Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Portul popular, marea pasiune a Elenei Lasconi

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 942

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2495_100.jpgPe 24 iunie, în România şi în comunităţile româneşti din întreaga lume este marcată Ziua Universală a Iei. Această sărbătoare promovează cămaşa din pânză cu broderii impresionante, răspândită sub diferite denumiri şi forme în toată ţara, care aminteşte de lada cu zestre a bunicii. Evenimentul a fost iniţiat în anul 2013, de comunitatea La Blouse Roumaine, care a dorit ca acest accesoriu vestimental pur românesc, împreună cu tradiţiile şi obiceiurile moştenite din timpuri străvechi, să devină un adevărat brand de ţară, recunoscut în întreaga lume. În acelaşi an, a organizat, pentru prima oară, Ziua Universală a Iei în aceeaşi zi în care este sărbătoarea de Sânziene, dat fiind faptul că acestea purtau aceste veşminte minunate. 

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2495_200.jpg„Tare mă mândresc că sunt româncă”

Pentru a arăta cât de mult preţuiesc portul românesc, oameni din peste 50 de ţări din lumea întreagă îmbracă ia în această zi de sărbătoare. Popularitatea „cămăşii cu altiţe” a crescut atât de mult, încât staruri naţionale şi internaţionale au început să o poarte ca ţinută în tendinţe. Andreea Esca, Ilinca Vandici, Andra, Inna sau Elena Lasconi se numără printre vedetele, care, de-a lungul anilor, au îmbrăcat cu mândrie ia românească. „De ziua iei vă îmbrățișez cu drag. Pentru mine portul popular românesc este marea mea pasiune. Tocmai de aceea am purtat cu mândrie straie tradiționale. Nu sunt pasionată de shopping, dar nu pot să rezist când văd o ie cusută manual. Așa că am multe în dulap. În casă am preșuri, pe canapea, covoare țesute la război, perne cusute manual și multe vase de lut. Pasiunea mea e România și tare mă mândresc că sunt româncă.”, este mesajul transmis de Elena Lasconi pe Pagina sa de Facebook tuturor celor care au prins drag de ia românească şi tradiţiile populare autohtone. Purtată în festivităţi, ceremonii sau îmbrăcată zi de zi, bluza românească tradiţională sau ia a fost considerată un articol de îmbrăcăminte sacru, care a însoţit femeia de-a lungul vieţii ei. O astfel de creație poate să coste între 100 de euro și câteva mii de euro, în funcție de calitatea țesăturii. În trecut, însemnele magice, cusute cu grijă, cu fiecare împunsătură de ac, aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele, de farmece, de soarta rea. Tinerele moşteneau de la bunicile lor sau de la mamele lor nu doar arta meşteşugului popular, ci şi rugăciunile potrivite, care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor. Ama IVAN

The most visited gambling websites in The UK