Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Părintele Serafim Caiea a fost înmormântat în curtea Mănăstirii Negru Vodă, alături de bunicul său

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 893

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_16.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_6.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_7.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_8.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_9.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_5.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_12.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_13.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_40.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_14.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_10.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_11.jpgb_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2492_15.jpgClopotele au răsunat, sâmbătă, la Câmpulung, a durere şi întristare! Stareţul Mănăstirii “Negru Vodă”, Preacuviosul Părinte Protosinghel Serafim Caiea, a fost înmormântat la aşezământul monahal pe care l-a condus în ultimii 17 ani, lângă locul unde-şi doarme somnul de veci şi bunicul său. La slujba de înmormântare, oficiată de ÎPS Părinte Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, au participat, pe lângă membrii familiei răposatului, şi numeroşi credincioşi, adunaţi în curtea mănăstirii încă de la primele ore ale dimineţii, oficialităţi judeţene şi locale, oameni de afaceri, militari, preoţi, călugări şi măicuţe, cu toţii dornici să aducă un ultim omagiu păstorului lor, părintele Serafim, trecut la cele veşnice în ziua de 9 iunie, la o unitate spitalicească din Capitală, în urma unei grele suferinţe. Oamenii au purtat măşti şi au încercat să păstreze distanţa socială, în timp ce poliţiştii şi jandarmii au asigurat măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică, atât în incinta mănăstirii, cât şi în afara locaşului de cult. 

„Te iubim, padre Serafim!”

Ziua de 13 iunie 2020 va rămâne în istoria Câmpulungului şi în inimile credincioşilor drept una de tristă amintire.  Preacuviosului Părinte Protosinghel Serafim Caiea (Gheorghe Mihai, pe numele de mirean), stareţul Mănăstirii “Negru Vodă”, a fost condus pe ultimul drum, după un ceremonial marcat de tristeţea sutelor de oameni veniţi să îşi ia “rămas bun” de la un „fericit cu inima curată”. Trupul neînsufleţit al Părintelui Serafim Caiea  a fost depus în biserica mănăstirii în data de 10 iunie. De-atunci şi până în ziua în care a fost redat pământului, foarte mulţi credincioşi au ajuns la aşezământul monahal, pentru a-i aduce un ultim omagiu celui care le-a fost duhovnic, sfătuitor şi rugător înaintea lui Dumnezeu. Slujba de înmormântare a fost săvârşită în Altarul de vară al mănăstirii, de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, după ce cortegiul funerar a înconjurat lăcaşul de rugăciune, în dangătul sumbru al clopotelor, la sfârşitul Sfintei Liturghii. Pentru că ierarhii ortodocşi sunt călugări, slujba prohodirii Părintelui Serafim a fost una deosebită, caracterizată prin simplitate, smerenie şi nădejde în înviere. A fost o slujbă a renunţării, la începutul căreia, printre stihurile Psalmului 117, a apărut foarte des cântarea „Al tău sunt eu, mântuieşte-mă!”. Pe timpul slujbei, ierarhii, preoţii şi credincioşii au cântat „Hristos a înviat!”, în timp ce mama stareţului, strângând la piept portretul fiului său, realizat în creion, pe pânză, pe care scria: „Te iubim, padre Serafim!”, nu mai avea lacrimi pentru a-şi îneca durerea fără margini pricinuită de pierderea unei fiinţe atât de dragi.

