivă şi din partea autorităţilor de la Mihăeşti. Pe 23 iunie, ziua în care a fost anunţată intenţia de la Bughea de Jos, pentru a fi consultată de privaţii în căutare de lucrări, s-a lansat o invitaţie din partea Executivului lui Gheorghe Matei. Agenda de investiţii a acestui an conţine construirea unui foraj pentru alimentarea cu apă în satul Valea Popii, pe care proiectantul l-a estimat la un total de 803.424,93 lei. În SICAP, portalul care intermediază tranzacţiile dintre instituţiile bugetare şi societăţile comerciale, pentru cei cărora le-a atras atenţia anunţul autorităţilor de la Mihăeşti este expusă o scurtă descriere a intenţiilor acestora: „Actualul proiect are drept scop suplimentarea sursei de apă pentru sistemul ce deserveşte satul Valea Popii. Soluţia tehnică, cuprinzând caracteristicile tehnice şi parametrii specifici obiectivului de investiţii, a fost detaliată în cadrul proiectului tehnic şi presupune realizarea următoarelor obiective: puţ de captare, aducţiune, rezervor de înmagazinare, staţie de pompare şi clorinare, conductă de distribuţie, instalaţii electrice.” 

Din totalul precizat, 803.424,93 lei, construcţiile şi montajul reprezintă „grosul” valorii, fiind apreciate la 791.359,52 lei, restul de 12.065,41 lei fiind direcţionat către organizarea de şantier. Termenul limită oferit firmelor de construcţii, cărora li se impune condiţia celui mai scăzut preţ, este 9 iulie, zi în care ofertele înscrise se vor deschide. M.B. 

The most visited gambling websites in The UK