A trăit să-şi vadă visul aproape împlinit

Cuvântul Arhimandritului Caliopie Ichim a fost rostit din inimă la moartea unui frate de strană, scoţând în evidenţă implicarea Părintelui Serafim în viaţa comunităţii muscelene. „Părintele stareţ Serafim Caiea a văzut lumina zilei în data de 30 august 1977, în satul Hangu, din judeţul Neamţ, având numele de botez Gheorghe Mihai. Ajunge să urmeze cursurile liceale în municipiul Câmpulung Muscel, fiind atras de liniştea colinelor muscelene. La vârsta de 21 de ani, este hirotonit ierodiacon, arătând încă de pe atunci maturitate duhovnicească şi smerenie autentică. Puţin mai târziu, este numit stareţ al mănăstirii, pentru care şi-a dedicat întreaga viaţă. Toţi l-au cunoscut ca fiind un om de o bunătate rar întâlnită, care nu a trăit niciodată pentru sine. A fost mereu în slujba oamenilor, fiind atent la nevoile tuturor, având un cuvânt încurajator pentru fiecare. Implicat în viaţa comunităţii muscelene, a desfăşurat numeroase acţiuni filantropice, prin înfiinţarea unei cantine sociale, unde serveau zilnic masa toţi cei care proveneau din familii defavorizate. După multe eforturi, a reuşit să pună în practică marele proiect de restaurare a Mănăstirii “Negru Vodă”, prin accesarea fondurilor europene. Chiar dacă lucrările sunt încă în desfăşurare, protosinghelul Serafim Caiea a trăit să-şi vadă visul aproape împlinit. A plecat către cer mulţumit sufleteşte, ştiind că vechiul locaş monastic este gata să-şi primească o nouă haină. Astfel, cel care ne părăseşte astăzi a reuşit, în scurta sa viaţă, să lase municipiului Câmpulung Muscel şi întregii Eparhii un tezaur de mare preţ. Prin tot ce a realizat a vrut să mulţumească argeşenilor pentru că l-au primit şi l-au adoptat în mijlocul lor. Viaţa bisericească a Eparhiei Argeşului şi Muscelului rămâne, începând de astăzi, mai săracă, prin pierderea acestui far duhovnicesc, care a reuşit să lumineze pe toţi cei care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l ierte şi veşnică să-i fie pomenirea!”, a precizat stareţul Mănăstirii Curtea de Argeş.

În Împărăția lui Dumnezeu, Divinitatea a pregătit loc tuturor celor oropsiţi şi obosiţi de drumurile acestei vieţi

Predica de final, rostită de ÎPS Părinte Calinic a evidenţiat calităţile umane ale monahului Serafim, al cărui suflet a plecat purtând pe braţe mănăstirea basarabă, ca dar pentru Dumnezeu. „Mulţumim lui Dumnezeu pentru vremea bună. Am croit câteva cuvinte despre stareţul Serafim în lumina cea de înserat. De-o bună bucată de vreme, citesc şi, mai ales, recitesc câteva cărţi: „De senectute” (Despre bătrâneţe) de Cicero, un scriitor antic, şi „Arta de a muri”, de Părintele Istoriei Religiilor, Mircea Eliade. Amândouă cărţile, una foarte bătrână, de două mii de ani, și una mai tânără, din vremea mai aproape nouă. În aceste cărţi, ai prilejul să te aşezi în acelaşi văzduh al celei mai mari griji de a te pregăti pentru marea trecere din frumuseţea acestei lumi văzute, în frumuseţea, de nedescris, a lumii nevăzute. A crede şi a ne opri la marginea gropii, cu gândul că totul se termină aici, în disperările şi plângerile ce ne încearcă, spunând, întru deznădejde, că nu mai putem crede într-o lume dreaptă şi aşezată, numită Împărăţia Luminii, Împărăţia Veşnică, nu este o stare potrivită! În Împărăţia lui Dumnezeu, la care ne bucurăm şi nădăjduim, cu toţii, Divinitatea a pregătit loc tuturor celor oropsiţi şi obosiţi de drumurile acestei vieţi. Aşa a crezut şi nădăjduit Părintele Serafim, starețul mânăstirii voievodale de la Câmpulung Muscel, ctitorită de familia domnitoare a Basarabilor, în care noi ne aflăm în rugăciune stăruitoare către Domnul Dumnezeu, ca sufletul lui să se bucure în ceata Îngerilor şi a Sfinţilor, după ostenelile binefăcătoare în această vatră monahală binecuvântată de Domnul Dumnezeu. 

Mănăstirea “Negru Vodă” păstrează nestinsă candela Învierii în Carpaţii României

Mergând pe firul istoriei, ca şi alte aşezăminte istorice cu valoare duhovnicească, Mânăstirea “Negru Vodă” din Câmpulung a avut suferinţele, precum şi biruinţele ei, secole de-a rândul, stând aici, la hotare de lumină şi nădejde, în strajă neadormită şi păstrând nestinsă candela Învierii în Carpaţii României. Printre valurile şi loviturile primite în istorie, vom aminti doar două:

- În secolul XIX, decretul lui Cuza din 1863 avea să lovească la temelia tuturor aşezămintelor monahale româneşti, cu Legea secularizării averilor mânăstireşti, mânăstiri deposedate de orice posibilitate de a mai dăinui, ca să scoată din ţară toată liota străină, care cotropiseră cu voia şi fără voia stăpânirilor seculare româneşti, aproape o treime din teritoriul ţării, inclusiv mănăstirile, Mănăstirea “Negru Vodă” încă nu a fost închinată şi jefuită, pentru că era o mănăstire domnească. Luându-se posibilităţile de întreţinere, plecând şi personalul slujitor, aşezămintele s-au pustiit şi au căzut în mare jale. Aşa am găsit, în anul 1985, când Patriarhul Iustin Moisescu, din Cândeştii de Muscel, m-a adus în aceste spaţii de dumbravă cerească, pentru a sprijini salvarea patrimoniului istoric, cultural şi religios. Am văzut în jale mare mânăstirile cele mai vechi din ţară: Cotmeana, Glavacioc, Câmpulung Muscel, Văleni, Robaia, Râncăciov, Vieroşi, Brâncoveni, Bistriţa, Clocociov, Aninoasa, Mânăstirea Valea, Călui şi multe altele. Mânăstirea “Negru Vodă”, de la Câmpulung Muscel, am reînfiinţat-o în anul 1989, fiind ajutat de protoiereul Emilian Stănescu, având o înţelegere şi o atitudine demnă de lăudat şi luată în seamă, spre deosebire de alte locuri, unde, din păcate, am întâmpinat, rea voinţă şi iresponsabilitate. Doar pe scurt, am vrut să arăt icoana mânăstirilor din secolul XIX.

- La nici o sută de ani, în 1959, un alt Decret 410, adică acelaşi din vremea lui Cuza, a fost actualizat, cu un singur amendament, adică prezentele prevederi din Decret se aplică şi personalului monahal existent, rămânând în mânăstire bărbații de la 60 de ani şi femeile de la 55 de ani, tot tineretul (90% din personalul existent) trebuind să părăsească mânăstirile. Erau scoşi cu forţa şi trimişi acasă, unde s-au născut, la Forțele de Muncă, sau pe drumuri, aşa cum am văzut personal, în toamna anului 1959. 

Stareţul Serafim rămâne pentru noi o pilduitoare icoană

Atât în secolul XIX, cu Decretul lui Cuza, cât şi în secolul XX, cu Decretul lui Ceauşescu (amândoi au aceleaşi iniţiale!) s-a produs cea mai mare zguduire a temeliilor monahismului românesc în istoria lui de două mii de ani. Așadar, două catastrofe: desfinţarea mânăstirilor şi părăduirea personalului monahal, rămânând pustii şi îmbătrânite peste limite cele mai valoroase tezaure de istorie, cultură şi rugăciune. Am găsit în cele patru judeţe în care am lucrat: Argeş, Vâlcea, Olt şi Teleorman, un dezastru fără precedent. Pentru iureşul restaurărilor trebuia să ai posibilităţi materiale, dar şi personal monahal, îndestulător, ca să poţi lucra eficient şi rapid. Domnul Dumnezeu a îndreptat, aici, la Câmpulung Muscel, paşii Părintelui Vichentie, pe care l-am adus de la Frăsinei şi l-am așezat, în 23 aprilie 1989, ca stareţ al reînfiinţatei Mânăstiri “Negru Vodă”, o biruinţă în acea vreme de instabilitate duhovnicească şi religioasă. Apoi, noul stareţ şi-a adunat, de pe unde a putut, noi vieţuitori în această chinovie basarabă, printre care şi al II-lea stareţ după reînfiinţare, în persoana Părintelui Serafim. El a crescut în această mânăstire, ajungând şi diriguitor, în calitate de stareţ, ales şi aşezat de Noi, ca să fie de bună strajă spirituală ortodoxă, în acest spaţiu muscelean, binecuvântat de Domnul Dumnezeu. M-am bucurat adesea, că pravoslavnicii creştini şi creştine din Muscelul Argeşului l-au primit pe Părintele Serafim cu mare încredere şi dragoste, şi nu numai ei, cărora, le mulţumesc din adâncul inimii; dar şi clerul ortodox, evlavioşii slujitori ai Sfintelor Altare, binecuvântate de Domnul Dumnezeu. Ceea ce pot spune, din tainiţa sufletului meu, este că acest om, stareţul Serafim, a fost şi rămâne pentru noi o pilduitoare icoană, de ascultare, în viaţa monahală, cu o bunătate înnăscută la umbra luminoasă a Ceahlăului din Carpaţii Moldovei. Glasul său, în cântec de strană şi dumnezeiască liturghie, era o mângâiere a sufletului său, având o râvnă greu de cântărit. Dragostea de rugăciune şi sfinţenie îi purtau inima şi sufletul, împreună cu creştinii şi creştinele din Muscel şi în alte dumbrăvi ale Athosului. Ştiu cu cât drag şi râvnă dorea să meargă spre zările de sfinţenie ale Ortodoxiei. Dar felul lui frăţesc şi prietenesc de a fi? Era, după cum l-aţi cunoscut, o bogăţie de bunătate şi sărire în ajutorul aproapelui. Nu alegea. Pentru el, toţi erau fraţi dumnezeieşti. Om fără răutate şi judecăţi strâmbe! M-am bucurat de îngrijirea lui prin spitalele româneşti şi de spovada de urgenţă, când m-au încercat stările de primejdie, săritor neadormit, în orice clipă şi împrejurare, fapt pentru care îi mulţumesc şi acum şi nu voi obosi pomenindu-l în rugăciunile mele către Domnul Dumnezeu. 

Bunic şi nepot, în cea mai veche vatră monahală românească

Când scriu aceste rânduri, soarele se uită peste întreaga fire, în lumina lină a serii care vine. Greutăţile pe care le-a întâmpinat şi teama mare, că încercările care au venit peste lume şi peste România vor opri dinamica restaurărilor cu fonduri europene l-au îngrijorat şi răpus! Nu a mai putut învinge aici, pe Pământ! Domnul Dumnezeu a vegheat, Maica Domnului i-a mângâiat inima zbuciumată, Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel a stat de strajă, iar noi, ceilalţi, l-am sprijinit cât am putut, începând cu elita medicală de la Bucureşti şi Muscel, prietenii săi adevăraţi. Mama lui Serafim să nu mai jelească, nici rudele lui, fraţii şi surorile. Să se bucure că a născut un fecior harnic, ca şi bunicul lui, Ghenadie, lângă care se va aşeza, ca să se mai sfătuiască: bunic şi nepot, în cea mai veche vatră monahală românească. Serafim, stareţul chinoviei Câmpulung Muscel, se apropie de Lumina cea neînserată, ducând pe brațele sale, în cinstea Domnului Dumnezeu, ctitoria basarabă, Mănăstirea Câmpulung Muscel restaurată şi îmbrăcată cu flori, lacrimi şi lumină!”, a spus arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. 

Cetăţean de Onoare postmortem

Pentru „strălucita activitate, creşterea prestigiului Mănăstirii “Negru Vodă” şi îmbogăţirea imaginii municipiului Câmpulung, la nivel naţional şi internaţional”, Consiliul Local i-a oferit Părintelui Serafim Caiea titlul de “Cetăţean de Onoare” postmortem. Distincţia a fost înmânată mamei răposatului. După slujba de înmormântare, trupul neînsufleţit al monahului a fost condus la mormântul din curtea mănăstirii, fiind aşezat alături de bunicul său, Ghenadie. Mormântul nu este nici prea sărăcăcios, însă nici strident. Este o criptă cu ceva mai mult beton şi cărămizi la interior, pentru a ţine departe de Părintele Serafim toate răutăţile pământeşti. 

Alex BARBU

The most visited gambling websites in The UK